Rămâi conectat

Economie

În anul 2018, la Cugir economia a fost în creştere iar şomajul în scădere

Cugir INFO

Publicat

în

Dintr-un raport privind situația socială, economică și de mediu a orașului Cugir, pe anul 2018, prezentat de primarul Adrian Teban legislativului local, rezultă că la nivelul localității își desfășoară activitatea 1.285 agenţi economici, din care 4 cu capital de stat şi 1.281 cu capital privat.

În zona administrativ-teritorială a oraşului Cugir mai funcţionează 10 cabinete medicale private, 8 farmacii, un oficiu poştal în oraşul Cugir şi o agenţie poştală în localitatea Vinerea.

De asemenea, funcţionează şi două staţii de benzină, amplasate pe str. Victoriei – respectiv S.C. ESO S.R.L. şi S.C. PETROM S.A.

În ceea ce priveşte unităţile bancare, în oraş îşi desfăşoară activitatea 8 unităţi bancare, respectiv: BCR, BRD – Agenţia Cugir, Banca Transilvania – Agenţia Cugir, Raiffeisen – Agenţia Cugir, Banca Cooperatistă Alfa – Agenţia Vinerea, CAR credit Teius, CAR oraș Cugir, Casa de ajutor reciproc a persoanelor, Casa de ajutor reciproc Unirea Deva şi CEC Bank.

Amplasarea oraşului într-un cadru natural deosebit, în zonă de munte cu acces direct către zona schiabilă Şureanu, îi conferă condiţii propice pentru dezvoltarea turismului. Existenţa de pensiuni turistice pe străzile Râul Mare şi Râul Mic la care se adaugă hotelurile mai vechi din oraş şi numeroasele case de vacanţă proprietate privată, permite localnicilor, rudelor plecate în străinătate oaspeţilor acestora şi nu numai să petreacă vacanţe, concedii şi weekend-uri relaxante în Oraşul Cugir. Cu toate acestea, turismul are o pondere nesemnificativă în economia orașului, rezumându-se la practicarea unui turism la scară redusă. Un aport în dezvoltarea turismului în zonă se încearcă prin organizarea de sărbători ale oraşului cum ar fi: Procesiuni religioase organizate cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte la Cugir şi Vinerea, Festivalul de dansuri populare de la Poiana cu Goruni, Toamna cugireană, Ziua persoanelor aflate la a III-a tinereţe, Târgul de Crăciun.

În ceea ce privește șomajul, la nivelul Orașului Cugir acesta s-a redus semnificativ în ultimii ani. Dacă în 2009, ponderea numărului de șomeri în populația activă, stabilă a localității era de 8,86%, în cursul anului 2018 a fost de 0,73%. La finalul lunii decembrie 2018, la nivelul orașului Cugir (cu localitățile aparținătoare) au fost înregistrati 123 de șomeri (cu 19 șomeri mai mult decât anul precedent), dintre care 60 femei, ponderea șomerilor în populația rezidentă 18-62 ani fiind de 0,73%, respectiv 0,70% ponderea feminină. Din total șomerilor înregistrați, 51 de șomeri sunt indemnizați, iar 72 de șomeri sunt fără drept de indemnizație. Clasificarea pe grupe de vârstă a celor 123 de șomeri: 9 șomeri sunt sub 25 ani, 6 șomeri cu vârstă între 25-29 ani, 30 șomeri cu vârstă între 30-39 ani, 25 șomeri cu vârstă între 40-49 ani, 19 șomeri cu vârstă între 50-55 ani și 34 șomeri peste 55 ani. Clasificarea în funcție de nivelul studiilor: 95 de șomeri cu studii elementare, 22 de șomeri cu studii liceale și postliceale, 6 șomeri cu studii universitare.

La începutul anului 2018, numărul locuințelor existente erau de 10753, din care 149 proprietate publică, iar 10.604 proprietate privată.

Constantin PREDESCU




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

Locuri de muncă în Săliștea, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Săliștea au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săliștea, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săliștea, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săliștea la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CATADAV DESSERT SRL COFETAR 1 0765563209



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1 0784221278
CC Cugir Market srl LUCRATOR COMERCIAL 1 0761180057
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. PLASATOR 1 0767774169



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir