Actualitate
În acest an se împlinesc 80 de ani de când pușca mitralieră Z.B. a fost realizată de o echipă cugireană în colaborare cu cehii de la Zbrojovka Brno
În fotografia de mai jos, pe masă se află steagurile Romniei și Cehoslovaciei, tablourile Regelui Carol al II-lea și a președintelui cehoslovac Edvard Beneš, o pușcă mitralieră și câteva încărcătoare. Fotografia face parte din arhiva personală a ing. Mircea Olaru (Cugir).
Fabrica de arme de la Cugir sau Copşa Mică – Cugir (CMC), deşi înfiinţată de guvernul liberal în 1925, a primit prima comandă de puşti mitraliere abia în 1935, în număr de 5.000 de bucăţi. Se dorea ca armamentul armatei române să fie produs în ţară şi să nu mai fie cumpărat de la străini. Aşa a luat naştere Societatea Copşa Mică – Cugir care trebuia să producă armament de infanterie, puști, pistoale, puşti mitraliere şi gloanţe pentru ele la Cugir, iar la Copşa Mică, tunuri.
Printr-un decret, statul român se obliga ca timp de 40 de ani, toate comenzile de armament pentru Armata Română să fie făcute Societății Copșa Mică – Cugir. Din păcate acest lucru nu s-a respectat niciodată, deşi societatea a primit monopolul pentru producţia de armament. Venirea ţărăniştilor la putere în 1927 a adus falimentul fabricii de la Cugir. O parte a maşinilor – unelte second hand oferite de partenerul englez al Societăţii Copşa Mică – Cugir au fost ţinute sub cerul liber timp de 5 ani, pe cheile portului Constanța. Partenerii englezi, firma de casă a liberalilor, au fost înlocuiţi cu firma cehoslovacă Skoda, firma de casă a ţărăniştilor.
Statul român a comandat armanent firmei Skoda în valoare de câteva miliarde de lei. Câţiva ani mai târziu, când presa a făcut publice condiţiile contractului, acesta a devenit unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie ale secolului 20 din România. Pentru a redresa situaţia creată contractul semnat a fost modificat. Pe lângă alte tipuri de armament, el prevedea şi cumpărarea a 25.000 de puşti mitraliere ZB. Comanda puştilor mitraliere a fost atribuită firmei cehe Zbrojovka Brno, controlate tot de Skoda. A fost ales Cugirul care, începând cu 1927, din lipsă de comenzi, își concediase aproape toţi muncitorii.
După câţiva ani de tergiversări, în 1935, s-a început construirea liniei de producţie şi pregătirea personalului pentru ca, în 1938, la 11 ani de la înființarea fabricii, să fie produsă aici prima puşcă mitralieră. Până la începutul Operațiunii Barbarossa, armata română fusese complet echipată cu peste 18.000 de exemplare importate din Cehoslovacia și 5.000 de exemplare fabricate la Cugir.
Procesul de fabricație a continuat pe tot parcursul războiului, rata de producție fiind de 250 exemplare pe lună în octombrie 1942. ZB Model 1930 a fost în dotare și după război, fiind înlocuită de puștile-mitraliere RPD și PM Md. 1964. Ulterior, a intrat în dotarea Gărzilor Patriotice.
Actualitate
Bărbat de 43 de ani din Cugir, reținut pentru conducere fără permis și distrugere, după ce ar fi lovit o autospecială de poliție
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 12 octombrie 2026. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

Potrivit cercetărilor, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe raza orașului Cugir, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La un moment dat, polițiștii i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea. În aceste împrejurări, autoturismul ar fi acroșat autospeciala folosită de polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocând pagube materiale.
În cursul zilei de 13 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.
Actualitate
Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK
Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.
Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.
Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.
Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.
Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia

Dan Azmo
20.03.2022 la 19:29
prezentare a pustii ZB: https://youtu.be/sxPs4Dbzrtg