Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Ieri s-a desfășurat la Cugir conferinţa “Să nu ne răzbunaţi…” a monahului Moise

Cugir INFO

Publicat

în

În amfiteatrul Colegiului Naţional “David Prodan” din Cugir a putut fi audiată, joi, conferinţă “Să nu ne răzbunaţi! Suferinţele romanilor din Basarabia” a monahului Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oaşa.

Invitatul a fost prezentat de Alin Toderescu profesor de religie şi îndrumător educativ la Colegiul “David Prodan”, apoi cei prezenţi au rostit o rugăciune. După cum a mărturisit chiar el, monahul a ales calea cercetării suferinţelor umane, urmărind nu doar cunoaşterea universului asemănător gulagului creat de comunismul sovietic, ci şi influenţa pe calea spiritualizării umane.

Moise a explicat că sintagma “Să nu ne razbunaţi” a fost rostită de Mircea Vulcănescu în puşcăria de la Aiud, în condiţiile în care, bolnav de pneumonie, simţea că va muri. După o mai largă discuţie despre deznaţionalizare şi lichidarea elitelor din teritoriile ocupate de sovietici, Moise a particularizat expunerea pentru Basarabia ocpata care, a suferit pierderea de 10% din populaţie în 1946 şi1947, din cauza foametei provocate de sovietici prin predarea cerealelor la stat.

Au urmat valurile de arestări politice şi deportări în Siberia a 34.000 de oameni. Monahul Moise a precizat că într-un singir an, după ocupaţia sovietică, au dispărut 40.000 de moldoveni din elita ţării, iar din 1.200 de biserici au mai rămas doar 200, celelalte fiind distruse de război şi închise. După expunere, cei aproape 60 de participanţi au urmărit filmul “Deportările din Siberia”, şi sensul suferinţei a fost interpretat făcându-se o trimitere la viaţa lui Iisus: după suferinţa pe lemnul crucii a venit învierea, mântuirea. La final, invitaţii au adresat întrebări monahului şi au achiziţionat din cărţile expuse cu această ocazie. Printre participanţii la conferinţă s-au numărat părinţii parohi din Cugir, preoţii: protopop Gheorghe Donu, Mircea Giurgea, Ioan Cândea şi Ioan Oltean. Au mai fost prezenţi preşedintele Asociaţiei “PRO Cugir” Aurel Voicu şi directorul economic de la Spitalul Orăşenesc, Silviu Samoilescu.




Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir