Legea nr. 448 din 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede obligaţia ca toate clădirile de interes public să fie accesibilizate pentru persoanele cu handicap.

Sună frumos pe hârtie, pentru că în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Dacă totuşi în Cugir există câteva rampe de acces, cei cu care am stat de vorbă spun că acestea sunt făcute doar pentru conformitate. Fie sunt prea înalte, fie sunt alte obstacole care îngrădesc accesul persoanelor cu handicap. Din păcate, legea nu prevede sancţiuni. Sancţiunea este, poate, neputinţa oamenilor care nu au acces la serviciile publice. La rampă, spre exemplu, diferenţa de nivel nu trebuie să fie mai mare de cinci centimetri pe metru lungime. Persoanele cu dizabilităţi care le folosesc sau rude ale acestora ne-au spus că de cele mai multe ori şi puţinele rampe din oraş care există sunt prea abrupte.
Din totalul instituţiilor şi al unităţilor de interes public existente în oraş, le numeri pe degete pe cele care au rampe de acces pentru persoanele cu handicap. Lipsa accesibilităţii este şi motivul pentru care nu vedem pe străzile din Cugir prea multe persoane în scaun rulant. Dacă nu-i vedem, nu înseamnă că nu există. Nici bisericile nu s-au gândit la enoriaşii defavorizaţi de soartă. Majoritatea lăcaşelor de cult nu sunt prevăzute cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap. Practic, persoanele dependente de scaunul rulant au accesul interzis în aceste instituţii. Din păcate, această stare de lucruri se petrece şi în staţiile de autobuz. Dacă mijloacele de transport sunt mai bune sau mai puţin bune, cei cu probleme de deplasare susţin că ar fi necesare rampe fixe în staţiile de autobuz. Călătoria cu trenul este, de asemenea, inaccesibilă persoanelor în scaun rulant. „În tren nici vorbă să te poţi urca, unde prima treaptă este la o distanţă destul de mare faţă de peron, astfel încât sunt nevoit să port cu mine o scăriţă cu trei trepte pe care să mă pot urca”, ne spunea un localnic, făcând referire la gara din Şibot.
La toate acestea se adaugă situaţia de la blocurile de locuinţe, unde majoritatea clădirilor n-au fost prevăzute cu rampă fixă, iar acum, locatarii cu probleme fac eforturi, pe cont propriu, să găsească o soluţie pentru accesul în locuinţă. „În străinătate, când am fost, nu am întâmpinat nicio problemă”, ne mărturisea cu amărăciune unul dintre cetăţenii oraşului.

C. P.