Rămâi conectat

Actualitate

Între 21 și 23 august 2015 la Cugir-Vinerea are loc Festivalul Național de dansuri și tradiții populare. Vezi programul evenimentului

Cugir INFO

Publicat

în

Afis-Cugir-Vinerea-2015Între  21 și 23 august 2015 se desfășoară Festivalul Național de dansuri și tradiții populare Cugir-Vinerea, organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Cugir.

Festivalul a avut loc pentru prima dată în anul 2010, odată cu sărbătorirea a 700 de ani de atestare documentară a localității Vinerea. De la an la an evenimentul a avut un impact tot mai mare și de la o simplă serbare câmpenească s-a transformat într-un festival de mare amploare. Între 2012 și 2014 a fost finanțat din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, primind numele de Festivalul Național de dansuri și tradiții populare.

”Continuăm această frumoasă manifestare într-un cadru natural pitoresc deosebit, cu scopul de a păstra şi de a transmite obiceiurile şi datinile locului dar și prin prisma promovării turistice a zonei. Vă aşteptăm să ne fiţi alături!”, transmit organizatorii.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

22-23 august – Târgul Meșterilor Populari – Poiana cu Goruni, Vinerea

• Vineri, 21 august – Bulevardul pietonal Al. Sahia – Cugir

17.00 – Ateliere de dans – : La Bethmalaise – Bethmale – Franța, Orhangazi – Bursa – Turcia, Le Fardelets du Forez – Marcoux – Franța, Câmpul Pâinii – România

• Sâmbătă, 22 august 2015 – Poiana cu Goruni

10.00 – 13.00 – Jocuri sportive tradiționale

17.00 – Ateliere de dans: Ansamblul La Bethmalaise – Bethmale – Franța, Ansamblul Mihai Viteazu-România, Ansamblul Orhangazi – Bursa – Turcia, Ansamblul Câmpul Pâinii-România, Ansamblul Le Fardelets du Forez – Marcoux – Franța

19.00 – Grupul Arhaic; MARIUS CIPRIAN POP; Grupul Aprentis; Alpha Team; Trupa Millenium C

– Foc de tabără

• Duminică, 23 august 2015

11.00 – Parada portului popular – Vinerea

15.00 – Spectacol folcloric – Poiana cu Goruni: Ansamblul Săliștea; Ansamblul Le Fardelets du Forez – Marcoux – Franța; Ansamblul Mihai Viteazu; Ansamblul Orhangazi, Turcia; Ansamblul Câmpul Pâinii, Vinerea; Grupul Anton Pann; Ansamblul La Bethmalaise – Bethmale – Franța; NICOLETA VOICA; Trupa StarDust.




Actualitate

Incendiu la un service auto de pe strada Victoriei. Intervin pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, în orașul Cugir, pe strada Victoriei, la o hală cu destinația de service auto. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri pentru stingerea focului.

Potrivit informațiilor preliminare, Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul pompierilor militari acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir.

ACTUALIZARE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la atelierul auto, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Cugirul are, de acum, un defibrilator în spațiul public. Echipamentul poate salva vieți în caz de stop cardio-respirator

Cugir INFO

Publicat

în

Un defibrilator extern semiautomat (AED) a fost montat în zona centrală a orașului Cugir, printr-un proiect derulat de Crucea Roșie Română Filiala Alba, cu sprijinul financiar al companiilor Star Assembly și Star Transmission. Este primul astfel de dispozitiv medical de urgență instalat într-un spațiu public din Cugir și poate fi folosit în situații critice, până la sosirea echipajelor medicale.

Montarea defibrilatorului la Cugir marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor, celebrată în data de 12 septembrie, și reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței locuitorilor orașului.

Echipamentul a fost achiziționat în cadrul campaniei „Roboțelul Binelui”, inițiativă prin care cetățenii au fost încurajați să colecteze PET-uri, sticle și doze de aluminiu în roboțeii de colectare amplasați în Alba Iulia, Sebeș și Cugir. Pentru fiecare ambalaj colectat, Star Assembly și Star Transmission au făcut o donație către Crucea Roșie Română Filiala Alba.

Astfel, un gest simplu de colectare și reciclare s-a transformat într-o investiție directă în siguranța comunității. La punerea în funcțiune a defibrilatorului din Cugir au fost prezenți reprezentanți ai companiilor implicate, precum și ai administrației publice locale.

Cum poate fi folosit defibrilatorul

Defibrilatorul extern semiautomat este conceput pentru a putea fi utilizat de persoane care acordă primul ajutor, chiar dacă acestea nu au pregătire medicală de specialitate. În cazul unui stop cardio-respirator, aparatul oferă indicații audio-video și ghidează utilizatorul pas cu pas în efectuarea manevrelor necesare.

Dispozitivul este pregătit să analizeze situația pacientului și să indice momentul în care este necesară aplicarea șocului electric. Rapiditatea intervenției este esențială: potrivit studiilor medicale, atunci când defibrilarea este realizată în primele cinci minute, șansele de supraviețuire pot ajunge la 50–70%.

Un element important este și sistemul smart cu care este echipat defibrilatorul. Acesta transmite în timp real către Crucea Roșie alerte și informații în momentul în care aparatul este utilizat și sunt începute manevrele de defibrilare.

Cugirul, inclus în rețeaua de defibrilatoare a Crucii Roșii

Defibrilatorul montat la Cugir face parte dintr-o rețea aflată în extindere la nivelul județului Alba. Crucea Roșie Română Filiala Alba a amplasat până acum alte două echipamente în Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina și pe sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Cele patru defibrilatoare sunt primele echipamente de acest tip montate de organizație în județul Alba, iar reprezentanții Crucii Roșii își propun să extindă proiectul și în alte localități.

„Într-o situație de urgență, primele minute sunt vitale și fac, de cele mai multe ori, diferența dintre viață și moarte. În caz de stop cardio-respirator, accesul rapid la un defibrilator semiautomat poate salva o viață înainte de sosirea echipajelor medicale”, a transmis Adrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Acesta a subliniat și implicarea comunității în proiect, de la colectarea ambalajelor și până la transformarea acestora, prin contribuția partenerilor, în resurse pentru sănătatea publică.

Pentru Cugir, prezența unui defibrilator într-o zonă publică înseamnă acces mai rapid la un echipament care poate face diferența într-o situație medicală extrem de gravă. Reprezentanții Crucii Roșii fac apel la locuitori să protejeze dispozitivul și să conștientizeze importanța acestuia pentru întreaga comunitate.

Educația pentru primul ajutor continuă

Pe lângă amplasarea defibrilatoarelor, Crucea Roșie Română Filiala Alba derulează programe dedicate instruirii populației în acordarea primului ajutor. Cursurile sunt susținute de cadre medicale cu experiență în medicina de urgență.

Organizația derulează și proiectul „Generația care salvează vieți”, prin care își propune să instruiască în acordarea primului ajutor toți elevii de liceu din județul Alba, respectiv peste 12.000 de tineri.

Pentru Cugir, noul defibrilator reprezintă nu doar un echipament medical amplasat în centrul orașului, ci și un semnal important privind necesitatea ca tot mai mulți oameni să fie pregătiți să intervină în primele minute ale unei urgențe.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir