Rămâi conectat

Actualitate

Femeie rănită, în urma unui accident rutier petrecut la intrarea în orașul Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie a fost rănită, în urma coliziunii dintre două autoturisme, petrecută la intarea în orașul Cugir, vineri în jurul orei 08.20.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și descarcerare la un accident rutier produs la intrarea in orasul Cugir. În accident sunt implicate 2 autoturisme, posibil 1 persoană încarcerata, conștienta. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și 1 x ambulanța SAJ Alba”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului. A fost extrasă din autoturism o persoana de sex feminin, cu suspiciune de fractură la unul din membrele inferioare. Persoana extrasă va fi transportată la UPU a Spitalului Județean Alba Iulia de catre ambulanța SAJ”, a mai transmis ISU Alba.




Actualitate

Polițiștii din Cugir le-au oferit sfaturi de siguranță seniorilor de la Centrul „Lotus”

Cugir INFO

Publicat

în

Polițiștii din Cugir au desfășurat miercuri, 5 august 2026, o activitate preventiv-informativă la Centrul de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice „Lotus”, unde aproximativ 50 de beneficiari au primit recomandări privind protejarea împotriva infracțiunilor și adoptarea unui comportament preventiv.

În cadrul întâlnirii, oamenii legii au discutat cu participanții despre respectarea regulilor de circulație, în special de către persoanele care folosesc biciclete și triciclete, subliniind importanța unei conduite prudente în trafic.

Un alt subiect abordat a vizat metodele de înșelăciune utilizate de infractori, atât în mediul online, cât și prin contact direct. Polițiștii i-au sfătuit pe seniori să nu furnizeze date personale unor persoane necunoscute, să evite accesarea linkurilor primite prin mesaje suspecte și să verifice orice informație înainte de a trimite bani, mai ales în situațiile în care li se solicită sume de bani sub pretextul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident rutier.

De asemenea, participanții au fost avertizați să manifeste prudență atunci când sunt abordați pe stradă de persoane necunoscute care încearcă să le câștige încrederea prin gesturi aparent prietenoase, cum ar fi îmbrățișările, deoarece acestea pot ascunde tentative de furt.

La finalul activității, polițiștii i-au încurajat pe seniori să solicite ajutor ori de câte ori au suspiciuni că ar putea fi victimele unei înșelăciuni sau ale unei alte fapte ilegale, subliniind că prevenția rămâne cea mai eficientă metodă de protecție.




Citește mai mult

Actualitate

Trei seri de cinema în aer liber la Cugir. Proiecții gratuite în Parcul Stadion, între 7 și 9 august 2026

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii din Cugir sunt invitați să participe, în perioada 7–9 august 2026, la un eveniment dedicat iubitorilor de film, organizat în Parcul Stadion. Timp de trei seri consecutive, publicul va putea urmări gratuit filme pentru toate vârstele, într-o atmosferă relaxată, în aer liber.

Accesul este liber, iar programul este împărțit în două secțiuni: de la ora 17:00 vor fi proiectate filme de animație pentru copii, iar de la ora 19:00 vor rula producții dedicate publicului adult.

Programul proiecțiilor

Vineri, 7 august

  • 17:00 – „Wish” – animație muzicală despre o lume în care dorințele prind viață;
  • 19:00 – „Avatar 3” – continuarea celebrei serii regizate de James Cameron, cu o nouă aventură în universul Pandora.

Sâmbătă, 8 august

  • 17:00 – „Paddington în Peru” – o nouă aventură a îndrăgitului ursuleț;
  • 19:00 – „F1: The Movie” – film inspirat din lumea Formulei 1, cu Brad Pitt în rolul principal.

Duminică, 9 august

  • 17:00 – „Wonka” – povestea începuturilor celebrului Willy Wonka;
  • 19:00 – „A Complete Unknown” – dramă biografică despre primii ani din cariera legendarului Bob Dylan.

Organizatorii anunță că participanții vor avea la dispoziție câteva beanbag-uri pentru un plus de confort, iar la fața locului vor putea fi cumpărate popcorn, băuturi răcoritoare și alte gustări specifice unei seri de cinema.

Cei care doresc să participe sunt încurajați să vină cu o pătură sau un scaun pliant, pentru a se bucura în cele mai bune condiții de proiecțiile în aer liber.

Evenimentul se adresează întregii familii și promite trei seri de relaxare și divertisment sub cerul liber, în Parcul Stadion din Cugir.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir