Interviu cu Ioan Cristea – primul revoluţionar care a condus evenimentele din Cugir, începând cu ziua de 21 decembrie 1989.

– Dle Ioan Cristea, ce v-a rămas în memorie, legat de prima zi a evenimentelor fierbinţi de la Cugir din 21 Decembrie 1989?
– Mai întâi de toate, aş dori să aduc recunoştinţa ce se cuvine foştilor salariaţi ai Secţiei Sculărie de la Uzina Mecanică Cugir, care la ora 11.00 a zilei de 21 Decembrie 1989 au încetat activitatea şi au chemat colegii de muncă să se solidarizeze cu cetăţenii Timişoarei care s-au ridicat împotriva regimului comunist. Sunt cei care au declanşat scânteia revoluţiei la Cugir, oraşul fiind considerat, după cum se ştie, primul oraş liber din România, care a influenţat mişcările revoluţionare din localităţile judeţelor limitrofe. Mişcarea muncitorilor din Sculărie s-a extins, cuprinzând şi alte sectoare de activitate ale uzinei, grupuri de salariaţi pornind în marş de protest prin secţiile uzinei, iar apoi pe principalele artere ale oraşului. Pe tot parcursul, s-a strigat: “Veniţi cu noi!”, “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, “Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatorul!”, „Uniţi-vă cu noi!”.  Euforia maselor a crescut de la o oră la alta, astfel că muncitorilor li s-au alăturat şi un număr mare de localnici, care în jurul orei 17.00 s-au adunat la sediul primăriei locale şi la cel al Miliţiei Cugir. Aşa după cum se ştie, au existat şi excese venite din partea unor participanţi care au incendiat primăria şi sediul miliţiei, ajungându-se la fapte grave cum au fost cele de ucidere a comandantului miliţiei, căpitanul Valentin Pop, şi a subofiţerului Ilie Staicu, după care a urmat profanarea cadavrelor acestora. De reţinut este faptul că la ora 19.00, Cugirul era primul oraş liber din România, vestea fiind răspândită în multe locuri din judeţ şi din ţară. Evenimentele de la Cugir au ajuns până la conducerea centrală a PCR, fapt ce a creat îngrijorare în rândul acesteia, Ceauşescu fiind informat că oraşul Cugir se află în flăcări.
– Ce vă amintiţi despre zilele care au urmat?
– Au fost zile deloc uşoare, în care am căutat împreună cu un comitet de iniţiativă să aducem oraşul la normalitate. Trebuia asigurată ordinea, întrucât nu mai exista miliţie şi autorităţi administrative, era necesară aprovizionarea oraşului şi rezolvată problema transportului, iar la Uzina Mecanică trebuiau asigurate condiţiile de expediere a produselor către beneficiarii cu care unitatea avea contracte. Am fost nevoiţi să facem faţă zvonisticii cum că oraşul va fi atacat de terorişti, că vin elicoptere să atace populaţia sau că apa este otrăvită. Mai era o problemă legată de faptul că anumite persoane veneau să le dăm arme şi că unii protestau dacă refuzam acest lucru.
– Se ştie că oraşul Cugir a fost declarat „Oraş Martir”. Cum aţi reuşit să obţineţi această recunoaştere?
– Ca urmare a celor petrecute în zilele fierbinţi ale revoluţiei, în care şi-au pierdut viaţa 10 persoane şi au fost rănite alte 58, Asociaţia de Revoluţionari din Cugir a întocmit o documentaţie prin care a solicitat autorităţilor statului ca oraşului Cugir să-i fie conferit titlul de Oraş Martir. Decretul a fost semnat în iunie 2000 de către preşedintele Ion Iliescu.
– La un sfert de veac de la evenimentele din 21 decembrie 1989, pe care le comemoraţi peste câteva zile, ce sentimente vă încearcă referitor la acele momente incendiare?
– Privind în urmă cu 25 de ani, pot spune că speranţele de libertate şi democraţie pentru care s-au ridicat masele au rămas undeva în urmă. Cei care au avut curajul să participe la mişcarea revoluţionară din decembrie ’89 au fost la timpul respectiv, apreciaţi, lăudaţi şi aplaudaţi. Din păcate, acum, aceiaşi oameni care şi-au riscat libertatea şi viaţa sunt huliţi şi denigraţi, lucru pe care nu cred că-l face vreo ţară civilizată care a scăpat de dictatură. Cred că s-a făcut şi se face o mare manipulare prin care opinia publică să-i privească pe aceşti eroi ai revoluţiei ca pe nişte profitori, existând un scop precis. Cred că au fost persoane care au dorit intenţionat denigrarea revoluţionarilor pentru a abate atenţia opiniei publice de la adevăraţii profitori cu salarii şi pensii nesimţite, care pe căi ilegale au jefuit şi jefuiesc banul public. Nu revoluţionarii au vândut pământul ţării, au defrişat şi vândut pădurile şi au secătuit bugetul ţării. După 25 de ani, consider că ne aflăm în dezbinare, iar în cele mai înalte instituţii ale statului se află non-valori şi trădători de ţară. Noi nu am cerut nimic, nicio favoare. Problema revoluţionarilor prin Legea nr. 341 dovedeşte că s-a hotărât să se aducă celor care au fost implicaţi în evenimentele din 1989, un act de recunoştinţă pentru curajul şi jertfele lor. Din nefericire, această hotărâre a Parlamentului României, prin mijloace de manipulare şi dezinformare a opiniei publice, a fost considerată drept un profit al celor care în decembrie 1989 au dat dovadă de curaj şi sacrificiu. Dovadă că cei care şi-au riscat libertatea şi viaţa în 1989, prezintă interes pentru cei care se află la putere doar atunci când au nevoie să câştige voturi. Dar cum speranţa moare ultima, noi credem că idealurile pentru care s-a luptat în 1989 se vor regăsi cât de curând în viaţa şi în viitorul urmaşilor noştri.
– Ce doriţi să le transmiteţi concetăţenilor dumneavoastră?
– Sărbători fericite, multe bucurii şi împliniri, iar duminică, 21 decembrie, îi aşteptăm la comemorarea împlinirii a 25 de ani de când oraşul Cugir a devenit un oraş liber!

A consemnat Constantin PREDESCU