Actualitate
Lansare de succes la Alba Iulia a volumului de versuri „Ningă-ne salcâmii”, aparținând poetei Maria Trif din Cugir
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a avut loc recent, prezentarea volumului de versuri „Ningă-ne salcâmii”, creație de succes aparținând poetei din Cugir, Maria Trif, eveniment organizat de poeții albaiulieni Radu Matei Todoran și Nicu Murgășeanu, Cenaclul Păltiniș prin vivepreședintele Emil Almașan și redactorul șef, poetul Valentin Leahu.
Au vorbit prof. dr. Luminița Cebotari din Cugir (care a făcut prezentarea volumului de poezie), organizatorii manifestării, moderatoarea Diane Dobrean din Cugir, Claudia Offelia Corpodean, cantautoare muzică folk (a făcut o mare surpriză punând pe note versurile poeziei: „Și plouă”, aparținând autoarei, dar a cântat și câteva piese pe versuri de Nichita Stănescu.
„Maria Trif ne invită pe tărâmul liric, acolo unde cuvintele extravazează în ţesutul sufletesc pentru a înveşnici lumina de pe chipul celui iubit. Drumul spre sufletul celuilalt începe umil: „Îţi voi aprinde dimineţi, pe rând / Să ştii s-ajungi”. Experienţele autoarei sunt distilate prin introspecţie şi înmiresmate de „parfumul clipelor dorite”.
Da, e o poezie de un senzorium tumultuos ce se strecoară subcutanat, deoarece Maria este arhetipul femeii sensibile, împlinită în puterea pe care o au cuvintele sale, în puterea de a zămisli versuri ce au ecou în sufletele tandre.
Se ştie că femeia cu sufletul ei sensibil umanizează lumea, stă astăzi în faţa elementelor descompunerii spirituale şi sufleteşti.
Prin poezia sa, Maria renunţă la polul negativ, acela de mărginire, păstrându-l doar pe cel pozitiv pentru a deveni bucurie de nesfârşită creştere a fiinţei: „Dar noaptea mea a devenit lumină / Şi-ţi spun, iubire, bună dimineaţa”. Orice manifestare a dragostei ce recuperează în lumea interioară a autoarei scurtează şi distanţa dintre ea şi celălalt: „Să vii, s-ajungi cu-o toamnă înainte / De anotimpul albului prăpăd”. Maria ştie că iubirea, în amploarea ei eonică, izvorăşte şi se varsă în plinătatea dăruirii, în taina cerului: „În pieptul meu iar timpul scăldat / Mai reazemă o geană de lumină”. E vorba de ceea ce aduce femeia în calitate de element constitutiv al unicei realităţi umane – adică o stare harismatică complementară: „Soaţă, mamă şi femeie / Ană, stâlp de mănăstire”.
Autoarea ne asigură că femeia cu dorurile sale nu sfârşeşte în absurdul lipsit de orice consistenţă şi nu e încuiată în limitele închise ale acestei lumi. Cu aceste poezii autoatea se ridică împotriva artificialităţii existenţei feminine.
Toate sentimentele pe care ni le transmite, văzute ca piese detaşate şi apoi reintegrate în ierarhia valorilor sufleteşti, îşi află orientarea în poeziile sale fără a pierde ceva din esenţa lor… Şi toate sentimentele se îndreaptă spre Răsăritul lor – iubirea.
Toate strofele diversifică în două-trei planuri senzoriale: „pământul începe-a tuşi” – acustic; „înalţă aripi verzi înspre ferestre” – vizual; „ce dulci parfumuri poartă liliacul” – olfactiv.
Fiecărui sentiment îi corespunde un anotimp. Vara înseamnă regăsire, toamna – speranţă („se aprind speranţele ca-n rug”), iarna – beatitudine, iar primăvara renaştere („să mă renasc din carnea neputinţei”). E o horă a anotimpurilor în sufletul Mariei („eu voi fi frunza primăverii tale”).
Cuvintele sale foşnesc asemenea ripilor neprăfăcute la geamul sufletului larg deschis „brodând o fantezie ca un vis”.
Versul care se repetă conţine chiar mesajul în sine – fără el restul poeziei s-ar pierde. „Păşeşte-ncet, iubite / Uite, noaptea a aţipit. / Păşeşte-ncet, iubite”.
Cu candelele pline de untdelemnul bucuriei, autoarea ne invită la o poezie a blândeţii şi a tămăduirii prin cuvânt”, este prezentarea făcută în fața participanților de către prof. dr. Luminița
Constantin PREDESCU
Actualitate
Nunta de Aur 2026, la Cugir: cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în acest an sunt invitate la festivitatea din 1 octombrie
Cuplurile din Cugir care au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie sunt invitate să se înscrie la o nouă ediție a evenimentului „Nunta de Aur”, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Festivitatea va avea loc în data de 1 octombrie 2026 și este dedicată soților care au parcurs împreună o jumătate de secol de viață, devenind exemple de devotament, fidelitate și stabilitate pentru comunitate.
Administrația locală îi invită pe toți cei care se încadrează în această categorie să se înscrie pentru a participa la ceremonia oficială.
„Nunta de Aur” este, totodată, un prilej de recunoaștere publică a valorilor pe care aceste familii le-au transmis generațiilor următoare și a unei povești de viață construite împreună, de-a lungul a cinci decenii.
Cum se fac înscrierile
Dosarul poate fi depus de către cuplurile sărbătorite, dar și de copiii sau nepoții acestora, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, etajul 1.
Înscrierile se pot face și online, prin transmiterea documentelor la adresa de e-mail centrulculturalcugir@gmail.com.
Pentru înscriere sunt necesare:
- actele de identitate ale ambilor soți;
- certificatul de căsătorie.
Termenul-limită pentru înscrieri este 25 septembrie 2026.
Organizatorii pregătesc pentru „mirii de aur” o festivitate specială, care va include momente artistice și surprize dedicate cuplurilor care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de căsnicie.
Evenimentul reprezintă una dintre manifestările prin care comunitatea din Cugir își arată aprecierea față de seniorii orașului și față de familiile care au rămas împreună de-a lungul unei jumătăți de secol.
Actualitate
Noi rasteluri pentru biciclete, montate în fața școlilor din Cugir și Vinerea, odată cu începutul anului școlar 2026-2027
Începutul noului an școlar 2026/2027 aduce o schimbare concretă pentru elevii din Cugir și Vinerea. Prin proiectul Just Streets, dedicat dezvoltării mobilității urbane, au fost achiziționate și montate rasteluri pentru biciclete în toate școlile și liceele din oraș și din localitatea Vinerea.

Investiția face parte din demersurile administrației locale pentru încurajarea transportului alternativ și crearea unor condiții mai bune pentru cei care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare către școală.
Noile rasteluri sunt destinate atât elevilor care folosesc bicicleta pentru deplasarea zilnică, cât și tuturor celor care își doresc un oraș mai accesibil, mai sigur și mai prietenos cu mobilitatea alternativă.
Reprezentanții echipei Just Streets Cugir precizează că rastelurile au fost montate recent, iar în perioada următoare vor fi realizate ultimele ajustări necesare pentru asigurarea unei utilizări cât mai sigure și eficiente.
Prin aceste măsuri, proiectul Just Streets urmărește să contribuie la dezvoltarea unei mobilități urbane moderne și sustenabile, în care mersul pe bicicletă să reprezinte o alternativă accesibilă pentru locuitorii orașului.
Just Streets Cugir – mobilitate, siguranță și oportunități pentru un oraș mai prietenos cu oamenii.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia