Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Holocaustul, comemorat la Colegiul Tehnic “I.D. Lăzărescu” din Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

cugirÎn Sala de Festivităţi a Colegiului Tehnic “I.D. Lăzărescu” din Cugir a avut loc joi, 9 octombrie 2014, un grupaj de activităţi consacrate comemorării victimelor holocaustului, eveniment la care au participat elevii şi cadrele didactice ale liceului, dar şi invitaţi ai Şcolilor gimnaziale „Iosif Pervain” şi nr. 3 din Cugir.

În cadrul programului au fost incluse: simpozionul cu tema „Perceperea holocaustului în secolul XXI”, vizionarea unui film documentar despre holocaust şi urmările lui („Cobaii lui Mengele”), vizitarea unor expoziţii de cărţi şi ima­gini „Comemorarea unei tragedii”, audiţii muzicale „Requiem” de W. A. Mozart.
Comunicările ştiinţifice, referatele şi eseurile prezentate au adus în discuţie teme precum: „Persecutarea evreilor  înainte de cel de-al Doilea Război Mondial”, „Victimele holocaustului, soluţia finală, lagărele de la Auschwitz şi Dachau”, „Drepţi între popoare”, „Holocaustul rromilor” şi „Auschwitz, fabrica morţii”. Elevii: Timotei Neag, Andrei Paştiu, Adrian Simoiu, Alexandra Borza şi Alina Paştiu, de la Şcoala “Iosif Pervain”, sub îndrumarea prof. Irina Andrei, Denisa Groza, Cristina Dumitrean, Iulian Chelaru şi Cătălin Vinersar, de la Colegiul Tehnic „I.D.Lăzărescu”, împreună cu prof. Gabriela Urs (organizatoarea evenimentului), Luana Bel, Ariana Lazăr, Daniela Satmari, au tratat cu respect, seriozitate şi rigurozitate ştiinţifică acest capitol trist din istorie. Cu multă maturitate, ei au arătat în alocuţiunile susţinute că ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape 75 de ani reprezintă cea mai mare dramă a umanităţii, pe care tinerii de astăzi, cetăţeni ai unei Europe democratice, lipsite de prejudecăţi xenofobe şi rasiale, trebuie să o înveţe încă de pe băncile şcolii. Numai cunoscând şi studiind un asemenea capitol, faptele de atunci nu se vor repeta.
La comemorare au luat parte: viceprimarul Cugirului – prof. Horia Rotche, directorul Colegiului Tehnic „I.D.Lăzărescu” – ing. Alexandru Micaciu, preşedintele PRO CUGIR – ing. Aurel Voicu şi Ionuţ Iancu – prof. de limba română la Colegiul „I.D. Lăzărescu” Cugir, cadre didactice ale liceului etc.

Constantin PREDESCU




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir