Cugirul are o istorie industrială și hidrografică extrem de bogată, strâns legată de dezvoltarea fostului Imperiu Austro-Ungar și de expansiunea militară și metalurgică de după anul 1799 (când s-au înființat primele fabrici de fier).

Orașul Cugir se află pe cursul râului cu același nume, care este un curs de apă, fiind considerat al șaizeci și unulea afluent de stânga al râului Mureș.

În economia orașului, Râului Mare și al Râului Mic reprezintă inima hidrografică a Cugirului, cele două râuri au fost practic „motorul” care a permis transformarea Cugirului dintr-o așezare rurală într-un centru industrial de elită.

• Geografia ca avantaj:

Atât Râul Mare (care izvorăște de sub Vârful lui Pătru), cât și Râul Mic (care izvorăște de sub Vârful Bătrâna) coboară din Munții Șureanu cu pante accentuate și debite relativ constante. Confluența lor se produce chiar în zona industrială a Cugirului.

• Forța motrice brută:

Înainte de electrificare, râurile au asigurat energia mecanică prin sisteme de canale și mori hidraulice folosite în atelierele metalurgice de laminare și forjare a oțelului.

• Secretul geografic al celor două râuri, urmat de epopeea construcției conductei și descrierea tehnologică simplificată a modului în care apa devenea electricitate pentru uzină.

Râul Mic a fost valorificat masiv pentru captarea apei potabile și industriale de înaltă calitate, în timp ce pe ambele cursuri s-au amenajat de-a lungul timpului baraje și acumulări (cum ar fi „haiturile” pentru transportul buștenilor și, mai târziu, barajele moderne de acumulare).

Un rol important în evoluția asigurării cu apă a localității l-a jucat construcția conductei „Wasserline” (Wasserleine).

Construcția reprezintă o bijuterie de inginerie de la începutul secolului XX (datată în jurul anilor 1906–1911), construită în perioada austro-ungară cu ajutorul meșterilor italieni și germani.

• De unde pornea și ce traseu avea:

Adunând apă curată direct de pe Râul Mic, conducta de 4.100 m lungime a fost proiectată să urmeze curbele de nivel ale dealurilor din zona cunoscută azi sub numele de „Scăunel”. Traseul includea poduri trainice din piatră de munte (care rezistă și astăzi, fiind transformate parțial în obiective turistice) menite să susțină aducțiunea.

• Destinația finală:

Apa era transportată gravitațional către Castelul de Apă / Turnul de Apă din Cugir. Veritabil monument de inginerie, acest turn imens asigura presiunea necesară distribuției apei în colonizarea muncitorească, în zonele rezidențiale ale specialiștilor sosiți în oraș, dar mai ales în rețeaua industrială.

În turn sunt două conducte: una care urcă și alta care coboară. Vârful turnului este la nivelul barajului de la Tăul lui Nila, la o altitudine de 400 m. Apa venea pe conductă (4.100 m lungime) urca în turn pe una dintre țevi, ajungea la nivelul de 400 m și cobora cu forță la turbinele din uzină, producând curentul electric de 1 Megawatt necesar Cugirului de la Piața de Sus până la fabrică. Turnul este declarat monument istoric, lucrările la eacesta au început în anul 1903 și s-au terminat în anul 1912.

Până în anul 1985 a constituit necesarul de apă industrială.

• Microhidrocentrala și energia electrică pentru „Fabrica de Sus”:

Uzina Mecanică Cugir s-a împărțit istoric în două mari sectoare: Fabrica de Jos și Fabrica de Sus (profilată puternic pe producția de armament, muniție și mecanică de precizie).

• Principiul de funcționare:

Profitând de diferența masivă de nivel dintre punctul de captare de pe Râul Mic și platforma industrială a Fabricii de Sus, inginerii au direcționat apa din aducțiune direct către turbinele unei microhidrocentrale (grupuri hidroelectrice cu turbine de tip Pelton sau Francis, specifice căderilor mari de apă).

• Cum se producea energia:

Apa sub presiune acumulată prin conducta de aducțiune lovea paletele rotorului turbinei.  Energia cinetică și potențială a apei era transformată în energie mecanică de rotație prin intermediul arborelui turbinei.

Arborele punea în mișcare un generator (alternator), transformând energia mecanică în energie electrică.

• Impactul asupra Fabricii de Sus:

Această microhidrocentrală asigura independența energetică sau un aport crucial de curent electric într-o epocă în care rețelele naționale nu erau complet dezvoltate. Ea alimenta utilajele de precizie, sistemele de iluminat ale halelor și atelierele de producție militară care trebuiau să funcționeze neîntrerupt, transformând Cugirul într-unul dintre cele mai moderne situri industriale din Transilvania.

Patrimoniul istoric care a rămas în picioare (podurile de piatră, Turnul de Apă) sunt elemente care au pus bazele orașului modern de astăzi.

Nu putem să nu subliniem faptul că înainte ca rețeaua modernă să acopere în totalitate locuințele, populația a depins mult timp de rețeaua de izvoare naturale din zonă. De-a lungul timpului au existat fântâni și cişmele publice stradale de unde oamenii își luau apa de băut.

Constantin PREDESCU