Actualitate
La secția de Pediatrie a Spitalului orășenesc din Cugir a fost inaugurat Clubul IMPACT „Zâmbiricii norocoşi”
În corpul de clădire ocupat de secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc din Cugir a avut loc ieri, inaugurarea Clubului IMPACT (implicare, motivație, participare, ajutorare, competiție și toleranță) „Zâmbiricii norocoși’’ al Școlii Gimnaziale „Singidava’’ din Cugir, un demers al clubului, intitulat sugestiv „Copii pentru copii”.
Proiectul „Zâmbiricii norocoși”, a fost demarat la începutul acestui an școlar și este condus de patru lideri profesori voluntari: Dan Moldovan, Nicoleta Văsuți, Oana Horciu și Bogdana Sabău. Potrivit profesorului Dan Moldovan, înființarea clubului are misiunea de formare, de dezvoltare a simțului practic și al ingeniozității, punându-te în tot felul de situații, în care trebuie să te gândești ce și mai ales cum să faci.
Scopul clubului mai este și acela de a ajuta cât mai mult comunitatea, de aici și ideea proiectului „Copii pentru copii”. ,,Astfel, la începutul lunii iunie am organizat campanii de strângere de jucării, jocuri, cărți pentru copii, puzzle-uri. În urma acestei acțiuni am amenajat o sală în cadrul spitalului orășenesc, un spațiu de joacă și relaxare pentru copiii internați în spital. Prin crearea acestei săli, sperăm ca monotonia să dispară, iar copiii ar putea deveni mai veseli și ar putea comunica mai bine unii cu alții. Pe de altă parte, membrii clubului vor merge lunar în vizită la spital, implicând copiii internați fie în ateliere de educație nonformală, fie în diverse activități recreative (ateliere de pictură, ore de poveste, etc.) Totul a fost realizat cu sprijinul unor sponsori precum : Fundația ,,NOI ORIZONTURI’’, SC „Elco Business” SRL, SC „Iuly” SRL, SC „Giovani Moco” SRL, SC „Gioconda” SRL, SC „Zinnex” SRL, PFA Filimon Steliana, Stoian Cornel, Popescu Loredana, Borsa Cosmin și Natrapei Marian, cărora dorim să le mulțumim pe această cale. De asemenea, mulțumim întregii comunități locale, datorită căreia am reușit să strângem o mulțime de jocuri și jucării’’, ne-a declarat profesorul Moldovan. La evenimentul inaugural au fost prezenți primarul Adrian Teban, managerul Spitalului, Florin Arion, medicii secției Pediatrie, dr. Dan Gabriel Ardelean și dr.Sava Anamaria , directorul și directorul adjunct de la Școala Gimnazială „Singidava”, profesoarele Rozalia Mihu, respectiv Gabriela Lupu, alte cadre didactice ale şcolii, personal al spitalului, copii internați în spital, precum cei 38 de membrii ai Clubului ,,Zâmbiricii norocoși’’. A fost prezentă de asemenea, Ramona Câmpean – coordonator Fundația ,,Noi Orizonturi,, Cluj –Napoca.
Constantin Predescu
Actualitate
Incendiu într-un apartament al unui bloc de pe strada George Coșbuc din Cugir. Aproximativ 50 de persoane s-au autoevacuat
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș și SVSU Cugir au intervenit, vineri dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la apartament situat într-un bloc de pe strada George Coșbuc din orașul Cugir.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj de prim ajutor, intervenția fiind sprijinită și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, incendiul s-a manifestat în interiorul unei încăperi a apartamentului, fiind însoțit de degajări de fum. Până la sosirea echipajelor de intervenție, aproximativ 50 de persoane s-au autoevacuat din bloc.

Incendiul a fost lichidat, iar în urma verificărilor efectuate nu au fost identificate persoane surprinse în interiorul apartamentului afectat.
O persoană a primit îngrijiri medicale din partea echipajului de prim ajutor, după ce a suferit o intoxicație ușoară cu fum.
Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită.

ACTUALIZARE: „În jurul orei 05:00, în această dimineață, SVSU Cugir a intervenit cu 11 pompieri și o autospecială de stingere pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe strada George Coșbuc nr. 24. Incendiul a fost anunțat prin Serviciul de Urgență 112, iar în sprijin au venit echipajele SMURD Cugir și ISU Alba – Detașamentul de Pompieri Sebeș cu o autospecială de stingere”, a transmis SVSU Cugir.
Actualitate
Tentativă de fraudă prin SMS în numele TPARK, la Cugir. Utilizatorii sunt avertizați să nu acceseze linkurile suspecte primite
Utilizatorii serviciului de parcare TPARK din Cugir sunt vizați de o tentativă de fraudă prin SMS. Mesajele folosesc în mod abuziv numele platformei și îi informează în mod fals pe destinatari că au o „parcare nerambursată” sau o presupusă datorie.

Destinatarii sunt îndemnați să acceseze un link și să introducă datele cardului bancar pentru a achita suma solicitată.
Reprezentanții administrației locale transmit că nu este vorba despre un atac cibernetic asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a Primăriei Cugir. Serverele nu au fost compromise, iar datele utilizatorilor sunt în siguranță. Aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare.
Cum funcționează tentativa de fraudă
Atacatorii trimit SMS-uri în mod aleatoriu, susținând că destinatarii au o datorie pentru parcare. Mesajele folosesc un limbaj alarmist și termene scurte de plată, pentru a-i determina pe oameni să acționeze fără să verifice informațiile.
În unele cazuri sunt invocate penalități de peste 200 de lei sau chiar posibile consecințe asupra scorului FICO.
Victimele sunt redirecționate către site-uri false, precum domeniul n-tpark.top, unde li se solicită datele cardului bancar.
Fenomenul poartă denumirea de smishing, o formă de phishing realizată prin SMS.
Recomandările autorităților
Utilizatorii sunt sfătuiți să:
- nu acceseze linkurile primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte;
- nu introducă date bancare sau coduri de securitate pe site-uri accesate prin astfel de mesaje;
- ignore mesajele care solicită răspunsuri de tipul „DA” pentru activarea unor linkuri;
- verifice situația parcărilor și istoricul plăților doar prin aplicația oficială TPARK sau prin sursele oficiale ale companiei.
Persoanele care au introdus deja date bancare pe un site suspect sunt sfătuite să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze organele de poliție.
Autoritățile recomandă, totodată, ca tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir să fie raportate administrației locale.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia