Rămâi conectat

Sport

În penultima rundă a turului: Viitorul Ghimbav – Metalurgistul Cugir 1-6 (0-3)

Cugir INFO

Publicat

în

Penultima rundă a turului Seriei a V-a a eşalonului terţ le-a adus față în față pe Viitorul Ghimbav – „lanterna roșie” (locul 15 cu doar 3 puncte acumulate) și pe Metalurgistul Cugir (locul 4 cu 23 de puncte).

Gruparea de sub Drăgana venea după înfrângerea nemeritată din confruntarea cu liderul „U” Cluj și  a luat cele trei puncte fără prea mari emoții, diferența de valoarea fiind evidentă.

Cugirenii și-au respectat statutul și au punctat în trei rînduri prin Șaucă (11, șut peste portar după o combinație cu Făgărășanu), Vărărean (25, la prima reușită din acest sezon, reluare sub bară la pasa lui Șaucă) și golgheterul Făgărășanu (32, șut din interiorul careului).

După pauză, amfitrionii au redus handicapul (52), însă Udrea (55, scăpat pe contraatac) a înscris întâiul său gol în tur, iar apoi au punctat Făgărășanu (62, din poziție singur cu portarul) și Codrea (82, reluare la un corner) – primul sa reușită în eșalonul terț.

• Făgărășanu, golgheterul seriei, suspendat etapa viitoare!

Andrei Făgărășanu, golgheterul seriei cu 14 reușite, a primit al 4-lea avertisment stagional, pentru simulare, deși a fost o fază evidentă de lovitură de pedeapsă și va absenta în jocul de final a turului, cu Sănătatea Cluj. „Îi felicit pe jucători pentru seriozitate, pentru modul cum au abordat întâlnirea. Era pericolul să tratăm jocul „de sus”, dar nu a fost așa, am mai avut doua mare și multiple ocazii. Partida a fost una fără istoric, am dominat-o de la un capăt la celălalt, un lucru important fiind faptul că băieții au înțeles mesajul și s-au comportat foarte profesionist, a existat implicare și atitudine„, a precizat Călin Moldovan.

Metalurgistul: Crivăț – Bold, Negrescu, Itu, Vărărean (75, Cioban) – Șaucă, Măd. Popa (55, M. Neagu), Sorian, Tăban – Udrea (70, Oltean), Făgărășanu (79, Codrea); rezerva N. Bănică, Afrapt, Șt. Radu. Antrenor Călin Moldovan.




Sport

O nouă performanță pentru șahul din Cugir: Golea Ianis Raul, locul III la cea de-a X-a ediție a „Cupei Rotary” de la Alba Iulia

Cugir INFO

Publicat

în

Tânărul șahist cugirean Golea Ianis Raul a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a X-a ediție a competiției „Cupa Rotary”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Alba Iulia, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și a reunit preșcolari și elevi din mai multe zone ale țării, pasionați de sportul minții, atât legitimați, cât și nelegitimați la Federația Română de Șah.

Ajunsă la ediția jubiliară cu numărul 10, competiția și-a reconfirmat statutul de eveniment dedicat promovării șahului în rândul copiilor și tinerilor, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile, de a-și testa capacitatea de concentrare și de a acumula experiență competițională.

Turneul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 68, din Alba Iulia.

Competiția a fost structurată în două secțiuni: Turneul A, destinat copiilor și elevilor nelegitimați la Federația Română de Șah, și Turneul B, rezervat jucătorilor legitimați.

Rezultatul obținut de Golea Ianis Raul reprezintă o reușită importantă și o confirmare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru șah, contribuind totodată la promovarea tinerelor talente sportive din Cugir.




Citește mai mult

Sport

Cugireanul Vasile Hârjoc, locul II la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”

Cugir INFO

Publicat

în

Atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat foarte bun la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie, în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud.

Competiția a cuprins două probe: una de 5 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 250 de metri, și alta de 15 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 650 de metri. La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, într-un concurs bine organizat, desfășurat în condiții meteo destul de dificile, la o temperatură de aproximativ 2 grade Celsius.

Reprezentantul județului Alba, Vasile Hârjoc, antrenat de profesorul Gheorghe Hăprean, a luat startul în proba de 15 kilometri, pe care a încheiat-o în timpul de 1 oră și 42 de minute. Performanța i-a adus locul al II-lea la categoria de vârstă +65 de ani, confirmând încă o dată valoarea și constanța atletului cugirean.

Județul Alba a mai fost reprezentat de Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, care a concurat în proba de 15 kilometri și a ocupat locul al II-lea la categoria de vârstă 45–54 de ani, precum și de Ilie Cioca, de la CSM Unirea Alba Iulia, participant în cursa de 5 kilometri.

Pentru activitatea și rezultatele lor sportive, veteranii Ilie Cioca și Vasile Hârjoc au fost recompensați și cu diplome de excelență.

Urmează Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov

Calendarul competițional continuă pentru atleții veterani din județul Alba. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, aceștia vor participa la Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov, unde vor concura în proba de 5 kilometri, pe traseul parcurs de revoluționarii brașoveni în timpul revoltei anticomuniste din noiembrie 1987.

Ediția din acest an va avea o semnificație aparte, fiind dedicată și memoriei lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei de la Brașov, trecut la cele veșnice în cursul acestui an.

„Va fi o ediție specială și în memoria lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei din Brașov, care anul acesta a trecut la Domnul”, ne-a declarat Vasile Hârjoc.

Rezultatele obținute la Maieru demonstrează că pasiunea pentru sport, perseverența și dorința de performanță nu au vârstă, iar reprezentanții atletismului veteran din județul Alba continuă să ducă mai departe cu cinste numele cluburilor pe care le reprezintă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir