Actualitate
Întâlnire între medicii specialiști și cei de familie din orașul Cugir. Tema reuniunii: „Microbiota intestinală în era rezistenței la antibiotice”
Întâlnirile regulate intre medicii specialisti ai spitalului oășenesc si cei de familie au continuat și luna aceasta la Cugir. Desi poate multi ar spune ca au devenit obisnuite, aceste intalniri moderate de dr. chirurg Terezia Muresan(director medical la Spitalul Cugir), nu fac decat sa stranga legatura intre cele doua mari paliere ale sistemului sanitar romanesc: medicii de familie si medicii specialisti.
Tema discutata recent, a fost una de mare actualitate: „Microbiota intestinala in era rezistentei la antibiotice”.
În acest cadru, s-a discutat despre oportunitatea tratamentului antibiotic într-o serie de afectiuni gastrointestinale precum sindromul intestinului iritabil, diareea calatorului, ciroza hepatica cu encefalopatie hepatica. De asemenea, s-au amintit cele mai actuale metode terapeutice de refacere a florei intestinale normale si de combatere a disbiozei cauzate de tratamentele antibiotice inadecvate. În opinia medicului cugirean, aceste întâlniri sunt foarte importante pentru că ele permit, pe langa discutarea temelor medicale respective, un schimb acurat de informatii medicale despre pacienti comuni, aflati la diferite nivele de evidenta medicala( medici de familie si medici specialisti).
„Ce pot sa spun e faptul ca aceste intalniri vor continua si vor deveni incet-incet nu doar un eveniment local, ci o normalitate a unui sistem medical pe care atat eu, cat si colegii mei, il dorim cat mai aproape de pacient”, ia conchis dr. Terezia Mureșan.
Constantin Predescu
Actualitate
Duminică, 23 august 2026: „Retro Parada Verii” aduce automobilele de epocă la Cugir
Cugirul găzduiește duminică, 23 august 2026, Retro Parada Verii, un eveniment dedicat pasionaților de automobile istorice și iubitorilor de mașini clasice.

Expoziția va avea loc pe strada Alexandru Sahia nr. 16, în intervalul 11:00–15:00, și le oferă vizitatorilor ocazia de a admira automobile de epocă atent întreținute și restaurate.
Fiecare mașină expusă vine cu propria poveste, păstrând farmecul și eleganța unei alte perioade din istoria automobilului. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan pasiunea pentru vehiculele istorice și să ofere publicului o incursiune în lumea automobilelor clasice.
Retro Parada Verii se adresează atât colecționarilor și pasionaților auto, cât și celor care doresc să descopere modele deosebite și să petreacă câteva ore într-o atmosferă dedicată eleganței automobilistice de altădată.
Actualitate
Bărbat de 59 de ani, găsit decedat în fața unui bloc din Cugir. Poliția a deschis o anchetă
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cugir, a fost găsit decedat, duminică dimineața, în fața unui bloc de pe strada Rozelor din oraș. Poliția a fost sesizată în jurul orei 07.05, prin SNUAU 112, de un localnic în vârstă de 69 de ani.

La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a stabilit că victima ar fi căzut de la etajul al patrulea al imobilului în care locuia.
Echipajul medical sosit la locul incidentului a constatat decesul bărbatului. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În astfel de cazuri, specialiștii recomandă evitarea prezentării excesiv de detaliate a circumstanțelor decesului, întrucât expunerea repetată la informații despre astfel de evenimente poate afecta persoanele vulnerabile. Persoanele care trec prin perioade dificile sunt încurajate să solicite sprijinul unui specialist sau al persoanelor apropiate.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia