Sport
„Finala promovării” se joacă astăzi sub Drăgana de la ora 18.00
Metalurgistul Cugir îşi joacă în această după-amiază de la ora 18, pe Stadionul “CSO”, ultima carte a speranţelor de promovare în Liga a 2-a, fiind obligată să învingă liderul Seriei a 5-a, Şoimii Pâncota, aflată la 5 puncte distanţă! Nou-promovata de sub Drăgana revine în faţa suporterilor după 3 remize consecutive externe, la Oşorhei, Baia Mare şi Sebiş.
• Duel tensionat
Elevii lui Opric nu au decât alternativa victoriei în derby, pentru că altfel ar ieşi total din calcule, până la finele stagiunii mai fiind numai două etape. Egalată dramatic la Sebiş, după ce a avut 2-1, în ultimele secunde, echipa lui Opric a pierdut teren în lupta pentru locul întâi, la care încă mai speră. Se anunţă o confruntare „pe viaţă şi pe moarte”, pentru că amfitrionii nu au la îndemână decât alternativa victoriei. Se anunţă un meci teribil, de „totul sau nimic” în condiţiile în care Metalurgistul Cugir (locul al treilea), la startul părţii a doua a sezonului pornea cu trei puncte avans! „
• Trei absenţe de marcă la Cugir!
Absenţe importante din ambelee garnituri: Schuller şi Cîrstean – suspendaţi, Negură – accidentat, la Metalurgistul, respectiv Ad. Rusu şi Cr. Irimia – suspendaţi de la vizitatori. Toate cele trei dueluri precedente au fost dramatice: în tur la Pâncota a fost 1-1 (Itu a egalat în prelungiri), 1-0 pentru Cugir în 8 martie acasă, respectiv 1-2 în Arad.
• Tensiuni Opric – Şoimii!
De fapt Şoimii n-au mai cunoscut gustul eşecului tocmai de la Cugir, acum peste două luni, în urmă cu 12 jocuri, atunci fiind momente încinse, când antrenorul Marius Opric a fost trimis în tribună şi apoi suspendat pentru două etape. Tehnicianul hunedorean are un „dinte” personal împotriva grupării din Arad, care i-a barat sezonul precedent drumul spre eşalonul secund cu FC Hunedoara, la „influenţa” Olimpiei Satu Mare, pierzând 0-1 la Pâncota, în 10 mai 2013, după un meci plin de evenimente regretabile.
Echipa probabilă: Tiut – Tăban, Şt. Radu, Potopea, Trăşcan – Cl. Oara, Iul. Cristea, M. Neagu, Şuteu – Itu, I. Radu.
FOTO: ARHIVĂ
Sport
„Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă din mandatul lui Vitinha: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)
Metalurgistul Cugir a suferit o înfrângere drastică pe teren propriu, fiind învinsă cu 0-3 (0-3) de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a din Liga 3. Formația pregătită de Vitinha a avut o primă repriză de coșmar, în care a încasat toate cele trei goluri.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 11, prin Ardel, iar pe finalul primei reprize au mai punctat de două ori. Mancaș a majorat avantajul în minutul 43, pentru ca Rîpă să stabilească scorul pauzei, în minutul 45. Toate cele trei reușite au venit în urma unor acțiuni finalizate din interiorul careului, profitând de erorile defensive ale gazdelor.
Victoria este una importantă pentru formația bănățeană, aflată în cursa pentru calificarea în play-off. CSC Ghiroda și Giarmata Vii a ajuns astfel la a treia deplasare consecutivă și continuă să aibă rezultate foarte bune în meciurile disputate în județul Alba, unde a acumulat opt puncte în patru partide.
De cealaltă parte, Metalurgistul Cugir traversează o perioadă dificilă. „Roș-albaștrii” au ajuns la al doilea eșec consecutiv, fără gol marcat, și continuă să dezamăgească în fața propriilor suporteri. Echipa are un singur succes în cele șapte întâlniri disputate în actuala ediție de campionat și ocupă penultimul loc în această ierarhie, cu patru puncte și un golaveraj de 5-14.
Nemulțumit de evoluția echipei, Vitinha a intervenit tactic încă din prima repriză. La jumătatea primului act, tehnicianul a renunțat la unul dintre cei trei fundași centrali și l-a introdus pe Bura, modificând astfel sistemul de joc. Schimbarea nu a reușit însă să împiedice desprinderea oaspeților, care au intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri.
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Herlea – Liubashov, Balaur, S. Itu – Sebaș, Todoran, P. Pahone, Iosif, Igwe – Șaucă (cpt.), Cocan. Rezerve: B. Avram, Bugnariu, G. Cristea, Tăban, Bura, Mâlnă, Udrea, Kiraly, Goronea. Antrenor: Vitinha.
CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Ciublea – Miclăuș, Bocșan, Sabău,D. Roșu – Stoi, D. Pop – Râpă, Mancaș (cpt.), Ardel – D. Ciurel. Rezerve: Moșoarcă, Băiceanu, Vaccari, Șteta, Stămorean, Dobrescu, Jichici, A. Ilie, Trandu. Antrenor: Cristian Gălan.
Sport
O nouă performanță pentru șahul din Cugir: Golea Ianis Raul, locul III la cea de-a X-a ediție a „Cupei Rotary” de la Alba Iulia
Tânărul șahist cugirean Golea Ianis Raul a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a X-a ediție a competiției „Cupa Rotary”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Alba Iulia, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și a reunit preșcolari și elevi din mai multe zone ale țării, pasionați de sportul minții, atât legitimați, cât și nelegitimați la Federația Română de Șah.
Ajunsă la ediția jubiliară cu numărul 10, competiția și-a reconfirmat statutul de eveniment dedicat promovării șahului în rândul copiilor și tinerilor, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile, de a-și testa capacitatea de concentrare și de a acumula experiență competițională.
Turneul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 68, din Alba Iulia.
Competiția a fost structurată în două secțiuni: Turneul A, destinat copiilor și elevilor nelegitimați la Federația Română de Șah, și Turneul B, rezervat jucătorilor legitimați.
Rezultatul obținut de Golea Ianis Raul reprezintă o reușită importantă și o confirmare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru șah, contribuind totodată la promovarea tinerelor talente sportive din Cugir.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene