Rămâi conectat

Actualitate

La Cugir romii au devenit principalii furnizori de ciuperci şi fructe de pădure

Cugir INFO

Publicat

în

De aproximativ două luni de zile culegătorii de fructe de pădure şi ciupeci din Cugir străbat munţii în lung şi-n lat pentru a-şi umple coşurile şi găleţile cu darurile naturii, produse aflate la mare căutare în acest sezon.

romi-fructe-de-padure-cugirCei mai mari furnizori sunt în general persoanele fără locuri de muncă, de obicei romii, care comercializează de decenii, începând din iunie şi până în septembrie, ciuperci, afine, zmeură, şi mure, produse la mare căutare pentru localnicii de la poalele Drăganei.

Valorificarea acestor daruri ale pădurii aduc, mai ales atunci când este un an cu precipitaţii, venituri substanţiale care îi ajută pe culegători să-şi întreţină familiile şi să-şi plătească datoriile, acestea fiind singurele surse de existenţă pentru ei.

Deşi Ocolul Silvic Cugir a organizat, după cum am aflat, un centru de achiziţii în zona Canciu, de pe Râul Mare, cei care adună fructe preferă să-şi vândă marfa direct pe stradă sau în apropierea celor două pieţe ale oraşului, cu precădere în faţa magazinelor din centrul comercial ”Complex”. Ei motivează că locaţia de colectare se află situată la distanţă prea mare şi nu pot să se deplaseze până acolo să-şi vândă produsele, deşi adevărul este cu totul altul. Preţul de achiziţii/kg, al produselor vândute la centru este cu mult mai mic decât cel pe care îl obţin la grămadă, prin vânzarea directă către cumpărătorul de pe stradă.

Chiar dacă nu folosesc cântarul, preferând să vândă la grămadă sau la găletuţă, comercianţii stradali estimează spre exemplu, kilogramul de afine la 8 lei, zmeură la 15 lei, murele la 10 lei, ciupercile la 12 lei. În realitate, cantităţile sunt mult mai mici, iar preţurile cerute sunt duble sau chiar mai mari decât cele oferite de centrele de colectare.

C. P.




Actualitate

Vineri, 10 iulie 2026: Vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, în cadrul Festivalului Dacic Singidava

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, eveniment inclus în programul Festivalului Dacic Singidava.

Conceptul expozițional îi aparține istoricului dr. Claudiu Purdea și reunește ilustrațiile cu tematică istorică realizate în ultimii opt ani de ilustratorul Cătălin Drăghici pentru publicații și edituri de specialitate din România și din străinătate.

Expoziția aduce în prim-plan personaje și momente reprezentative din lumea antică, reconstituite prin ilustrații realizate cu atenție la detaliul istoric și în strânsă legătură cu cercetarea și reconstituirea istorică.

Vizitatorii vor putea descoperi personaje emblematice, războinici, meșteșugari, membri ai aristocrației și scene din viața cotidiană, precum și reprezentări ale unor momente importante din confruntările dintre daci și Imperiul Roman. Fiecare ilustrație este însoțită de explicații care contribuie la o înțelegere cât mai fidelă a contextului istoric.

Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să ofere publicului o perspectivă asupra civilizației dacice, evidențiind modul în care cercetarea științifică și arta reconstituirii istorice se completează reciproc pentru a readuce în atenție lumea de acum două milenii.

Vernisajul este deschis publicului și va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele,  a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.

În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir