Rămâi conectat

Actualitate

Invitatul special din acest an al festivalului “Toamna Cugireană” va fi îndrăgitul cântăreț Connect-R

Cugir INFO

Publicat

în

connect-r-toamna-cugireanaAutoritățile locale din Cugir se afla pe ultima sută de metrii a pregătirilor pentru tradiționalul festival “Toamna Cugireana”, ajuns în acest an la cea de-a XVI-a ediţie. Anul acesta evenimentul va avea loc în perioada 21-22 septembrie, spectacolul artistic desfășurându-se pe scena amplasată în Piaţa Consiliului Europei.

Ca în fiecare an, din program festivalului nu vor lipsi spectacolele artistice, tradiţionala paradă a portului popular, expoziţiile de artă şi tehnică militară. De această dată competiţiile sportive se vor desfăşuara înaintea evenimentului, începând de luni până joi, excepţie făcând concursurile de Karturi şi Off Road, care vor avea loc pe parcursul festivalului.

Prima zi a evenimentului este dedicată Conferinţei Naţionale Multidisciplinare “Prof. Ion D. Lăzărescu, fondatorul şcolii româneşti de teoria aşchierii” care debutează la Colegiul “David Prodan”, urmând ca lucrările pe secţiuni să fie găzduite de “Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu” De la ora 18.00, în sala de spectacol a Casei de Cultură este prezentată piesa de teatru “Steaua fără nume” de M. Sebastian.

Sâmbătă, la ora 10.00, primarul Adrian Teban, alături de personalităţi locale şi judeţene, va anunţa oficial deschiderea programului artistic, eveniment precedat de startul competiţiei Off Road, deschiderea expoziţiilor din Casa de Cultură şi a Târgului Meşterilor Populari.

La ora 11.00, în Sala Mare a Casei de Cultură este lansată Monografia Cugirului, administraţia locală considerând că “Toamna Cugireană”, cea mai mare sărbătoare locală, reprezintă prilejul potrivit pentru a aduce în atenţia publicului, lucrarea semnată de  ing. Augustin Berian

Pe parcursul celor două zile, cugirenii de toate vârstele se pot delecta cu concerte de muzică populară şi uşoară. Pe scenă urcă artisti îndrăgiţi ai cantecului popular cum ar fi : Nicolae Furdui Iancu, alături de Crai Nou, Cristian Fodor, Marius Ciprian Pop, dar şi ansambluri din: Cugir, Veţel, Târnăveni, Tureni, Oneşti, Siret, Sibiu, Valea Chioarului, Mexic.

Pentru iubitorii de muzică uşoară, de departe cel mai aşteptat moment este apariţia pe scena festivalului a vedetei Connect-R care cântă pentru prima dată la Cugir şi din a cărui repertoriu nu lipsesc hiturile ultimelor două veri: “Vara nu dorm” şi “Dă-te-n dragostea mea”. Concertul începe sâmbătă, la ora 20.30, însă până atunci concertează trupele: Anotimpuri, StarDust, Amurg, Acces (Românii au telent), Millenium C, soliştii Austin şi Alin Ignat. Seara se încheie cu trupa locală Equinoxe şi cu o discotecă în aer liber. Şi seara de duminică oferă o surpriză plăcută cugirenilor, care îi pot revedea pe cei de la Direcţia 5, a căror concert începe la ora 21.00 şi este urmat de focurile de artificii.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/r8eb_NoQsU4″]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/YG_SalIY3Wo”]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/DHBueClmvzs”]

Ca o noutate, în acest an la festival este prezentă şi Garda  Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval Alba Iulia. Cugirenii care nu au asistat până acum la schimbarea gărzii în Cetatea Alba Iulia, au şansa să vadă spectacolul  oferit de  soldaţii îmbrăcaţi în uniforme ale armatei austriece.

”Trebuie spus că pentru buna desfăşurare a evenimentului, de vineri până luni dimineaţă la ora 6:00, circulaţia rutieră este interzisă în zona primăriei, conducătorilor auto fiindu-le recomandate rute ocolitoare, pe arterele Vasile Alecsandri, Unirii şi Victoriei. Cei care doresc să evite staţionarea în trafic în timpul desfăşurării paradei de duminică (orele 11.30-12.30) pot opta să circule pe str. Ion Creangă sau pe ruta I. Budai Deleanu-Mihai Viteazu- Podul Roşu”, precizează reprezentanții primăriei.

Ordinea publică este asigurată de Poliţia Oraşului Cugir, Poliţia Locală şi Jandarmeria Alba. Totodată, pe perioada desfăşurării competiţilor sportive şi a paradei portului popular, un echipaj al ambulanţei, însoţit de un cadru medical este mobilizat în zonă pentru a putea interveni în cazul unor evenimente nedorite.




Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. Corina Corjan

    14.09.2013 la 9:05

    Nu stiu cine a scris acest articol, dar are destul de multe greseli de gramatica si ortografie.Cu stima, „o cugireanca”!

  2. dede

    14.09.2013 la 17:00

    yayyyyy!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.

A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri

Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.

Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.

În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.

Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Instanța a considerat că a existat „conducere”

În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.

Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.

Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.

Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare

Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.

Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Eveniment Cultural-Științific la Cugir: Studiu Istorico Etnografic „Mădulari 2026 – oameni, fapte și locuri”

Cugir INFO

Publicat

în

Sub genericul „Între istorie, oameni și comunități durabile”, la sala de festivități a Composesoratului Grăniceresc din Cugir va avea loc în data de 17 octombrie 2026, între orele 11.30 – 13.30, lansarea volumului de carte „Mădulari – 525 Atestare Documentară – Studiu Istorico Etnografic: Oameni, fapte, locuri”. „Monografia digitală a comunei Mădulari”.

Cartea aparține Asociației Oamenilor de Știință din Mădulari (Vâlcea) are ca organizatori Asociația Oamenilor de Știință din Mădulari și Colegiul Național „David Prodan” Cugir și va fi prezentată de Prof. Univ. Dr. Allexandru Burtea de la Universitatea de Vest Timișoara, fost locuitor al Cugirului, elev al Școlii Profesionale și Liceului Teoretic – secția Serală din Cugir.

Volumul cuprinde 475 pagini, a fost propus de Universitatea de Vest Timișoara/ ICAM spre evaluare la Academia Română în vederea premierii. Un număr de 15 volume vor fi puse la dispoziția auditoriului și 3 volume vor merge la Biblioteca Județeană Alba.

Vor fi prezenți ca invitați mai mulți pofesori cugireni printre care: Rodica Florea, Miron Bur, Nicolae Schiau, alți invitați. Vor avea loc donații de carte, acordarea de diplome aniversare șidistincții unui număr de trei profesori.

Constntin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir