Administraţie
Iniţiativă a consilierilor social-democraţi din Cugir, în sprijinul pensionarilor
Un proiect de hotărâre iniţiat de grupul de consilieri PSD din cadrul Consiliului Local Cugir a fost înaintat spre avizare secretarului primăriei locale, jurista Otilia Băluţiu, în vederea înscrierii acestuia pe ordinea de zi a şedinţei din 27 februarie a.c., şi adoptarea unei hotărâri în acest sens.
Prin demersul lor, cei 5 aleşi social-democraţi propun primarului Adrian Teban să fie de acord ca pensionarii cu domiciliul stabil pe raza oraşului Cugir să beneficieze de 4 călătorii lunare gratuite, pe reţeaua de transport a localităţii, pe baza unei legitimaţii speciale şi a cuponului de pensie valid, începând cu data de 1 martie 2014. O legitimaţie care să nu fie transmisibilă, iar beneficiarii de gratuitate au obligaţia validării fiecărei călătorii.
În adresa de motivare a iniţiativei, consilierii PSD îi recomandă primarului să ţină seama de dificultăţile prin care trece această categorie socială, având în vedere că şi alte oraşe au luat decizii similare menite să vină în sprijinul pensionarilor şi al altor persoane defavorizate.
Proiectul de hotărâre este semnat de consilierii PSD: Mircea Trifan, Mircea Simu, Horia Rotche, Cornel Păştină şi Bogdan Dumitru.
Administraţie
Poliția Locală Cugir: „Persoanele fizice și cele juridice au obligația de a curăța zăpada din fața imobilelor, precum și de pe trotuarele aferente acestora”
Poliția Locală Cugir aduce la cunoștința cetățenilor (persoane fizice și juridice), că, pe perioada sezonului rece, au obligația de a curăța zăpada din fața imobilelor pe care le dețin sau le folosesc, precum și de pe trotuarele aferente acestora.

Potrivit H.C.L nr. 249/2025, cap. II, art.2, alin.12, neînlăturarea zăpezii de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le dețin cu orice titlu și de pe locurile de parcare, pe care le au în folosință în baza unui titlu legal (închiriere, concesiune), și a sloiurilor de gheață (țurțuri), poate constitui contravenție, și se sancționează cu amendă după cum urmează:
– De la 300 la 500 lei pentru persoanele fizice;
– De la 500 la 700 lei pentru persoane juridice.
Atragem atenția totodată conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo, să nu oprească și să nu staționeze cu vehicule/autovehicule pe trotuare, intersecții, căi de acces sau zonele unde se desfășoară activități de deszăpezire, pentru a permite intervenția utilajelor și circulația în siguranță.
Autoritățile locale acționează permanent pentru deszăpezirea drumurilor și a spațiilor publice, însă este important ca fiecare dintre noi, ca cetățeni, să contribuim la menținerea unui oraș sigur și curat.
Administraţie
Vineri, 9 ianuarie 2026, au continuat acțiunile de dezăpezire, în orașul Cugir. Au fost folosite un număr de 6 utilaje
Primăria Cugir anunță că în cursul zilei de vineri, 9 ianuarie 2026, au continuat acțiunile de deszăpezire a arterelor principale, a unor străzi seciundare, a stațiilor de autobuz și a trotuarelor pietonale.

„În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al cantităților semnificative de zăpadă înregistrate, acțiunile de deszăpezire se desfășoară în mod continuu, pe parcursul zilei și al nopții, pentru limitarea efectelor produse de ninsoare și viscol și pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță, atât pentru participanții la trafic, cât și pentru pietoni.
Activitatea este susținută de o echipă dedicată, organizată în două schimburi de lucru (zi/noapte), care depune un efort considerabil pentru a combate acest flux surprinzător de zăpadă și pentru a interveni operativ în toate zonele orașului Cugir.

Intervențiile vizează cu prioritate arterele principale, dar continuă și pe străzile secundare, în stațiile de autobuz, precum și pe trotuare, astfel încât mobilitatea urbană să fie menținută la un nivel optim.
Utilajele implicate în acțiunile de deszăpezire sunt:
– 2 camioane Mercedes Unimog, dotate cu lamă, plug și sărăriță pentru deszăpezire și împrăștierea materialului antiderapant;
– 2 camionete;
– 1 tractor;
– 1 buldoexcavator.

Pentru o intervenție eficientă și bine coordonată, se efectuează verificări zilnice pe străzile din oraș, în vederea identificării sectoarelor care necesită deszăpezire urgentă și pentru mobilizarea rapidă a echipelor și utilajelor în teren.
În acest proces, implicarea cetățenilor reprezintă un element esențial. Respectarea regulilor de parcare, evitarea blocării carosabilului și a trotuarelor, precum și îndepărtarea zăpezii din fața imobilelor contribuie semnificativ la fluidizarea traficului și la creșterea gradului de siguranță pentru întreaga comunitate.

Se depun toate eforturile necesare pentru a interveni în cel mai scurt timp posibil în toate zonele care necesită deszăpezire, chiar și în condiții meteorologice dificile.
Mulțumim cetățenilor pentru cooperare, răbdare și spirit civic, factori care susțin eficiența acțiunilor desfășurate”, au transmis reprezentanții Primăriei orașului Cugir.
Administraţie
Măsurile dispuse de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Cugir, în contextul ninsorilor abundente căzute în ultimele zile
Primăria orașului Cugir informează cetățenii că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Cugir a fost convocat și a dispus măsuri pentru gestionarea fenomenelor meteorologice și pentru asigurarea siguranței populației.

În acest sens, s-a intervenit cu prioritate pe arterele principale ale orașului, pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Pe Centura Vinerea se mențin zone cu dificultăți de trafic, generate de viscol. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență sporită și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Circulația rutieră este asigurată în satele de munte.
Din cauza condițiilor meteorologice, următoarele drumuri sunt închise circulației:
– drumul Râul Mare – Șureanu, administrat de Ocolul Silvic – Romsilva;
– drumul județean Vinerea – Săliștea, aflat în administrarea Consiliului Județean.
Acțiunile de deszăpezire continuă și astăzi pe arterele secundare ale orașului, precum și în stațiile de autobuz și pe trotuare.
Transportul public local funcționează în regim normal.
Programul de lucru al instituțiilor și serviciilor publice din subordinea Primăriei orașului Cugir este cel obișnuit.
Pentru a permite intervenția utilajelor de deszăpezire, cetățenii sunt rugați să parcheze autovehiculele regulamentar și să nu blocheze carosabilul sau trotuarele.
Reamintim că persoanele fizice și agenții economici au obligația de a îndepărta zăpada și gheața din fața imobilelor pe care le dețin sau le utilizează.
Primăria orașului Cugir, prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență, monitorizează permanent situația și va reveni cu informații actualizate.
-
Mondenacum 5 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 9 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 3 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 9 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 9 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025