Ştiri din zonă
În cadrul proiectului ”KAIZEN pentru România” la Vințu de Jos vor fi plantați 600 de puieți de salcâm
O nouă etapă a acțiunii ”KAIZEN pentru Oameni și Natură”, parte a proiectului ”KAIZEN pentru România”, va avea loc mâine, joi – 11 aprilie, în județul Alba, 600 de puieți de salcâm fiind plantați în zona localității Vințu de Jos.
Potrivit CJ Alba, “cei 140 de participnți la acțiune, organizatori și voluntari, se vor întâlni, de la ora 08:00, în Aula “Dumitru Staniloaie” a Facultatii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pentru o prezentare introductivă a conceptului, după care se vor deplasa în comuna Vințu de Jos unde vor planta 600 de puieți de salcâm.
„Această acțiune a început de anul trecut în județul Alba și este o acțiune prin care Consiliul Județean vrea să le reamintească tuturor că trebuie să avem grijă de natură și să utilizăm armonios resursele județului nostru, fie că vorbim de rsursele naturale, cele economice sau umane.” – a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba
Programul a demarat în județul Alba în anul 2012, sub sloganul reprezentativ ”Reînnoiește-ți inima și mintea ca și cum ar fi mereu primăvară!”. Atunci, 118 voluntari, printre care și autoritățile locale, au plantat un număr total de 700 de puieți de pomi în zona localității Oarda.
Anul acesta, acțiunea ”KAIZEN pentru Oameni și Natură” este organizată de Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Institutul KAIZEN® România, RNP Romsilva – Direcţia Silvică Alba, Supremia Grup, Stabilus România, Johnson Controls Mioveni, Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia al Organizației Naționale “Cercetașii României”, Colegiul Economic “Dionisie Pop Martin” Alba Iulia, Scoala Gimnaziala “Iuliu Maniu” Vintu de Jos, KAIZEN® Manager Club, AOTS România (Asociaţia de Instruire în Management Japonez).
FOTO: ARHIVĂ
Ştiri din zonă
Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.
Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.
În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.
Ştiri din zonă
Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.
Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:
- Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
- Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
- Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
- Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
- Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.
Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”