Sport
Între 1 și 9 octombrie 2022 are loc cea de-a II-a ediție a Cupei Cugirului la padbol. Participă 10 echipe din localitate
Între 1 și 9 octombrie 2022, arena de sport „Metalurgistul” Cugir găzduiește Cupa Cugirului la padbol, competiție aflată la a doua ediție.

La eveniment participă 10 echipe de sportivi din Cugir cu vârste între 16 și 50 de ani, padbolul fiind un sport care poate fi practicat aproape la orice vârstă.
„Vineri vor avea loc sferturile de finală ale competiției iar duminică organizam semifinale și finale unde ne așteptăm la un adevărat spectacol sportiv. Sperăm să avem langa noi și spectatori, pentru că sigur vor avea ce să vadă, padbolul fiind prin natura lui un sport spectaculos. Pe aceasta cale țin să le urez bafta tuturor sportivilor angrenați în acest atractiv turneu”, ne-a declarat Aurelian Surd, jucător și organizator al manifestării.
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, eliminare din Cupa României: Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir a părăsit Cupa României în turul al doilea, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Jiul Petroșani, scor 0-1 (0-0). Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în repriza secundă, iar formația din Valea Jiului a obținut o calificare meritată în turul al treilea al competiției, programat pe 12 august 2026.

Partida a fost echilibrată în prima repriză, însă oaspeții au reușit să facă diferența în minutul 56. Trip a profitat de o fază favorabilă și a înscris golul victoriei, îm urma unei acțiuni la care tânărul portar cugirean ar fi putut interveni mai bine.
Pentru Metalurgistul Cugir, meciul a consemnat și debutul a trei jucători: Bogdan Avram, venit de la Universitatea Cluj, precum și a foșțtilor uniriști Balaur și Butnariu.
În turul precedent al Cupei României, Metalurgistul Cugir s-a calificat după un succes categoric, scor 10-0, pe terenul formației din Șugag, în timp ce Jiul Petroșani a trecut fără emoții de Hațeg, scor 4-0.
Cele două echipe se vor reîntâlni în această perioadă, având programat un meci amical în data de 22 august, ultimul test înaintea debutului noului sezon competițional.
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: B. Avram – P. Pahone, Liubashov, Balaur, Sebaș (78, Kiraly) – Șaucă/cpt. (86, Tăban), Butnariu, Udrea (60, Todoran), B. Minteuan (78, P. Păcurar), Cocan, Goronea (60, Bura); Rezerve: Similie, Iosif, Mâlnă, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
Jiul Petroșani: Iliescu/cpt. – Gogescu, Dobre, A. Dinu, Hondorocu – Giurică, Morariu – Vreja, Viașu, Buțurcă – Trip; rezerve Krupenschi, Fulga, Nițu, Mihăilă, Polgar, R. Călin, Covaci, Păcuraru, D. Popa. Antrenor Sorin Bălu
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Ilie Arion de la „Metalurgistul” Cugir – locul III, la concursul de șah rapid de la Alba Iulia
În continuarea celei de-a doua etape din circuitul de Grand Prix, desfășurată în Brasov, în perioada 25-31 iulie, într-un concurs de șah clasic, Alba-Iulia a devenit în zilele de 1 si 2 august gazda celei de-a treia etape a acestei întâlniri, la un concurs de șah rapid.

La această manifestare au fost prezenţi 402 jucători din 24 de ţări, având la start 19 mari maeștri.
Având un parcurs solid, jucătorul Ilie Arion junior, de la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoria jucători locali, acumulând 6.5 puncte din 10 partide și un plus de 21 de puncte la coeficientul valoric ELO. Este o recompensă meritată pentru tânărul jucător cugirean având în vedere că a fost foarte aproape de podium și la categoria sa de coeficient ELO.
Ridicarea premiului a fost făcută de către maestrul Ovidiu Crăciun, tânărul Ilie Arion grăbindu-se către următoarea provocare a verii, etapa a patra de Grand Prix care se desfășoară în perioada 3-10 august la Arad printr-un nou concurs de șah clasic.
Un alt rezultat excelent al verii este rezultatul obţinut de către junioara Iulia Ştefan care a terminat cu un plus de 85 de puncte al coeficientului ELO la puternicul festival de la Biel (Elveţia) din perioada 13-23 iulie, fiind foarte aproape de obţinerea unui nou titlu, cel de maestru internaţional.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro