Acasă » Actualitate » Jurământul lui Hipocrate nu se dezminte la Cugir

Jurământul lui Hipocrate nu se dezminte la Cugir

Publicat în 11.07.2015 la ora 10:00

Oare de ce ne aplecăm cu atâta interes asupra lucrurilor reprobabile: tâlhării, violuri, corupţie, abuzuri de putere, înşelăciuni, trădări, crime etc., când lângă noi se întâmplă şi lucruri pozitive, meritorii, demne de semnalat? Pentru că ne place!

Mass-media să fie de vină, rating-ul, societatea de consum prost înţeleasă, ambiţiile meschine, dezinformarea păcătoasă şi planificată sau faptul că există ceva putred în şi printre noi…? Din păcate, democraţia este confundată cu demagogia, libertatea cu libertinajul, sacrul cu profanul, moralitatea cu extravaganţa, educaţia cu imoralitatea şi lista poate continua, aici şi peste tot pe mapamond. Ne consolăm cu faptul că, de la păcatul ancestral, istoria omenirii se repetă, evident pe scări şi etape diferite, perfecţionându-se atât în bine, cât şi în rău, dar mai ales în rău. De la Homo Sapiens, trecând prin neanderthalieni, cromagnoni, până la Homo secolului al XXI-lea, această specie creată de Dumnezeu, după chipul şi înfăţişarea sa, fără a-i moşteni curăţenia, bunătatea şi toleranţa, este tot timpul pe picior de război, fie el în tranşee, sau în cortex şi subcortex. Nimic nou sub soare!
Fiind în grădiniţă, m-am”îndrăgostit” de o păpuşă cârlionţată: Terike, de aici şi admiraţia mea pentru acest prenume devenit sfânt, pentru creştini şi nu numai: Sfânta Maria Teresa, Santa Teresa de Avilla (Spania), Sfânta Teresa de Calcuta, albaneza de sorginte aromână, beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea, care numea spaţiul carpato-danubiano-pontic – România, Grădina Maicii Domnului. Ei bine, în Spitalul Orăşenesc Cugir, unde sub riguroasa observaţie şi control al domnului primar ing. Adrian Ovidiu Teban, au loc lucrări impresionante, de fapt ca şi în întreaga urbe, căci acest primar tace şi face, am întâlnit, într-o secţie aparţinând secolului trecut, care pe atunci era de ultimul răcnet, o doamnă dr. chirurg – Terezia Boruah, înconjurată de o echipă de doamne şi domnişoare care impuneau prin curăţenie, atât fizică cât şi sufletească. Fără a fi afemeiat, recunosc că îmi place “sexul frumos” care, să fim serioşi, este mai puternic, mai disciplinat şi mai statornic decât ”las machos”. De fapt, noi trăim într-un matriarhat camuflat, căci în spatele unui bărbat mare vei găsi o femeie, care-l depăşeşte, ba chiar îl conduce. Femeia te ridică, femeia te coboară… Sau nu?
Pe un culoar îngust, ticsit de pacienţi, unde cu greu îşi poate face loc chiar şi personalul medical, o doamnă doctor, de care depinde, de fapt, soarta fizică şi chiar psihică a fiecăruia dintre noi, trece spre cabinetul dânsei. De la 7 dimineaţa începe vizita internaţilor, consultaţiile vechilor şi noilor pacienţi, suportând cu răbdare şi respect doleanţele pacienţilor, munca pe calculator, deloc uşoară, responsabilitatea morală şi materială, asezonate cu zgomotul străzii, iar după-amiaza stiloul, computerul, stetoscopul vor fi înlocuite cu bisturiul, în aşteptarea colegului anestezist, care vine sau nu vine. De la Alba Iulia la Cugir este o distanţă mare şi pe parcursul ei se poate întâmpla orice eveniment nedorit. Sincer, mă întrebam cum rezistă şi până când? Eu clacam din start! Pe deasupra, mai sunt şi reclamaţii, inspecţii de tot felul, solicitările bolnavilor închipuiţi sau cele ale vânătorilor de reţete sau scutiri…
Grea meserie şi prost remunerată, coane Fănică, să trăiţi, cum ar spune Caragiale. Şi te miri că ne pleacă medicii, asistentele medicale, oamenii de valoare, spre ţări mai calde, cel puţin din punct de vedere material? Nu pentru că nu ar fi patrioţi, ci pur şi simplu în epoca globalizării, unde frontierele dispar, cele politice, dar nu şi cele ale sufletului, fiecare are posibilitatea, dreptul şi chiar obligaţia de a-şi asuma propriul destin, în fond, de a se realiza. Depinde de fiecare cum îşi aşterne… Grea problemă!
Dar, fără îndoială, doamnelor şi domnilor guvernanţi, aveţi obligaţia, căci posibilităţi există, să-i stimulaţi, respectaţi şi să-i remuneraţi pe aceşti eroi anonimi
care-şi iubesc mai mult “iarba verde de acasă” decât confortul occidental, care vă asigur că este tentant, misterios şi, de ce nu, periculos, dar bine plătit.
Cunoscând-o, observând-o şi admirând-o pe doamna dr. Terezia Boruah, încă mai sper că nu este totul pierdut şi exportat din spaţiul nostru mioritic. Poate pasărea Phoenix şi-a reluat zborul, din cenuşa codrilor defrişaţi ai Carpaţilor. Doamne ajută!

Liviu Mariţia ALTMANN