Rămâi conectat

Actualitate

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir colindele elevilor s-au ridicat „Sus la ‘naltul cerului”

Cugir INFO

Publicat

în

concert-colinde-cugir-2013Zeci de localnici au venit ieri seară la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir să asculte corurile de colindători ale școlilor din Cugir și Vinerea, eveniment desfășurat sub genericul „Sus la ‘naltul cerului”, aflat anul acesta la cea de-a V-a ediție.

Un veritabil concert de colinde tradiționale dedicat sărbătorilor de iarnă, un demers posibil grație unui proiect al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care îl are drept artizan pe  părintele inspector de religie preot profesor doctor Nicolae Bolea la care și-au adus contribuția peste 120 de elevi și mai multe cadre didactice care s-au ocupat de pregătirea lor.
Îmbrăcați în frumoase costume populare, reprezentând  zona Cugirului și localității Vinerea, cele 6 grupuri de colindători au interpretat recitaluri de câte trei-patru cântece tradiționale de sărbători.
Ca la o adevărată competiție și-au dat concursul prin vocile lor minunate elevii școlilor: „Iosif Pervain”, Școala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială „Singidava”, Școala „Ioan Mihu” Vinerea, Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu”, precum și grupul de chitare al Colegiul Național „David Prodan”, condus de profesorul Călin Furdui.
Au onorat evenimentul viceprimarul orașului Cugir, prof. Horia Rotche, părintele inspector Nicolae Bolea, directorul Școlii Gimnaziale nr. 3 prof. Stela Țârlea, preotul protopor din Sebeș – părintele Ionel Arsu și nu în ultimul rând gazda evenimentului, preotul paroh de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” parinteler Mircea Giurgea.
La finalul programului, fiecare membru al grupurilor de colindători au primit din partea Consiliului Județean Alba și a firmei de panificație „Paul Henegar” (Lae Pecu), din Cugir, pachete cu dulciuri și câte un colac.
Pentru rezultatele remarcabile obținute la olimpiada județeană de religie, 19 elevi de la școlile gimnaziale din oraș au primit premii și diplome, înmânate de părintele protopop din Sebeș, preotul Ionel Arsu și de către profesoara de religie de la Școala Gimnazială nr. 3 Cugir, Luminița Sgubea.




Actualitate

Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin

Cugir INFO

Publicat

în

Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.

Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.

Cum se desfășoară testarea?

Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.

Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.

Informații și înscrieri

Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.

Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Premii importante pentru elevele clasei de canto de la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, la concursul „Glas de România”

Cugir INFO

Publicat

în

Două eleve ale clasei de canto de la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir au obținut rezultate deosebite la prima ediție a concursului „Glas de România”, desfășurat la Alba Iulia. Stanciu Teodorescu Elisabeta, în vârstă de 13 ani, a câștigat Premiul I, iar Selejan Andra Ilinca, de 14 ani, a fost recompensată cu Premiul al III-lea.

Cele două tinere interprete au demonstrat talent, sensibilitate și pasiune pentru muzică, reușind să se remarce în cadrul competiției prin pregătirea și expresivitatea artistică.

Elisabeta studiază canto de aproape trei ani și manifestă un interes deosebit pentru jazz și muzica de calitate. La rândul său, Ilinca se află în al doilea an de studiu vocal, remarcându-se prin sensibilitate și expresivitate în interpretare.

Pregătirea celor două eleve este coordonată de profesoara Maria Fănățan, absolventă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu o experiență de aproape șase ani în predarea canto-ului.

Rezultatele obținute la concurs reprezintă o confirmare a muncii și perseverenței tinerelor interprete, dar și a implicării profesoarei care le îndrumă parcursul artistic.

Reprezentanții clasei de canto au transmis felicitări Elisabetei și Ilincăi pentru performanțele obținute, precum și profesoarei Maria Fănățan pentru dedicarea și efortul depus în pregătirea elevilor.

Premiile câștigate la Alba Iulia aduc un nou motiv de mândrie pentru Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir și confirmă potențialul artistic al tinerilor care aleg să își dezvolte talentul muzical.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir