Rămâi conectat

Actualitate

Într-un concert extraordinar Fanfara „Transilvania” din Cugir i-a pus pe jar pe spectatorii din Bistriţa

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Ritmurile alerte şi pline de viaţă ale membrilor fanfarei „Transilvania” din Cugir au făcut senzaţie în rândul spectatorilor din Bistriţa.

„Prezenţi în număr mare la recentul concert susţinut de cugireni, spectatorii nu s-au abţinut şi s-au pus pe dans ascultând melodiile Fanfarei „Transilvania”, mulţi dintre ei afirmând că sună mai bine şi mai proaspăt decât cele ale celebrului bosniac Goran Bregovic”, ne-a declarat Cristinel Roman, conducătorul fanfarei din Cugir.

fanfara

Potrivit lui Roman, fanfara a interpretat piese din repertoriul muzicianului bosniac care făcea senzaţie prin anii ‘90, alături de melodii de muzică tradiţională românească, ţigănească sau reggae. După cum se ştie, „Transilvania” din Cugir este una dintre cele mai valoroase fanfare din ţară, care în ultimii 7 ani a concertat la festivaluri importante din Europa precum: World Folklore Festival (Italia, Franţa), Sziget Festival (Ungaria), Ethno Port (Polonia), TIFF, Astra Film Festival România ş.a. De asemenea, membrii Ansamblului „Transilvania” au susţinut sute de concerte în ţări precum: Germania, Grecia, Franţa, Spania, Italia, Lituania, repertoriul lor fiind destul de bogat în muzica tradiţională românească, cu specificul mahalalei ţigăneşti, cu ritmuri balcanice impresionante, care au încântat de fiecare dată ascultătorii. Fanfara „Transilvania” este ca o familie compusă din fraţi, veri, nepoţi sau unchi, iar tradiţia se perpetuează de la o generaţie la alta. Din fanfară fac parte instrumentiştii: Nicolae Gălan, Rusalin-Mihai Gălan, Nicolae Stoica, Constantin Gălan, Roland Dinga, Cristinel Roman, Maricel Batista, Marius Dragomir, Vasile Stoica, Cornel Lupu.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Ansamblul Folcloric Câmpul Pâinii a încântat publicul la sărbătoarea „Satule, Vatră Aleasă” din Băcăinți

Cugir INFO

Publicat

în

În localitatea Băcăinți (Șibot) s-a desfășurat duminică, 26 iulie 2026, prima ediție a evenimentului cultural „Satule Vatră Aleaasă”, manifestare la care a fost invitat să ia parte și Ansamblul Folcloric „Câmpul Pâinii” din Vinerea- component al Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir.

Membrii Ansamblului au dat dovadă de o înaltă ținută artistică, promovând valorile cântecului și dansului autohton, fiind răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă.

Mulțumind organizatorilor pentru invitație și ospitalitate, publicului pentru căldura cu care au fost primiți, directorul Centrului Cultural, Diane Dobrean a spus: „A fost o adevărată onoare să fim parte din acest eveniment dedicat tradițiilor, credinței și valorilor românești. Ne bucurăm că putem duce mai departe frumusețea folclorului românesc și că, împreună, păstrăm vie moștenirea lăsată de înaintașii nostri. Ne revedem cu drag la următoarele întâlniri în straie populare”.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Dacii Singidavei, prezenți la Dac Fest 2026: „Istoria a devenit, pentru câteva zile, axis mundi”

Cugir INFO

Publicat

în

Asociația Dacii Singidavei a transmis un mesaj de mulțumire după participarea la Dac Fest 2026, desfășurat zilele trecute la Simeria, unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din România.

Reprezentanții asociației spun că ediția din acest an a fost mai mult decât un simplu eveniment, oferindu-le prilejul de a se reîntâlni cu pasionați ai istoriei antice din întreaga țară.

„Festivalul Dac Fest a fost, pentru Dacii Singidavei, mai mult decât un eveniment – a fost o nouă ocazie de a ne reîntâlni cu oameni dragi, uniți de aceeași pasiune pentru reconstituirea istorică. Alături de celelalte asociații, am avut bucuria de a oferi publicului momente unice și de a spune, prin ateliere, demonstrații și reconstituiri, o frumoasă poveste despre lumea antică. Pentru câteva zile, istoria a devenit axis mundi”, au transmis reprezentanții asociației.

Aceștia au adresat mulțumiri organizatorilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație și ospitalitate, apreciind efortul depus pentru organizarea festivalului.

„Le mulțumim colegilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație, pentru ospitalitate și pentru grija cu care organizează, an de an, unul dintre cele mai importante evenimente de reconstituire istorică din România. Ne bucurăm că am fost din nou parte din această comunitate și așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire”, au mai transmis membrii Asociației Dacii Singidavei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir