Administraţie
Impozite și taxe locale mai mari cu 4,6% pentru cugireni, începând cu anul 2020
Aleșii Cugirului au aprobat, pentru anul fiscal 2020, indexarea cu rata inflației de 4,6% a nivelurilor valorilor impozabile, a impozitelor și taxelor locale, a altor taxe și a taxelor speciale care constau într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, față de nivelurile stabilite pentru anul fiscal 2019.
Demersul a ținut seama de prevederile Codului fiscal conform căruia “în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.
Totodată, s-a ținut cont de faptul că rata medie a inflației pentru perioada ianuarie 2018 – decembrie 2018 a fost de 4,6%, așa cum reiese din Comunicatul Institutului Național de Statistică publicat de Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Locale iar indexarea impozitelor și taxelor locale este o obligație legală a autorității deliberative stabilită printr-o lege organică, respectiv Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Sper ca Republica Moldova să adapteze administrația locală la structurile europene, pentru implementarea proiectelor”
Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a luat parte recent, la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova.

Potrivit edilului din Cugir, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Alexei Buzău,reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, au prezentat pașii făcuți de Republica Moldova în parcursul său european și despre reforma administrației publice locale.
„In interventia mea am subliniat necesitatea ca autoritățile locale să aibă atât capacitate administrativă, prin oameni cu expertiză, cât și capacitate financiară, prin resurse predictibile, pentru a-și putea planifica și implementa proiectele.
Spre deosebire de România, sper ca Moldova sa reuseasca sa adapteze administratia locala la structurile europene, nu pentru ca ne-ar cere cineva ci pentru a fi mai eficienti si a avea proiecte integrate, nu fragmentate cu multe resurse risipite”, a declarat Adrian Teban pentru Cugir Info.
În opinia sa, este esențial ca reforma să stabilească competențe clare pentru fiecare nivel de administrație și resursele financiare aferente.
În cadrul întâlnirii a fost adoptată o Declarație comună privind prioritățile grupului și s-a aprobat programul de lucru.
„Vom avea anual câte o întâlnire la Bruxelles și la Chișinău, pentru a discuta problemele concrete ale administrațiilor locale în acest proces. Republica Moldova are nevoie de administrații locale puternice pentru a reuși în parcursul său european”, a precizat primarul Cugirului.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Documentație tehnică pentru construirea unei grădinițe în localitatea Vinerea
Aleșii locali ai Cugirului au aprobat documentația tehnico-economică – faza PT și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Construire Grădiniță în localitatea Vinerea – orașul Cugir”.

Prin proiectul în faza de proiectare PT pentru obiectivul de investiţie amintit, finanțat în cadrul Programului „Regiunea Centru” aferent perioadei de programare 2021-2027, se propune construirea unei unități de învatămînt preșcolar.
Obiectivul principal îl reprezintă construirea unei gradinițe în care vor funcționa 3 grupe cu o capacitate de maxim 20 de copii/grupă.
Clădirea va fi organizată sub formă pavilionară având 3 corpuri principale care vor adaposti funcțiunile de bază (cele 3 săli de grupă și o sală multifuncțională) precum și o zonă centrală care asigură funcțiunile adiacente.
Valoarea totală a investiției – faza PT este de 13.025.108,68 lei, inclusiv TVA, din care valoarea aferentă construcțiilor și montajului (C+M) este de 7.943.110,04 lei, inclusiv TVA
Durata de implementare a proiectului este 36 de luni, dintre care lucrările de execuție se vor derula pe o perioadă de 17 luni.
De menționat că localitatea Vinerea, localitate componentă a orașului Cugir, nu dispune de o infrastructură de învățământ preșcolar care să răspundă în mod corespunzător nevoilor comunității locale și cererii existente pentru servicii de educație timpurie. Prin realizarea investiției se va construi o grădiniță cu o capacitate de 45–60 de copii, în localitatea amintită, str. Merilor nr. 4, în incinta Școlii Gimnaziale
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia