Rămâi conectat

Administraţie

Investiție de peste 16 milioane lei pentru eficientizarea sistemului de iluminat public al orașului Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în Cugir”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, clădiri publice şi sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari.

Potrivit primarului Adrian Teban, ivestiția propune un sistem inovativ pentru control și monitorizare de la distanță a sistemului de iluminat public, bazat pe tehnologie wireless. Beneficiile imediate constau în diminuarea costurilor implicate de iluminatul pubilc stradal. Sistemul permite controlul de la distanță a fiecarui corp de iluminat în parte. În funcție de cerinte, controlul poate fi extins de la nivel individual (stâlp de iluminat), la nivel de grup (străzi, cartiere etc.).

O aplicație software (rulând în navigatorul web sau pe smartphone) este folosită pentru a realiza acest control/monitorizare. Poliția, salvarea, pompierii sau alte servicii publice pot fi autorizate de către client să preia controlul iluminatului în anumite zone în caz că acest lucru este necesar. Acest control total este realizat pe baza unui protocol securizat telecomandat. Sistemul permite accesul în timp real la informațiile dorite prin aplicația software.

Operatorul are un acces în timp real la datele legate de timpii de utilizare, energia consumată, starea actuală, etc. al fiecărui corp de iluminat în parte. Din punt de vedere logistic, sistemul permite o mai bună planificare a activitățiilor de întreținere asociate iluminatului public stradal. Sitemul este cuantificabil, permițând ușor acomodarea unor noi funcționalități deasupra celor existente. Ca exemplu, citirea altor parametrii ca temperatura, presiunea, intensitatea luminoasă a mediului înconjurător poate fi ușor acomodată odată ce soluția este deja implementată.

Din punct de vedere constructiv, functional, si tehnic, prin implementarea solutiei propuse Orasului Cugir si localitatea Vinerea vor beneficiat de avantaje imediate precum: Înnoirea retelei de iluminat (pentru urmatorii 10-15 ani);Scăderea cheltuielilor orașului prin definirea intervalelor orare de reducere de flux luminos; Reducerea luminozitatii cu 30-35% la lampile cu sodiu, nu este perceputa imediat de catre subiectul uman, dar aduce o economisire de pana la 70%; Reducerea costurilor de intretinere asociate iluminatului public;Cresterea sigurantei cetateanului in oras.

Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 16.421.385,34 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 16.271.567,97 lei şi valoare totală neeligibilă de 149.817,37 lei.

Contribuția proprie în proiect de 475.248,73 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 149.817,37 lei, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 325.431,36 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului “Eficientizarea sistemului de iluminat public în UAT Cugir”.

Constantin PREDESCU




Administraţie

Efectele crizei energetice ajung și la Cugir: iluminatul public va fi redus pe timpul nopții

Cugir INFO

Publicat

în

Administrația locală din Cugir a introdus un program de reducere a intensității iluminatului public pe timpul nopții, măsura fiind aplicată în întregul oraș, fiind cauzată de actualul context energetic.

Potrivit autorităților locale, intensitatea iluminatului stradal va fi diminuată cu 20% în intervalul orar 21:45 – 00:00, iar între 00:00 și 05:45 reducerea ajunge la 30%.

Programul este valabil pentru întregul sistem de iluminat stradal din Cugir și face parte din măsurile adoptate de administrația locală pentru optimizarea consumului de energie în contextul actualei crize energetice.

Autoritățile locale precizează că reducerea intensității este realizată astfel încât să fie menținut un nivel adecvat de iluminare pe timpul nopții.




Citește mai mult

Administraţie

Primăria Cugir a lansat licitația pentru proiectarea Centrului multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea. Fosta gospodărie tradițională va fi restaurată și transformată într-un spațiu cultural

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir a făcut un nou pas pentru realizarea investiției „Centrul multicultural dr. Ioan Mihu” din Vinerea, lansând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru serviciile de proiectare tehnică.

Contractul are o valoare estimată de 394.000 de lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 august 2026.

Investiția este derulată de Primăria Cugir în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și urmărește restaurarea și refuncționalizarea unui ansamblu gospodăresc tradițional din localitatea Vinerea, care va deveni un centru destinat activităților culturale, educaționale și expoziționale.

O gospodărie tradițională va fi readusă la viață

Ansamblul este situat pe strada Principală nr. 172 din Vinerea, pe un teren de aproximativ 1.975 de metri pătrați, aflat în proprietatea administrației locale.

Complexul este alcătuit din patru corpuri de clădire – fosta magazie de fierărie, casa memorială, șura și șoprul-atelier – care păstrează caracteristicile unei gospodării tradiționale din zonă. Curtea include elemente autentice, precum pavajul din piatră de râu și o fântână.

Clădirile au nevoie de lucrări ample de consolidare

Potrivit documentației de licitație, expertizele tehnice au identificat degradări importante ale construcțiilor. Printre acestea se numără infiltrații de apă, umiditate, degradarea elementelor din lemn și a acoperișurilor, dar și prăbușirea parțială a șurii.

De asemenea, instalațiile existente sunt depășite din punct de vedere tehnic, fiind necesară refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice, precum și modernizarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale.

Specialiștii apreciază însă că ansamblul poate fi restaurat și pus în valoare, cu respectarea soluțiilor tehnice ce vor fi stabilite în cadrul proiectului.

Spații pentru cultură, educație și evenimente

Prin această investiție, autoritățile locale își propun să conserve patrimoniul construit al localității Vinerea și, în același timp, să ofere comunității un spațiu modern destinat organizării de activități culturale, expoziții, ateliere și evenimente educaționale.

Proiectul prevede restaurarea elementelor arhitecturale originale, reorganizarea unor spații interioare și dotarea clădirilor cu instalații moderne de încălzire, iluminat și siguranță, fără a afecta caracterul istoric al ansamblului.

Vor fi amenajate și spațiile exterioare

Investiția include și reamenajarea curții, refacerea aleilor și a spațiilor verzi, precum și integrarea întregului ansamblu într-un concept peisagistic unitar.

După finalizarea proiectului și a lucrărilor de execuție, Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” va deveni un nou punct de interes pentru comunitatea din Vinerea și orașul Cugir, contribuind la valorificarea patrimoniului local și la dezvoltarea vieții culturale din zonă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir