Un cetățean indignat de mizeria care te întâmpină la tot pasul în Piața de Sus, din Cugir și de faptul că acolo sunt ignorare, probabil cu bună știință de cei care o administrează, regulile minime de igienă privind comercializarea produselor alimentare perisabile, cum ar fi produsele lactate, ne-a trimis astăzi câteva filmări incredibile, care parcă ne întorc în timp înainte de anul 1989.
În filmări se poate observa cum produsele lactate sunt comercializate într-o încăpere improvizată, mizerabilă și deteriorată, care nu dispune de nicio sursă de apă potabilă, iar temperatura din interior, după spusele dânsului, depășea +30C, fără ca produsele lactate să fie expuse în vitrine frigorifice care sunt obligatorii, conform legislației în vigoare și pentru piețele agroalimentare, în cazul în care se comercializează produse perisabile.
De asemenea toaletele destinate cetățenilor și comercianților sunt mizerabile și nu beneficiază de iluminare în interior.
Toate aceste lucruri pot pune în pericol atât sănătatea cetățenilor, care se aprovizionează de acolo, cât și a comercianților. Dânsul ne-a rugat să facem un apel către autoritățile locale din Cugir pentru a lua măsurile necesare remedierii acestor probleme grave care pun în pericol sănătatea cugirenilor.
Acest articol a fost citit de 853 ori
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Cugir
09.07.2019 la 22:37
Buna seara.Duminica este zi de piata pana la orele amiezei,insa am trecut de mai multe ori duminica seara.Gunoi de nedescris.Nu era nimeni care sa se ocupe de curatenie!