Actualitate
Lucrări avansate la aşezământul „Filantropia” din Cugir, destinat susţinerii copiilor proveniţi din familii defavorizate
Un spaţiu aflat la subsolul clădirii care adăposteşte aşezământul „Părintele Cleopa”, aparţinând Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, se află într-un stadiu avansat de modernizare.
Aici, prin grija primăriei locale şi a locaşului de cult amintit, va fi înfiinţată o filială aparţinând Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, loc destinat sprijinirii copiilor proveniţi din familiile defavorizate. Potrivit preotului paroh, părintele Mihai Gălăţeanu, este vorba de un spaţiu menit să servească nevoilor identificate pentru un număr de 25 de copii.
În acest cadru, aceştia ar urma să beneficieze de masă, sprijin în pregătirea temelor şcolare, asistenţă medicală şi igienă corespunzătoare. Au fost obţinute aprobările necesare continuării lucrărilor de construcţie a locaţiei, urmând ca după finalizarea investiţiei să se facă demersurile necesare pentru dotările cu echipamentele corespunzătoare funcţionării acesteia.
Construcţia (foto), o fostă centrală termică de zonă, a fost luată în urmă cu câţiva ani în concesiune de la Primăria Cugir de către biserica amintită, pentru a fi transformată într-un aşezământ pe cât de util, pe atât de necesar.
Cu sprijinul enoriaşilor, care au prestat sute de ore de muncă voluntară, dar şi cu eforturi financiare substanţiale din partea bisericii, s-a reuşit să se realizeze recompartimentarea clădirii în aşa fel încât să poată fi dată spre folosinţă. Astfel, la partea de suprafaţă au fost amenajate şi dotate cu cele necesare spaţii pentru sala de repetiţii cor, sală de şedinţe pentru comitetul bisericesc, birou pentru preoţii parohi, bibliotecă, bucătărie, grupuri sociale etc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, prezent recent la Cugir, la o slujbă religioasă săvârşită la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, i-a asigurat atât pe cei doi preoţi parohi ai locaşului de cult, cât şi pe enoriaşii prezenţi la biserică, de tot sprijinul administraţiei judeţene în finalizarea acestui proiect de caritate pentru persoanele defavorizate din Cugir.
Constantin Predescu
Actualitate
Miercuri, 21 octombrie 2026, scriitorul Vasile Dumitru își lansează volumul „Vitralii”, la Centrul Lotus din Cugir
Direcția de Asistență Socială Cugir organizează miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 17:00, la sediul Centrului Lotus, lansarea celui de-al nouălea volum semnat de scriitorul Vasile Dumitru, intitulat „Vitralii”.

Evenimentul va reuni poeți, pictori și cântăreți, într-o întâlnire dedicată cuvântului și artei, în care literatura se va împleti cu expresia artistică.
Invitația la eveniment este însoțită de un îndemn poetic al autorului, care vorbește despre puterea lecturii și a încrederii în sine:
„De vrei să vezi departe, aprinde o făclie.
Când vrei să crezi în tine, citește-o poezie…”
Lansarea volumului „Vitralii” se anunță astfel o întâlnire dedicată poeziei și dialogului dintre diferite forme de artă.
Actualitate
De la Mădulari la Timișoara și Cugir: Manifestare Cultural – Științifică, dedicată celor 525 de ani de istorie a unei comunități rurale românești
Asociația Oamenilor de Știință din Mădulari a organizat, la Cugir, o manifestare cultural-științifică dedicată istoriei, tradițiilor și identității comunei Mădulari din județul Vâlcea. Evenimentul a avut loc în 17 octombrie 2026 și a reprezentat a treia etapă de prezentare și dezbatere a unui volum monografic consacrat celor peste cinci secole de evoluție a comunității.

Manifestarea s-a desfășurat în Sala Composesoratului Grăniceresc din Cugir și a reunit cadre didactice, reprezentanți ai Bisericii, specialiști în patrimoniu, oameni de cultură și membri ai comunității locale. Inițiativa a fost coordonată de prof. univ. dr. asociat Alexandru Burtea, fondator al Asociației Oamenilor de Știință din Mădulari (AOS Mădulari).
Evenimentul a urmărit să evidențieze importanța cercetării istoriei locale pentru cunoașterea și conservarea patrimoniului rural românesc.
O monografie dedicată perioadei 1501–2026
În centrul întâlnirii s-a aflat volumul „Mădulari (Beica), județul Vâlcea. Locuri, Vremuri, Oameni. Studiu istorico-etnografic (1501–2026)”, coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Bonciu și prof. univ. dr. Alexandru Burtea și publicat în 2026 la Editura ALMAROM din Râmnicu Vâlcea.
Lucrarea, care depășește 475 de pagini, reunește informații despre geografia localității, istoria și evoluția sa administrativă, instituții, învățământ, spiritualitate, ocupații și tradiții. Cercetarea urmărește să recupereze memoria colectivă și experiențele generațiilor care au contribuit la dezvoltarea comunității Mădulari-Beica.
Intervalul cronologic cuprins între anii 1501 și 2026 oferă o perspectivă amplă asupra transformărilor prin care a trecut localitatea de-a lungul a peste cinci secole.
În cadrul manifestării de la Cugir a fost prezentat și un film documentar despre comuna Mădulari, care a completat informațiile istorice cu imagini ale localității și ale patrimoniului său.
Evaluări științifice privind valoarea documentară a lucrării
Un moment important al evenimentului l-a constituit prezentarea referatului științific realizat de profesorul de gradul I Miron Bur, dedicat contribuției istorico-etnografice și relevanței documentare a volumului.
Analiza a evidențiat modul în care lucrarea reunește informații despre geografie, istorie, etnografie și memoria comunitară. Au fost abordate teme precum evoluția proprietății și a organizării administrative, influența marilor evenimente istorice asupra vieții locale și rolul instituțiilor comunitare.
Referatul a subliniat și importanța documentelor referitoare la prima atestare documentară din 1501, a hrisoavelor și hotărniciilor, precum și a informațiilor despre reformele secolului al XIX-lea, perioada interbelică, războaiele mondiale și schimbările sociale din epoca contemporană.
Totodată, profesorul Miron Bur a formulat observații metodologice privind necesitatea verificării corespondenței dintre interpretările istorice, sursele arhivistice și aparatul critic al lucrării.
O altă contribuție a fost prezentată de profesoara de gradul I Rodica Florea, prin referatul „Perspectivă pedagogică și instituțională asupra învățământului rural din Mădulari”.
Analiza s-a concentrat asupra istoriei educației locale, evidențiind rolul școlii în transmiterea limbii, a normelor și a memoriei colective. Printre informațiile documentare prezentate se numără atestarea școlii din Mădulari în 1838 și date privind o inspecție școlară din decembrie 1846, în cadrul căreia au fost consemnate exerciții de aritmetică aplicate activităților gospodărești.
Referatul a evidențiat, de asemenea, dificultățile frecventării școlii în condițiile sărăciei și ale muncilor agricole, precum și transformările învățământului rural de-a lungul secolelor XX și XXI.
Dialog despre istorie, spiritualitate și patrimoniu
Dezbaterile au fost completate de intervenții din domenii profesionale diferite. Profesorul de istorie V. Florea, din Cugir, a abordat valoarea izvoarelor documentare și rolul cercetării istorice în reconstituirea trecutului comunităților.
Preotul Ionuț Sichigea, din Mădulari, și preotul V. Codrea, din cadrul Protopopiatului Cugir, au contribuit la discuțiile privind tradiția și rolul valorilor spirituale în păstrarea identității colective.
Inginerul Aurel Voicu, fondator al Muzeului Istoriei Tehnicii din Cugir, a atras atenția asupra importanței conservării patrimoniului tehnic și industrial al orașului.
La eveniment au mai participat profesorul de istorie Nicolae Florea, scriitorul Dumitru Vasile și preotul paroh Ionuț Cândea.
Întâlnirea a depășit astfel cadrul unei simple prezentări editoriale, oferind un spațiu de dialog între istorie, educație, spiritualitate și patrimoniu cultural.
Trei etape pentru promovarea istoriei comunei Mădulari
Manifestarea de la Cugir a reprezentat cea de-a treia etapă a proiectului cultural-științific inițiat de Alexandru Burtea.
Prima întâlnire a avut loc la Mădulari, în 20 iunie 2026, în contextul împlinirii a 525 de ani de la prima atestare documentară a localității. Cea de-a doua s-a desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara, în 14 septembrie 2026, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Avansate pentru Mediu (ICAM), sub coordonarea prof. univ. dr. Mădălin Bunoiu.
Evenimentul de la Cugir a avut și o semnificație personală pentru Alexandru Burtea, care și-a petrecut aici anii de formare școlară și o parte importantă a tinereții. Revenirea în oraș după aproape o jumătate de secol a reprezentat, potrivit prezentării proiectului, un gest de recunoștință față de profesorii și comunitatea care au contribuit la formarea sa.
Volumul ar putea ajunge la Academia Română în 2027
Asociația Oamenilor de Știință din Mădulari are în vedere pregătirea, în 2027, a unui dosar de fundamentare care să fie înaintat Academiei Române pentru evaluare de specialitate.
Documentația ar urma să includă volumul monografic, informații despre metodologia și sursele cercetării, referatele de specialitate și documente privind parcursul editorial și academic al proiectului.
Referatele realizate de profesorii Miron Bur și Rodica Florea reprezintă contribuții la acest demers, fiecare analizând lucrarea dintr-o perspectivă distinctă. Obiectivul este obținerea unei evaluări științifice independente privind originalitatea, calitatea documentării și relevanța volumului pentru cercetarea istoriei și civilizației rurale românești.
Eventuala includere a lucrării într-o procedură de premiere va depinde de regulamentele aplicabile, de evaluările specialiștilor și de deciziile instituțiilor competente.
La finalul manifestării, reprezentanții AOS Mădulari au mulțumit autorităților locale, reprezentanților Composesoratului Grăniceresc Cugir, profesorilor implicați și tuturor participanților.
Prin acest proiect, asociația își propune să contribuie la păstrarea memoriei comunității Mădulari și la promovarea patrimoniului rural românesc, demonstrând că istoria locală poate constitui un punct de plecare pentru cercetare, dialog cultural și colaborare academică.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia