Actualitate
Întâlnire între medicii de familie și medicii specialiști ai Spitalului orășenesc Cugir
La solicitarea Colegiului Medicilor Filiala Alba, la sediul Primăriei orașului Cugir, a avut loc o întâlnire între medicii de familie care activează pe raza orașului și medicii specialiști care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalul orășenesc.
Întâlnirea, mediată de managerul instituției, jr. Florin Arion și managerul medical al unității de sănătate, dr. Terezia Mureșan, a avut ca scop principal dezbaterea unor aspecte legate de colaborarea între cele două paliere ale sistemului sanitar la nivel de oraș. Potrivit informațiilor, s-a profitat de această ocazie pentru a le prezenta medicilor de familie pe unii colegi noi care s-au adăugat în ultima perioadă colectivului de medici din cadrul Spitalului Cugir. S-au purtat de asemenea, discuții despre o serie de probleme pe care instituția le întâmpină cu privire la utilizarea sistemului informatic.
„Am informat medicii de familie cu privire la posibilitățile de investigație și tratament al diverselor patologii pe care le întâlnim în practica curentă. Internările de zi reprezintă una dintre cele mai facile posibilități de realizare a unui act medical de calitate, al cărui beneficiar trebuie sa fie în primul rand pacientul”, ne-a declarat medicul chirurg, dr. Terezia Mureșan. Aceasta susține faptul că, în vederea facilitării pe viitor a unor astfel de colaborări între specialiști și medicii de familie, s-a stabilit de comun acord punerea la punct a unei modalități de comunicare informatică în timp real.
„De comun acord cu toți participanții, am stabilit ca următoarea reuniune de acest fel să aibă loc cel mai probabil la mijlocul lunii februarie, când sperăm sa avem ocazia de a prezenta noi medici care să se adauge colectivului nostru”, a conchis dr. Terzia Mureșan.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Autospecială modernă tip B1/B2, primită de Substația de Ambulanță Cugir
Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Alba a primit un nou lot de ambulanțe moderne, în cadrul unui program național de achiziții coordonat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Dintre acestea, o autospecială a fost repartizată Substației de Ambulanță Cugir și este de tip Volkswagen Crafter 4×4 – B1/B2.
Noile autospeciale au fost oferite prin contract de comodat și reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului de intervenție medicală de urgență din județ. Aceste ambulanțe sunt de tip B și tip C, fiecare categorie având roluri și dotări diferite. O ambulanță de tip B are în componență un echipaj format din ambulanțier și asistent medical, în timp ce ambulanțele de tip C includ și medic în echipaj, fiind destinate intervențiilor medicale complexe.
Diferențele se regăsesc și la nivelul echipamentelor medicale. Ambulanțele de tip C sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, inclusiv ecograf, ceea ce permite acordarea unor servicii medicale avansate direct la locul intervenției.Valoarea unei ambulanțe de tip B este de aproximativ 870.000 de lei, cu TVA inclus.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, noile ambulanțe au fost deja repartizate în mai multe zone ale județului:
Cugir – 1 ambulanță
Aiud – 1 ambulanță
Sebeș – 1 ambulanță
Abrud – 1 ambulanță
Câmpeni – 1 ambulanță
Alba Iulia – 6 ambulanțe
Comform conducerii SJA Alba, în etapa următoare fiecare substație va primi încă o ambulanță nouă, în funcție de alocările din programul de finanțare pentru anul 2026.
„Modernizarea flotei de intervenție este considerată vitală pentru creșterea calității serviciilor medicale de urgență și pentru reducerea timpilor de intervenție în județul Alba, investiția fiind una esențială în contextul în care o mare parte din actualul parc auto este depășit din punct de vedere tehnic și moral”, susține managerul general al SJA Alba, dr. Marius Şuluţiu
Constantin PREDESCU
Actualitate
Grup coral la Cugir: Tânărul Alexandru Voina dă startul unui nou proiect muzical
Se știe că muzica este arta care, într-o formă sau alta, face parte din viața fiecăruia dintre noi. Împreună cu tânărul cugirean Alexandru Voina, se dă startul unui nou proiect muzical, un grup vocal coral care va aborda variate și multiple genuri muzicale într-o manieră atractivă pentru participanți și public.

„Toți iubitorii de muzică sunt invitați la noul nostru grup coral din Cugir, unde vom explora o varietate de genuri muzicale, de la piese pop și rock până la jazz și coral. Alături de un tânăr dirijor/coordonator cugirean plin de pasiune dar și cu experiență, te așteptăm să legăm prietenii și să creăm momente muzicale de neuitat, având ocazia să descoperiți magia muzicii și să-ți faci vocea auzită”, ne-a relatat directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu”, Diane Dobrean.
Dirijorul pune o întrebare: „De ce să ni te te alături nouă? Repertoriul v-a fi unul diversificat, cântânde tot ce vă place. Nu ne limităm la un singur stil; experimentăm și dăm viață melodiilor preferate în aranjamente corale unice învățând secretele muzicii și ale armoniei. Cântatul în grup aduce energie, relaxare și o stare de bine de lungă durată” ne spunea și tânărul artist Alexandru Voina.
Potrivit Dianei Dobrean, cursurile și repetițiile au loc la Centrul Cultural Cugir, etaj I, în zile de luni și joi, înscrierile realizându-se trimițând un mesaj pe pagina de Facebook, sunând la numărul de telefon al instituției sau vorbind direct cu dirijorul.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Ziua Eroilor, marcată la Cugir și Vinerea prin ceremonii solemne dedicate memoriei celor căzuți pentru patrie
Joi, 21 mai 2026, la monumentele eroilor din Cugir și Vinerea au avut loc ceremonii solemne dedicate memoriei celor căzuți pentru patrie.

„Astăzi, cu respect și recunoștință, am comemorat eroii care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea României.
La Monumentele Eroilor din localitatea Vinerea și din orașul Cugir au avut loc ceremonii solemne dedicate memoriei celor căzuți pentru patrie, în prezența primarului Adrian Teban, a doamnei director a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Diane Dobrean, a domnului istoric al patrimoniului cultural cugirean Claudiu Purdea, duhovnicilor parohiilor afiliate, consilieri locali și cetățeni credincioși.

Slujba de pomenire oficiată de duhovnici, momentele de reculegere, depunerile de coroane și cântecele patriotice interpretate de Fanfara Cugir, au oferit evenimentului solemnitatea și emoția cuvenite unui asemenea moment de comemorare.
Elevii însoțiți de cadre didactice, au participat la ceremonie prin recitarea unor poezii dedicate eroilor neamului, contribuind la păstrarea vie a memoriei și respectului față de sacrificiul înaintașilor.
Ziua Eroilor rămâne un moment de profundă reflecție și recunoștință față de toți cei care au luptat și și-au dat viața pentru ca generațiile de astăzi să trăiască în libertate și pace”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir.
-
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum o lunăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro