Rămâi conectat

Actualitate

Festivalul „Toamna Cugireană’’ a ajuns la cea de-a XVII-a ediţie

Cugir INFO

Publicat

în

festival-toamna-cugireana-2014Intrat în conştiinţa oamenilor drept sărbătoarea Cugirului, festivalul „Toamna Cugireană’’ aflat la cea de-a XVII-a ediţie a debutat ieri, 19 septembrie, la Casa Orăşenească de Cultură cu un extraordinar eveniment artistic.

În premieră în oraşul de la poalele Drăganei, pe scena Casei de Cultură, sub genericul ,,George Enescu şi muzica românească’’, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena’’ Alba a prezentat cugirenilor un recital de pian la patru mâini, sub interpretarea Corinei Răducanu şi a lui Eugen Dumitrescu şi un  fascinant concert al Orchestrei de Cameră aparţinând aceleaşi instituţii judeţene de cultură condusă de dna director Daniela Floroian.

Astăzi, începând cu ora 10.00, în faţa primărie a avut loc deschiderea oficială a festivităţilor ,,Toamnei Cugirene’’, în prezenţa primarului Adrian Teban a oficialiţăţile locale, a unor localnici, precum şi a unor oaspeţi din Vasserburg –Germania şi Malta- Melieha, care s-au deplasat în mod special să participe la festival.

 S-a dat startul aşadar unei manifestări de suflet a cugirenilor, posibilă prin eforturile comunităţii locale, a agenţilor economici din oraş care au avut şi de această dată prilejul să-şi evidenţieze realizările firmelor pe care le conduc, în cadrul expoziţiilor situate în spaţiile special rezervate la Casa de Cultură.

A fost totodată o bună ocazie ca numeroşi artişti din localitate să-şi prezinte creaţiile populare prin lucrări artizanale de o mare frumuseţe, despre care vom reveni pe parcursul desfăşurării manifestărilor.

Tot astăzi, începând cu ora 11.00, pe stadionul ,,Parc’’ din localitate a luat startul  Crosul Cugir, o competiţie la care au participat peste 50 de concurenţi şi ale cărei rezultate le vom prezenta pe parcurs.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.

Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.

După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.

Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.

O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.

Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.

Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.

De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.

Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:

  • Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;

  • Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;

  • Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.

Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir