Învăţământ - Cultură
Final de clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Vineri, 14 iunie 2024, clopoțelul a sunat poate prea lung și insistent pentru absolvenții claselor a VIII-a, vestind sfârșitul anului școlar. Părinţi, bunici, prieteni cu buchete de flori – cu toții au fost alături de elevii aflați la final de gimnaziu.

A fost un moment emoționant, un moment de rămas bun, cu zâmbete și lacrimi deopotrivă, ce a pus capăt anilor petrecuți de cele trei clase din cadrul instituției de învățământ.
Șeful de promoție, elevul Șerban Dăneasă a susținut un emoționant discurs în care a rememorat amintiri și a adus mulțumiri cadrelor didactice. El a fost premiat pentru rezultatele deosebite de către Asociația Educator 2007.
În același cadru festiv, după momente de o deosebită încărcătură pentru cei prezenți, elevii claselor a VIII-a au înmânat cheia succesului colegilor lor mai mici, iar reprezentantele clasei a VII-a, elevele Andreea Maria Cârjean și Irina Rita Codrea au ținut să le adreseze cuvinte de încurajare și le-au urat mult succes la primul examen din viață.
Directorul instituţiei de învăţământ, dna prof. Floare Vlasea le-a transmis absolvenților câteva cuvinte: „Ne bucurăm că acum, la ceas de bilanţ, sunteţi alături de noi: copii, părinţi, bunici, parteneri și prieteni. Pentru mine, sfârşitul de an şcolar continuă să aibă forma festivității de premiere mirosul bucheţelelor din flori de grădină strânse în mână aproape să se rupă până când să fie dăruite învăţătoarei sau dirigintei, mirosul de cerneală al numelui scris caligrafic pe diploma din hârtie. Oricum ar fi, însă, sfârşitul de an şcolar a avut dintotdeauna şi cred că trebuie să îşi păstreze parfumul lui. Acum, la finalul unui drum, când închideţi porţile Şcolii Singidava şi deschideţi uşa catre viaţa de licean, cu emoţie vă doresc să aveţi multe împliniri. Urmaţi-vă visul, alegeţi-vă cu grijă drumul potrivit în viaţă, iubiţi, luptaţi, priviti către viitor. O altă lumină va licari la capatul drumului pe care ati pornit pentru ca voi să ajungeti la ea..”
La rândul său, directorul adjunct, prof. Stela Predescu a spus: „Dragi absolvenți, de astăzi veți păși pe un nou drum în povestea vieții voastre încărcați de emoție, cu multe amintiri, dar mai ales cu multe planuri pentru viitor. Oriunde veți merge, să nu uitați niciodată că drumul vostru spre împlinire a început în școala noastră. Să vă amintiți mereu că nu există înălţimi prea mari, ci numai aripi prea scurte. Niciun obstacol nu trebuie sa vă oprească atât timp cât dorința de a zbura este mai mare decât frica de a cădea. Victoria aparține celui perseverent. Să credeți în voi și în forțele voastre! Luați-vă visurile în mâini și reușita va fi a voastră!”
A urmat premierea elevilor pentru rezultatele obținute la învățătură. Nu în ultimul rând, cadrele didactice au primit felicitări din partea direcțiunii școlii pentru dăruirea și profesionalismul lor.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro