Rămâi conectat

Actualitate

Investiție de aproximativ 7 milioane de lei într-un nou bloc ANL la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Autoritățile locale cugirene anunță o nouă investiție adresată populație tinere, lucrările demarând astăzi și urmând să se finalizeze în maxim un an de zile. Este vorba despre construirea unui nou bloc ANL.

Clădirea, cu trei etaje plus mansardă, va avea douăzeci de apartamente, dintre care cinci cu două camere, iar cinsprezece cu trei camere. Noul bloc se contruiește la solicitarea Primăriei Cugir, prin fonduri alocate de Agenția Națională pentru Locuințe și din bugetul local. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 7 milioane de lei, din care partea proprie a administrației locale cugirene este de peste 2,4 milioane de lei.

Potrivit Primarului Adrian Teban, investiția se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. „Este un proiect prin care venim în sprijinul famililor tinere, pe care dorim să le încurajăm să rămână în zonă. Știm că, pe lângă locul de muncă, aigurarea unei locuințe contribuie major la luarea unei decizii în acest sens.

De aceea, ne-am gândit la două variante care să corespundă așteptărilor, dar și posibilităților financiare diferite pe care le au tinerii și am considerat oportun să construim cu fonduri guvernamentale încă un bloc ANL cu apartamente destinate închirierii, precum și să oferim terenuri gratuite celor care doresc și au posibilitatea de a-și construi o locuință. Sunt două proiecte diferite, dar care au același scop” a precizat edilul Cugirului.

Primăria Cugir a pus la dispoziție suprafața pe care se construiește noul imobil pe strada 1 Decembrie 1918, Nr. 18. Totodată, din bugetul local se asigură viabilizarea terenului cu toate utilitățile necesare, amenajarea de spatii verzi, locuri de parcare, alei de acces, iluminat public, spații de joacă pentru copii.

Criteriile de acces la cele douăzeci de locuințe ANL şi criteriile de ierarhizare în baza cărora autoritățile stabilesc listele de prioritate sunt prevăzute în HG nr. 962 din 27 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările și completările ulterioare”.

În orașul Cugir mai sunt încă trei astfel de blocuri ANL, pe străzile Victoriei, Narciselor și 21 Decembrie 1981.




Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.

Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.

După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.

Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.

O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.

Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.

Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.

De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.

Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:

  • Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;

  • Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;

  • Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.

Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir