Rămâi conectat

Actualitate

ISU Alba a organizat ieri la Barajul Canciu din Cugir un exercițiu pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de accidente la construcții hidrotehnice

Cugir INFO

Publicat

în

exerciutiu-isu-baraj-cugir-15-oct-2015Ieri, 15 octombrie 2015, în orașul Cugir a avut loc un exerciţiu cu tema tema „Exercițiu cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de accidente la construcții hidrotehnice – Barajul Canciu”.

În scenariul exerciţiului, pentru îndeplinirea scopurilor propuse s-au prevăzut trei situaţii operative, astfel:

În urma ploilor torenţiale a fost depăşită cota de inundaţie pe Râul Mare, ca urmare a producerii de torenţi, crescând nivelul în lacul de acumulare Canciu, ajungând la cota de pericol. Cantitățile însemnate de apă au dus la creșterea nivelului în lacul de acumulare Canciu, producând o breșă în corpul barajului. Apa deversată punând în pericol localitățile din aval, se impune avertizarea – alarmarea și evacuarea populației.

Albia Râului Mare a fost blocată cu plutitori, în zona podului Roșu, iar pentru înlăturarea efectelor intervine personal de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir. Pe timpul intervenției un servant din cadrul SVSU Cugir, a fost rănit grav și necesită intervenție medicală, iar pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea la spital a intervenit echipajul SMURD Cugir.

Este atinsă cota de inundație pe Râul Mare și în zona Haltă CFR Cugir – str. P-ța Europei, fiind nevoie de construirea unui dig de protecție din saci de nisip. În urma viiturii au fost inundate trei subsoluri de bloc din acea zonă. Pentru construirea digului de protecție și înlăturarea efectelor intervin echipaje ale ISU Alba – Detaşamentul de pompieri Alba Iulia şi Garda de intervenţie Sebeș, personal de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cugir și personal de la instituțiile implicate în gestionarea acestor situații de urgență.

Tot în cadrul exercițiului a fost evacuată Școala Gimnazială Iosif Pervain Cugir. La această activitate au participat 152 de elevi şi cadre didactice. Obiectivele urmărite au fost cele legate de informarea și educarea preventivă a cadrelor didactice si a elevilor, pentru formarea unui comportament adecvat în cazul producerii unei inundații.

Exerciţiul şi-a atins scopurile de verificare a concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante, precum şi de realizare a unei informări complexe a populaţiei, privind modul de comportare în cazul producerii unor astfel de situaţii de urgenţă.

La exerciţiu au participat domnul subprefect Murg Cornel – Instituţia Prefectului judeţul Alba, domnul Rotche Horea viceprimarul orașului Cugir şi reprezentanţi ai instituţilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acest tip de risc.

Aceştia au apreciat modul în care s-a organizat şi desfăşurat exerciţiul și de colaborarea bună între toate forţele participante.




Actualitate

Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.

Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.

Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.

Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.

Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.

Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.

În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir