Cugireni
Lavinia Cherecheș, o soprană care s-a născut și crescut în Cugir, șlefuiește voci la Academiile de Arte din Berlin și Stockholm
Prin foarte multă muncă și un efort considerabil, de un succes răsunător a avut parte Lavinia Cherecheș, soprană născută și crescută în Cugir, care de aproximativ 5 ani șlefuiește voci la Academia de Arte din Berlin și la Academia de Arte din Stockholm.
Părinții săi sunt profesori de muzică în Cugir, unde și ea a locuit până la 18 ani. Pentru că vocea Laviniei merita o șansă, părinții au trimis-o la un profesor la Cluj, pentru a se pregăti de Conservator. În anul 1993, când concurența era foarte mare, aceasta a intrat printre primii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
„Am avut bucuria să lucrez cu prof. Niculina Mirea și prof. Elena Andrieș, iar în anul de masterat, cu celebrul tenor Roman Ion Piso. Cu toții au avut un mare impact asupra vocii mele. Am fost o studentă serioasă, studiam foarte mult și cred că am reușit să învăț cât mai mult de la maeștrii mei”, a declarat Lavinia acum câțiva ani într-un interviu.
A absolvit Conservatorul și apoi a plecat pentru o perioadă în America, unde a luat lecții de canto de la celebra Virginia Zeani.
„În anii frumoși ai copilăriei mele, tatăl meu, care este din Solovastru, județul Mureș, îmi spunea că am undeva în lume o mătușă care este o celebră soprană. Atunci nu știam ce înseamnă acest lucru, dar apoi am aflat că se numește Virginia Zeani și ea mi-a schimbat ulterior viața. În anul 1999, când eram încă studentă în anul de masterat, am primit o invitație de a cânta la deschiderea Consulatului Român din Atlanta.
Am fost foarte fericită pentru invitație și, nu în ultimul rând, pentru faptul că pot să merg să o vizitez pe mătușa mea, Virginia Zeani. Eram destul de săracă la acea vreme și nu știam cum o să ajung la dânsa, dar pentru că voia să mă cunoască, mi-a plătit călătoria din Atlanta spre Indiana. Am fost foarte impresionată și recunoscătoare pentru gestul ei. Nu doream nimic mai mult în acea perioadă decât să stau pe lângă ea, să ascult orele studenților săi de la Indiana University și să pot învăța cât mai mult. Am stat în casa dânsei timp de trei săptămâni, timp în care a lucrat cu mine foarte mult.
Cu mare exigență, dar și blândețe în același timp, a schimbat multe lucruri la vocea mea, m-a ajutat să repar anumite defecte ale vocii și să-mi dau seama cum pot să nu mai greșesc pe viitor. Ascultam înregistrările de la orele de canto până la 4 dimineața, iar a doua zi o luam de la capăt cu ore, studiu și învățat de partituri.
În scurta perioadă petrecută în casa ei mi-am schimbat mentalitatea în ceea ce privește cariera unui artist, am învățat ce înseamnă să fii modest și nobil în tot ceea ce faci în viață”, a mai spus Lavinia Cherecheș.
De mai bine de 10 ani, Lavinia locuiește la Berlin. Așa cum declară aceasta, „a fost o decizie foarte grea de a pleca din țară, dar în același timp o decizie de a-mi dovedi mie că pot să evoluez și să fac mai mult în ceea de privește cariera mea pedagogică și cea de artist liric. Începutul a fost foarte greu și cei care vin în străinătate știu exact despre ceea ce vorbesc. Aici mi-am dat seama care îmi sunt limitele și cât de puternică pot să fiu. Am reușit singură până în acest moment, eu, o fată simplă din inima Ardealului”.
Cugireni
Polițist din Cugir, pe podium la Cupa Internațională de Padbol de la Stockholm
Agentul-șef principal de poliție Văsian Ovidiu, din cadrul Poliției Orașului Cugir, a obținut locul al treilea la Cupa Internațională de Padbol desfășurată la Stockholm.

Polițistul a reprezentat România împreună cu Aurelian Surd. Cei doi au urcat pe podium la prima competiție internațională la care au participat împreună.
Văsian Ovidiu este cunoscut și pentru intervenția avută în luna mai a anului trecut, când a salvat o femeie în vârstă de 96 de ani, imobilizată la pat, dintr-un imobil cuprins de incendiu.
Reprezentanții IPJ Alba i-au transmis felicitări pentru performanța obținută și au subliniat că sunt mândri că acesta face parte din echipa instituției.
Cugireni
Grădina neobișnuită din Cugir, unde ardeii cresc direct prin tabla acoperișului
Mihai Oltean, un informatician din Cugir și-a transformat acoperișul casei într-un spațiu experimental pentru cultivarea legumelor. Acesta a găsit o soluție neobișnuită pentru a-și extinde grădina: a montat sticle de plastic direct în tabla acoperișului, iar în acestea a plantat ardei.

Proiectul a început în urmă cu un an, când cugireanul a amenajat o grădină pe acoperișul casei. Între timp, instalația a fost extinsă și modificată pentru a reduce costurile și pentru a rezolva problemele apărute în primul sezon.
„Anul trecut am identificat mai multe probleme la construcția aceea de pe acoperiș și anul acesta am încercat să le rezolv. Principala problemă a fost prețul foarte mare al jgheaburilor în care creșteam plantele”, a explicat Mihai Oltean.
Inițial, acesta a folosit jgheaburi destinate acoperișurilor, al căror preț ajungea la peste 100 de lei pe metru liniar. Ulterior, a cumpărat tablă pe care a îndoit-o la o firmă locală, reușind să reducă prețul la aproximativ 30 de lei pe metru liniar.
Ardeii cresc prin acoperiș
Cea mai spectaculoasă noutate a proiectului este reprezentată de ardeii plantați în sticle de plastic montate direct în tabla acoperișului. Mihai a realizat mai multe orificii în acoperiș, a fixat sticlele în acestea și le-a umplut cu pământ
Pentru a preveni infiltrațiile, în jurul recipientelor a fost aplicată bandă hidroizolatoare. Din exterior, plantele par să răsară direct prin acoperișul casei.

„Am zis să mai reduc chiar costurile, să nu mai îndoi eu tabla, ci să folosesc tabla existentă”, a spus informaticianul.
Ideea reflectă modul în care acesta își dezvoltă proiectele profesionale. Mihai Oltean este programator și spune că lucrează la grădină prin încercări succesive, asemenea dezvoltării unui program informatic.
„Programatorii lucrează în iterații. Fac o versiune de software, apoi, în ziua următoare, o nouă versiune. La fel procedez și aici: testez, modific și încerc din nou”, a explicat Mihai Oltean.
Plantele au avut nevoie de recipiente mai mari
Experimentul nu a fost lipsit de dificultăți. Recipientele folosite inițial aveau o capacitate de aproximativ 600 de mililitri, iar plantele nu s-au dezvoltat așa cum și-ar fi dorit proprietarul.

Pentru anul viitor, Mihai intenționează să utilizeze sticle mai mari, de unul sau chiar doi litri, pentru a le oferi rădăcinilor mai mult spațiu.
„Cred că aceasta este problema: plantele nu au crescut suficient de bine deoarece sticlele au avut doar 600 de mililitri”, a precizat cugireanul.
O altă problemă a fost temperatura ridicată a acoperișului. În zilele cu soare puternic, Mihai a măsurat aproximativ 60 de grade Celsius la nivelul țiglei. Pentru a proteja plantele, a montat o plasă care reduce expunerea directă la radiația solară.
În zona amenajată cu jgheaburi, vegetația contribuie la diminuarea efectului căldurii asupra acoperișului.
Suprafața grădinii s-a extins
Comparativ cu anul trecut, proiectul a fost extins considerabil. Suprafața grădinii a fost dublată, iar dacă este inclusă și zona în care plantele cresc prin acoperiș, Mihai estimează că întreaga amenajare este acum de aproximativ trei ori mai mare.
În sezonul anterior, informaticianul a încercat să cultive și roșii, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. În acest an, a renunțat la acestea și s-a concentrat pe ardei, care s-au dezvoltat acceptabil.

Pentru anul viitor, Mihai Oltean are deja noi planuri. Acesta vrea să încerce să cultive cartofi și fasole pe acoperișul casei.
Proiectul are și o componentă practică, informaticianul urmărind să producă o parte dintre alimentele consumate în gospodărie și să reducă dependența de prețurile și schimbările care pot afecta producția agricolă.
După ce a demonstrat că ardeii pot fi cultivați prin tabla unui acoperiș, următoarea provocare pentru Mihai Oltean va fi să afle dacă și cartofii sau fasolea pot crește în aceleași condiții.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia


