Actualitate
La Cugir, viiine… „Caravana filmului românesc”!
Da, pentru prima oară soseşte în oraşul de la poalele Drăganei, „Caravana filmului românesc”, cu actori frumoşi şi talentați, din toate generațiile, pentru toate gusturile. Şi ca să fim cât mai mulți, căci intrarea este liberă, am ales Stadionul Arena Cugir, ca să vă dăm întâlnire sub cerul înstelat, la sfârşit de săptămână, în perioada 20 – 22 august, de la ora 21.00.
• Vineri, 20 august, intră în gară trenul „Orient Express”, ce aduce pe ecran melancolia unui prinț, care şi-a tocat averea şi tinerețea prin cazinourile de la Paris şi Monte Carlo. Iar acum nu-i mai rămâne decât să-şi trăiască cât mai aristocratic sfârşitul. Un rol potrivit pentru Sergiu Nicolaescu, care a şi semnat ecranizarea după Tudor Teodorescu-Branişte şi a regizat filmul. Prințul, o prezență distinsă, dar un suflet rece, care seamănă admirație în rândul protipendadei modeste de la moşia sa, dar care aduce şi moartea. Nu, nu a sa, căci el nu poate muri ca ceilalți, ci intră, cu tot trecutul său, în legenda trenului-fantomă numit Orient Express.
• Sâmbătă, 21 august, schimbăm registrul, revenind în zilele noastre agitate, cu drama „Cel ales”. Bogdan Stanoievici, interpretul rolului principal, ar fi acela care trebuie să răspundă la întrebarea: Crezi că devii omul securității şi apoi pleci când vrei tu? Nu prea! Ai făcut pactul cu diavolul în tinerețe, ți-ai îndeplinit misiuni prin străinătate, ca agent de influență sau lichidator de oameni incomozi regimului comunist şi te-ai şi amestecat atât de bine cu vesticii, de crezi că eşti de-al lor? Greşit, brațul lung al securității te manevrează constant. Şi crezi că dacă a venit democrația ai scăpat? Nici vorbă, căci securitatea nu se predă. Ea se transformă.
• Duminică, 22 august, facem iar o piruetă sentimentală cu filmul „Octav”. Este cea mai vizionată producție românească din 2017, semn că publicul adoră poveştile de suflet. Căci o astfel de călătorie emoționantă în lumea fermecată a copilăriei sale face un venerabil personaj ajuns la senectute. Revenit în casa părintească, pentru a o vinde, Octav (Marcel Iureș) o găseşte încărcată cu toate amintirile sale. Pe care le uitase o vreme. Poezia acestei regăsiri a propriului trecut îi va fi fost inspirată scenaristului şi regizorului Serge Ioan Celebidachi de revenirea pe meleagurile natale, a celebrului său tată, dirijorul Sergiu Celibidache.
Cu trei filme în trei tonalități diferite venim la Cugir. Pentru prima dată. Dar nu şi ultima. Promitem!
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, la Stadionul Arena Cugir este următorul:
Vineri, 20 august, ora 21.00: ORIENT EXPRESS
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan
Cu: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Dan Bitman, Daniela Nane
(dramă, film de dragoste / 2004 / 115 min.)
Sâmbătă, 21 august, ora 21.00: CEL ALES
Scenariul şi regia: Cristian Comeagă;
Cu: Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte
(drama / 2015 / 125 min.)
Duminică, 22 august, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi; Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
(dramă / 2017 / 102 min.)
Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a IX-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei nouă ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.
Parteneri media: Cineclic, All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, Cinefilia, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Biz Plus și Constanța News.
La Cugir, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Cugir prin Centrul Cultural Cugir și Clubul Sportiv Orășenesc Cugir.
Actualitate
Cugirul a găzduit cea de-a XXVII-a Conferință a Societății Române de Pirotehnie și Detonică
Specialiști din domeniul pirotehniei și detonicii au participat la Cugir la cea de-a XXVII-a ediție a Conferinței Societății Române de Pirotehnie și Detonică „Constantin Bodin”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria orașului Cugir, a avut ca temă principală „Viitorul pirotehniei și detonicii – tehnologii, riscuri și competențe pentru o lume în schimbare”.

Deschiderea conferinței a fost marcată de alocuțiunile președintelui SRPD, dr. ing. Călin Curea, și ale președintelui de onoare al societății, Constantin Bodin, care a intervenit prin videoconferință de la sediul ROMARM București. Un mesaj de salut le-a adresat participanților și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.
Programul reuniunii a cuprins prezentări și dezbateri dedicate evoluțiilor tehnologice, siguranței în domeniul pirotehniei și detonicii, precum și pregătirii și dezvoltării competențelor profesionale în industria de apărare.
Printre subiectele prezentate s-au regăsit:
- Uzina Mecanică Cugir: „Dincolo de tehnologie – factorul uman în siguranța pirotehnică și detonică”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Viitorul pirotehniei și detonicii”;
- Uzina de Produse Speciale Dragomirești: „Pirotehnia și detonica în contextul războiului actual”;
- Fabrica de Arme Cugir: „Realitatea virtuală și augmentată în industria de apărare – simularea riscurilor pirotehnice și dezvoltarea capacităților profesionale”.
De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze expozițiile organizate la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir, unde au putut afla mai multe despre activitatea și realizările celor două unități industriale.
În cadrul conferinței s-a desfășurat și Adunarea Generală a Societății Române de Pirotehnie și Detonică, a precizat dr. ing. Călin Curea, președintele organizației.
Acesta a subliniat importanța evenimentului pentru comunitatea profesională și pentru tradiția industrială a orașului: „Prin organizarea acestei conferințe, Cugirul își consolidează rolul de centru cu tradiție în industria de apărare din România, oferind un cadru de dialog pentru specialiștii interesați de evoluția tehnologiilor, siguranța industrială și pregătirea profesională în domeniul pirotehniei și detonicii”, a declarat Călin Curea.
Prin temele abordate și schimbul de experiență dintre participanți, conferința a reprezentat un prilej de analiză a provocărilor actuale din domeniu și a direcțiilor de dezvoltare a pirotehniei și detonicii în contextul transformărilor tehnologice și al cerințelor de siguranță.
Constantin PREDESCU
Actualitate
„Ziua Mondială a Diabetului”, marcată la Cugir printr-un eveniment dedicat informării și prevenirii bolii
Cea de-a IV-a ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului s-a desfășurat joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir, fiind organizată de Asociația „Implicare și Dăruire”, condusă de Mihaela Bota.

Evenimentul a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la diabetul zaharat, la riscurile și complicațiile asociate acestei afecțiuni, precum și la importanța prevenirii și depistării precoce. Manifestarea s-a adresat în special persoanelor diagnosticate cu diabet și familiilor acestora, reunind medici specialiști, farmaciști și medici de familie.
Ediția din acest an a avut loc la Restaurantul „Elegance” din Cugir și a inclus prezentări medicale, testări gratuite ale glicemiei și tensiunii arteriale, precum și discuții interactive cu participanții. Peste 50 de persoane au beneficiat de aceste evaluări, având totodată ocazia să primească informații și recomandări utile privind gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.
„Ediția de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului a fost un eveniment dedicat conștientizării diabetului și complicațiilor pe care această boală le poate provoca. În cadrul reuniunii au avut loc prezentări medicale, testarea glicemiei și a tensiunii arteriale pentru peste 50 de participanți, precum și discuții cu pacienții, într-un cadru în care cei prezenți au primit informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației „Implicare și Dăruire” Cugir, care cunoaște îndeaproape provocările acestei afecțiuni, fiind mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.
În cadrul manifestării au susținut prezentări: dr. Petra Platon, dr. Zoltan Kudor, dr. Elisabeta Podar, psihologul Ancuța Mizgai și asistentul medical Lavinia Drăghiță. Intervențiile acestora au abordat aspecte medicale și psihologice legate de diabet, oferind participanților informații importante pentru o mai bună înțelegere și gestionare a bolii.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece la nivel mondial trăiește cu diabet, iar peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2. Un aspect îngrijorător este faptul că aproape jumătate dintre persoanele afectate nu știu că suferă de această boală.
Prin organizarea acestei manifestări, Asociația „Implicare și Dăruire” Cugir continuă demersurile de informare și sprijinire a persoanelor afectate de diabet, promovând prevenția, controalele medicale periodice și accesul la informații corecte, ca elemente esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea complicațiilor.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene
