Administraţie
La Cugir continuă lucrările la infrastructura stradală
Primăria Cugir este angajată activ în continuarea lucrărilor la infrastructura stradală, de înlocuire a covorului asfaltic pe mai multe străzi, lucrări care fac parte din programul de reparații ce se derulează în mod curent.
Potrivit primarului Adrian Teban, este vorba despre înlocuirea carosabilului deteriorat de pe străzile: Aleea Constructorului, Mihail Sadoveanu, Viilor, Unirii și Emil Racoviță. Totodată, sunt în diferite etape de realizare lucrările de reabilitare a parcărilor de pe străzile Victoriei nr. 29, a celor dintre străzile Victoriei și Ștefan cel Mare, Ion Creangă nr. 90, precum și dintre străzile Alexandru Sahia și Racoviță.
O parte din aceste lucrări sunt în desfășurare, iar altele vor începe în perioada următoare. În prezent se mai lucrează la refacerea trotuarelor și aleilor cu dale din beton pe străzile Trandafirilor și Lalelelor, cu precizarea că astfel de lucrări au fost finalizate pe str. Mesteacănului din Vinerea și pe str. Rozelor nr 1 din Cugir. Conform edilului, vor mai beneficia de lucrări de renovare străzile Tractoristului și Merilor din Vinerea, iar din Cugir străzile Dealului și Șurianul.
Acestea sunt cuprinse în planul de investiții pe anul 2018, fiind vorba de lucrări ample ce presupun refacerea părților carosabile cu covor asfaltic și/sau cu dale din beton, amenajarea trotuarelor și acceselor la proprietăți, precum și introducerea canalizării pluviale acolo unde este cazul. „După ce vom demara proiectele europene, străzile care nu au intrat în prioritățile programelor de finanțare le vom moderniza cu fonduri bugetare. Vom avea în vedere în primul rând cele mai circulate artere”, a precizat primarul Cugirului.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
Administraţie
„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă
Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.
Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.
Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia