Învăţământ - Cultură
Ieri, 26 mai 2017, absolvenții celor două Colegii din Cugir au spus prezent pentru ultima oară
Elevii din clasele terminale ale celor două colegii cugirene, Colegiul Naţional „David Prodan’’ și Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu”, au participat ieri dimineaţă la festivităţile de încheiere a anului şcolar.
Cu buchete de flori și emotii din plin, copiii au venit la careul festiv împreună cu părinții sau prietenii. Cei mai buni au fost premiati cu diplome si cadouri. A fost ultima lor prezenţă în calitate de elevi având în vedere că peste nu mult timp îi aşteaptă două mari provocări: examenul de bacalaureat urmat de cel mai mare examen şi anume acela care le va defini drumul fiecăruia în viaţă. Numărul elevilor care au terminat anul şcolar este de 62 la Colegiul Tehnic „I.D. lăzărescu’’ şi de 81 la Colegiul Naţional „David Prodan’’.
Pentru a evita vremea ce nu se arăta prea prietenoasă, ambele instituții au ținut să desfășoare evenimentele festive, nu în aer liber așa cum au făcut-o până în fiecare an, ci în locații mai sigure. Astfel, în timp ce elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național „David Prodan” s-au strâns începând cu ora 11.00, la Casa orășenească de Cultură, Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” și-a desfășurat activitate în sala de sport a instituției începând cu ora 12.00. La ambele manifestări a participat și s-a adresat elevilor, primarul orașului, Adrian Teban.
Edilul Cugirului i-a felicitat pe absolvenți, le-a urat succes la examenele deloc ușoare, care îi așteaptă și le-a propus ca după terminarea studenției să se întoarcă în orașul în care au crescut și unde au reușit să-și desăvârșească o parte din educație. Despre semnificația acestui moment au vorbit și directorii celor două colegii, prof. Ionela Cozmescu (Colegiul Națonal ,,David Prodan”) şi profesor Ionuț Iancu (Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu”), care le-au urat elevilor mult success la importantul examen care îi asteaptă şi „drum bun’’ în viaţă. A urmat o „Gală a performerilor” de premierea elevilor care au obţinut cele mai bune rezultate la olimpiadele şcolare judeţene şi naţionale. Astfel, la Colegiul Național „David Prodan”: Banu Ioana a obținut mențiune specială la olimpiada națională de istorie – prof. Băcilă Nicolae; Șandru Damaris premiul I – Olimpiada Națională de Spaniolă; Băluțiu Iulia Alessia Premiul III – Olimpiada Națională de Italiană – prof. Munteanu Anca; Oargă Rareș participare Olimpiada Națională de socio-umane – Prof. Oarga Serafina; Călariu Andrei participare la concursul national Adolf Haimovici – Prof. Mihai Claudia. La etapa județeană (doar pentru elevii de clasa a XII-a): Zinca Adrian premiul II – Olimpiada de istorie – prof. Băcilă Nicolae (cl. a XII-a C); Șandru Damaris premiul I – Olimpiada de spaniolă (XII C); Călariu Andrei premiul al II-lea – concursul de matematică Adolf Haimovici (XII B) – Prof. Mihai Claudia; Spătaru Maria premiul III – Olimpiada de limba și literature română (XII C) – prof. Moldovan Alina; Mareș Bianca premiul III – olimpiada de socio-umane psihologie (XII C ) – Prof. Oarga Serafina. Tot cu această ocazie, dr. ing. Călin Curea a făcut premierile pemtru concursul e matematică „Profesor Ioan Mariș”.
La evenimentul desfăşurat de către Colegiul Naţional „David Prodan’’ a participat în calitate de profesor, dar și de viceprimar al orașului Cugir, ing. Călin Furdui, precum și prof. Rodica Florea directorul Casei de Cultură. La Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” au fost acordate premii la 2 șefi de promoție, care au absolvit liceul cu nota 10 și anume: Goța Mihai și Ioani Mihaela. S-a acordat un premiu special colegiului pentru participarea la Concursul e matematică „Profesor Ioan Mariș”. Tot în același cadru au mai fost acordate 3 premii I, 3 premii II și 25 de mențiuni. Noutatea a constat în faptul că la evenimentul de la Colegiul tehnic au participat și reprezentanți ai agenților economici din oraș, care au acordat premii speciale elevilor pentru activitate practică.
Elevului Ghișa Alexandru i s-a acordat locul I pentru participarea la Olimpiada tehnică pe judet (dr. ing. Alexandru Micaciu și dr. ing. Dacia Napău), iar eleva Ioani Mihaela a primit premiul pentru Mențiune la olimpiada națională de matematică „Adolf Haimovici” (prof. Precup Claudia). Un premiu special s-a acordat elevei Cîrja Cosmina pentru ZERO absențe școlare. La final, directorul Ionuț Iancu a ținut să evidențieze sprijinul deosebit pe care instituția de învățământ l-a primit din partea inspectorului general adj. al ISJ Alba, prof. Monalisa Borza.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene