Rămâi conectat

Politică

Întalnire a conducerii centrale a OPSD cu pensionarii din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 100 de reprezentanți ai Organizației pensionarilor social democrați din Cugir au participat miercuri, 13 martie 2019, la o întâlnire organiată la Centrul Cultural Cugir cu conducerea organizației pensionarilor social democrați ai PSD din Români.

Potrivit liderului national, Ion Popa, reuniuniunile la acest nivel au loc în contextul participării eficiente a Organizaţiilor Pensionarilor Social-Democraţi la înfăptuirea Programului PSD, cu privire la organizarea şi desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European.

În acest sens,  Biroul Executiv Central al OPSD organizează în perioada 10 martie – 11 aprilie 2019, întâlniri zonale în mai multe județe printre care și în Județul Alba. În cadrul acestora, se va analiza activitatea organizaţiilor judeţene şi locale pentru atragerea membrilor şi simpatizanţilor OPSD la buna pregătire şi desfăşurare a campaniei electorale, Cugirul făcând parte din acest demers.

La întâlnirea cu pensionarii PSD Cugir (cea mai mare organizație la nivel de județ) au fost prezenți doi vicepreședinți ai organizației naționale a pensionarilor social democrați, președintele organizației județene Alba a Pensionarilor, Eugen Popa, precum și vicepreședintele organizației Alba a PSD, Cornel Murg.

Evenimentul a fost deschis de Nicolae Conțan, președintele Organizației social democraților din Cugir, în calitate de gazdă, care a mulțumit oaspeților pentru interesul acordat de conducerea centrală de a se întâlnii cu persoanele de vârsta a treia din acest oraș.

S-a trecut la discuții, președintele Ion Popa dorind să afle cât mai multe informații legate de situația persoanelor aflate în pensie. Cele mai multe problem s-au referit la situația pensiilor destul de mici în comparație cu pensiile mari ( și cu salariile mari), deținute de un număr destul de mare de persoane, întârzierea majorării pensiilor promise, întârzieri la recalcularea de pensii.

Un punct fierbinte al discuțiilor l-a constituit acordarea grupelor de muncă, o situație care generează mari nemulțumiri în rândul pensionarilor și a celor care se pregătesc de ieșire la pensie. Acest aspect a fost abordat mai întâi de către vicepreședintele Organizației Alba a PSD, Cornel Murg, iar apoi și de alți vorbitori, care au arătat că vinovați de această situație se fac unii directori care au condus Uzina Mecanică Cugir, precum și sindicatul condus de fostul lider Crăciun Herlea, pentru că nu s-au bătut la timpul respectiv ca să rezolve problemele oamenilor.

„Din această cauză, oamenii care au lucrat în condiții unde se impune acordarea grupei, sunt puși pe drumuri să-și caute drepturile, să plătească avocați, să umble prin instanțe de judecată, iar în final să nu se rezolve nimic”, arăta cu revoltă, unul dintre vorbitori.

Subliniind rezultatele obţinute, îndeosebi în domeniul social, unde au fost necesare măsuri îndrăzneţe pentru a corecta dezechilibrele macro-economice făcute de guvernarea tehnocraţilor, Ion Popa a subliniat la finalul reuniunii că, membrii Biroului Executiv Central al O.P.S.D, preşedinţii organizaţiilor judeţene şi locale, membrii şi simpatizanţii organizaţiei, în cadrul dezbaterilor ce au avut loc în teritoriu, şi-au exprimat încrederea că România se află pe un drum bun şi că sunt create toate condiţiile pentru ducerea la îndeplinire a Programului Politic al Partidului și Programul de Guvernare al PSD, pentru mandatul 2017-2020.

Constantin PREDESCU




Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.

TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare

TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.

În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.

Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.

Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.

Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir