Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

În 11 și 12 aprilie caravana filmelor românești va ajunge din nou la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În 11 şi 12 aprilie, cinefilii cugireni au ocazia să vizioneze patru producţii româneşti de excepţie, în regia lui Nae Caranfil, Vlad Toader, Iulia Rugină şi Alexandru Maftei. Proiecţiile au loc în sala de spectacole a Casei de Cultură, fiind un eveniment organizat în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Cugir.

filme-cugir-2014

Cugirenii vor putea viziona vineri, 11 aprilie, comedia romantică Nuntă în Basarabia – 2009 (ora 17.00) şi  comedia dramatică Closer to the MOON – 2014 (ora 19.00), în a cărui distribuţie îi găsim pe actorii  Vera Farmiga, Mark Strong şi Tim Pester. Ziua de sâmbătă începe tot cu o comedie dramatică – Love Building – 2013 (ora 17.00), în care iubitorii filmului românesc îi vor revedea pe actorii Dragoș Bucur şi Alexandru Papadopol. Ultima proiecţie este o dramă,  Domnișoara Christina – 2013 (ora 19.00), cu o distribuţie de excepţie:  Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Tudor Istodor şi Anastasia Dumitrescu.

Oraşul Cugir s-a înscris pe harta promovării filmelor de anul trecut când Casa de Cultură a găzduit două astfel de evenimente, unul dedicat filmelor româneşti, iar celălalt dedicat filmelor de autor.

“Dorim să reînviem în Cugir dragostea pentru vizionarea filmelor proiectate în sala.  Întrucât în localitatea nostră nu mai există un cinematograv, Casa de Cultură şi-a propus să vină în întâmpinarea celor care doresc să vizioneze filme  pe ecrane mari. Vrem să contribuim la facilitarea accesului publicului cugirean la producţii cinematografice de valoare şi, totodată, la promovarea filmelor româneşti”, a declarat Rodica Florea, directorul Casei de Cultură.

Zilele Filmelor Româneşti se desfășoară sub egida casei de distribuţie Voodoo Films, condusă de Cristian Mungiu, luna aceasta fiind a patra ediţie organizată la nivel naţional. Iniţiativa urmăreşte să promoveze filmul românesc în primul rând în oraşele care nu au săli de cinema, sau unde filmele nu sunt destul de promovate.

C. P.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/RFX1BVh9RMo”]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/ZjlMpAzI8Ao”]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/0s_HurN9ktc”]

[youtube_sc url=”http://youtu.be/q9bfEm6Z4i8″]




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Marius

    06.04.2014 la 13:14

    Aprob cu bucurie aceasta idee,de a gazdui din nou filme la Cugir!!! Ideea este cu atat mai buna datorita faptului ca sunt promovate filme romanesti!!! Consider ca este o incercare de a scoate din letargie viata sociala o orasului!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învăţământ - Cultură

Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.

„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”,  a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Proiectele europene, o adevărată tradiție la Cugir: Șapte certificate eTwinng pentru Colegiul Național „David Prodan”

Cugir INFO

Publicat

în

În comunitatea educațională a Colegiului Național „David Prodan” Cugir, proiectele europene, colaborarea și schimbul de bune practici au devenit, de-a lungul anilor, o adevărată tradiție. Instituția reunește cadre implicate în eTwinning de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, Școala Gimnazială „Ioan Mihu” Vinerea, Grădinița cu Program Prelungit Vinerea și Școala Primară Vinerea, formând o comunitate educațională în care experiențele și inițiativele europene pot fi valorificate la diferite niveluri de învățământ.

„Un loc important în această activitate îl ocupă proiectele eTwinning, care au devenit deja o tradiție în școala noastră. Suntem, pentru a patra oară consecutiv, Școală eTwinning, titlu acordat pentru perioade de câte doi ani-prima școalădin județ care a obținutpe vremea aceea acest titlu, iar parcursul nostru în această comunitate europeană a început în anul școlar 2018–2019”, relatează prof Nicoletta Huștiuc.

eTwinning, parte integrantă a programului Erasmus+, oferă cadrelor didactice și elevilor posibilitatea de a colabora în proiecte educaționale europene, într-un mediu digital sigur.

În instituția școlară, cadrele didactice implicate în activitățile Erasmus+ aleg, de cele mai multe ori, să valorifice și oportunitățile oferite de eTwinning, cele două dimensiuni completându-se în mod firesc.

În calitate de ambasador eTwinning, prof. Nicoleta Huștiuc este implicată constant în promovarea și implementarea acestor proiecte, inclusiv în activități adresate copiilor de vârste mici. În anul școlar trecut, aceasta a fost fondatoare a două proiecte și parteneră în alte două. În trei dintre cele patru proiecte au fost invitate să participe și alte cadre didactice din instituție, astfel încât experiența eTwinning să fie împărtășită și multiplicată în cadrul școlii.

Toamna aceasta a adus și confirmarea calității muncii depuse. În urma evaluării aplicațiilor individuale pentru Certificatele Naționale de Calitate eTwinning, rezultatele au fost excelente: prof. Nicoleta Huștiuc a obținut patru Certificate Naționale de Calitate din patru posibile, câte unul pentru fiecare dintre proiectele la care a participat, iar cele trei colege implicate au obținut, la rândul lor, câte un certificat.

Astfel, Colegiul Național „David Prodan” Cugir și structurile sale reunesc în acest an șapte Certificate Naționale de Calitate eTwinning, rezultate care reflectă munca desfășurată de cadrele didactice împreună cu preșcolarii și elevii lor.

„Code Week Every Week, Code Week for Future”

Proiectul „Code Week Every Week, Code Week for Future” a fost fondat de prof. Nicoletta Huștiuc, #codeweek leading teacher, alături de o colegă ambasadoare Code Week și  eTwinning din Suedia. În cadrul proiectului a fost implicată și doamna director adjunct Laura Teban.

Certificatele Naționale de Calitate eTwinning se acordă individual, fiecare cadru didactic depunând propria aplicație, care este ulterior evaluată. În urma acestei evaluări, ambele cadre didactice din instituție au primit recunoașterea calității activităților desfășurate, astfel încât proiectul a adus școlii două Certificate Naționale de Calitate eTwinning.

„From Story to Cody”

Cel de-al doilea proiect fondat de prof. Nicoletta Huștiuc, „From Story to Cody”, a fost realizat împreună cu o colegă din Grecia, parteneră și în alte proiecte educaționale desfășurate în anii anteriori.

În acest proiect a fost implicată și prof. pentru învățământ primar Anca Cioară, de la Școala Primară Vinerea. Activitatea celor două cadre didactice a fost apreciată în cadrul evaluării, fiecare obținând Certificatul Național de Calitate eTwinning.

„Trăistuța fermecată”

Un alt proiect care a primit recunoașterea calității a fost „Trăistuța fermecată”, proiect în cadrul căruia s-a colaborat și cu parteneri din Republica Moldova. Prof. Nicoletta Huștiuc a participat în calitate de partener și a invitat-o să se alăture proiectului pe colega Daniela Cochilet (Olar).

Și de această dată, munca desfășurată împreună cu copiii a fost apreciată, ambele cadre didactice obținând câte un Certificat Național de Calitate eTwinning.

„I am a Water Ambassador”

Cel de-al patrulea proiect, „I am a Water Ambassador”, a avut ca temă apa, responsabilitatea față de mediu și formarea unei atitudini responsabile în rândul copiilor. Prof. Nicoleta Huștiuc a participat în calitate de partener, colaborând, printre alții, cu o colegă din Turcia, ambele  fiind și bambasadoare Scientix.

Și acest proiect a primit recunoașterea calității prin acordarea unui Certificat Național de Calitate eTwinning.

Patru din patru și șapte certificate pentru comunitatea școlară

„Bilanțul este unul care ne bucură și care confirmă valoarea muncii realizate: patru proiecte, patru Certificate Naționale de Calitate obținute de prof. Nicoletta Huștiuc și alte trei certificate obținute de colegele implicate – în total, șapte Certificate Naționale de Calitate eTwinning pentru comunitatea educațională a Colegiului Național „David Prodan” Cugir”, spune Nicoletta Huștiuc.

Dincolo de diplome și certificate, însă, cea mai importantă rămâne experiența de învățare. Aceste rezultate sunt rodul muncii cadrelor didactice, dar și al preșcolarilor și elevilor din cadrul grupelor și clasele. Copiii sunt cei care dau viață proiectelor prin curiozitatea, creativitatea și implicarea lor, descoperind totodată ce înseamnă colaborarea cu parteneri din alte țări, lucrul în echipă și apartenența la o comunitate educațională europeană.

,,Faptul că instituția noastră reunește acum mai multe structuri școlare ne oferă și mai multe oportunități de a împărtăși experiența acumulată, de a implica noi cadre didactice și noi generații de copii și de a continua să dezvoltăm proiecte europene de calitate.

Mulțumim eTwinning România pentru susținere și pentru oportunitățile oferite comunității educaționale!

Îi încurajăm și pe colegii care nu au participat până acum la astfel de proiecte să descopere eTwinning și să se implice. Rezultatele sunt frumoase, dar, mai presus de certificate, rămân colaborările create, experiențele împărtășite și bucuria copiilor de a învăța altfel.

Pentru comunitatea Colegiului Național „David Prodan” Cugir, eTwinning înseamnă colaborare, creativitate, inovație, deschidere spre Europa și învățare împreună”, a ținut să precizeze Ambasador Nicoleta Huștiuc

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir