Rămâi conectat

Administraţie

La Cugir, serviciile sociale s-au desfăşurat la un nivel calitativ superior

Cugir INFO

Publicat

în

Dintr-un raport prezentat legislativului local pe anul 2019, de către primarul Cugirului, Adrian Teban, rezultă că activitatea Serviciului Public de Asistență Socială Cugir s-a dsfășurat la un nivel calitativ superior.

Se poate constata faptul că, raportat la anul 2018, au crescut nesemnificativ numărul beneficiilor care se acordă părinților pentru creşterea copiilor, respectiv alocaţia de stat, iar indemnizațiile lunare pentru persoanele cu handicap grav au crescut considerabil, concomitent cu marirea valorii indemnizatiei de la 1.163 de lei pe lună, în luna decembrie 2018, la 1.263 de lei pe lună începând cu luna februarie 2019.

Totodată, se poate observa creşterea valorică a ajutoarelor sociale comunitare şi a ajutoarelor de urgenţă acordate în anul 2019, pentru probleme deosebite cum ar fi decese în străinătate, tratamente medicale în străinătate, achiziţie de proteze medicale, incendii ce au provocat pagube materiale în gospodării şi care au implicat o intervenţie mai amplă.

Pe parcursul anului, activitatea Compartimentului Autoritate Tutelară și Protecția Copilului poate fi sintetizată astfel: monitorizarea dezvoltării copilului a căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (148 de copii); restabilirea și menținerea relațiilor personale ale copilului separat de unul dintre părinți cu celălalt părinte (2 copii); intervenții privind combaterea cerşetoriei și a abandonului şcolar (34 de copii); monitorizare mame minore (6 minore).

În domeniul organizării, administrării şi furnizării serviciilor sociale şi socio-medicale, Cantina de ajutor social, un serviciu înfiinţat în anul 2000 prin proiectul „O masă pentru fiecare”, prestează servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situaţii economico-sociale deosebite, prin pregătirea şi servirea a două mese zilnice în limita alocaţiei de 12 lei/zi de persoană, hrana distribuindu-se de regulă o dată pe zi. Finanţarea se face de către bugetul local, iar în cursul anului 2019 au fost acordate 74 de porţii, în medie 7 porţii pe lună, totalul cheltuielilor cu furnizarea mesei fiind de 22.248 de lei. Suma încasată de la beneficiari este de 6.857 de lei.

Serviciul va fi dezvoltat în anul 2020, iar spaţiul va fi modernizat conform standardelor sanitar-veterinare şi de sănătate publică pentru a obține licențierea serviciului. În acest sens, Primăria Cugir în parteneriat cu SPAS Cugir a accesat proiectul “Dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice din UAT Cugir” în cadrul POR 2014-2020.

Centrul Social Multifuncţional pentru persoane cu nevoi speciale Vinerea organizează şi desfășoară următoarele servicii sociale, licențiate în anul 2016:

  • Centrul de zi pentru adulţi cu dizabilităţi – în medie 20 de adulți pe lună au beneficiat de servicii de consiliere psihologică, terapii recuperatorii în arii de dezvoltare personală, socială şi intelectuală, kinetoterapie și masaj;
  • Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi – în medie 17 copii pe lună au beneficiat de servicii de consiliere psihologică, logopedie, recuperare cognitivă, consiliere și sprijin pentru părinți, program educațional, abilitare, terapii recuperatorii, ludoterapie, activități de recreere și socializare, recuperare kinetoterapeutică și masaj.

Tot în această perioadă s-au pus bazele Centrului de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice “LOTUS”. Serviciul Public de Asistență Socială Cugir a început în luna august 2019 implementarea proiectului cu titlul „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice – Lotus”.

Proiectul vizează creșterea accesibilității la servicii sociale de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate pentru 162 de persoane vârstnice aflate în situații de dependență sau în risc de excluziune socială prin acordarea de servicii sociale integrate în cadrul Centrului de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice – “Lotus”.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este 2.780.218,71 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European este de 2.363.185,91 de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni (1 august 2019 – 31 iulie 2022).

Constantin PREDESCU




Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Administraţie

„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.

Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.

Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir