Ştiri din zonă
Fată de 12 ani din Hunedoara, arsă cu țigara pe frunte din cauza unei cereri de prietenie pe Facebook
O altercaţie între adolescente a avut loc în Municipiul Hunedoara, din cauza unei cereri de prietenie pe o reţea de socializare. Una dintre fete a fost atinsă cu o ţigară aprinsă în zona frunţii.
„În data de 6 septembrie 2023, în jurul orei 20:10, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-au prezentat poliţiştii unei patrule de poliţe locală care au sesizat faptul că, în data de 6 septembrie 2023, în jurul orei 19:40, au fost informaţi cu privire la faptul că, pe strada Luncii, din municipiul Hunedoara, are loc o altercaţie între copii. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii locali au identificat o minoră în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, care a relatat faptul că a avut o discuţie în contradictoriu cu două minore, iar una dintre acestea, în vârstă de 14 ani, din Hunedoara, a atins-o cu o ţigară aprinsă în zona frunţii. Patrula de poliţie locală a dus cele trei minore la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara, pentru continuarea verificărilor.În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, cercetările continuând în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptei şi a luării măsurilor legale”, a transmis IPJ Hunedoara.
Ştiri din zonă
„Mama – stâlpul familiei”: Atelier dedicat familiei, organizat în parohia Acmariu
În ajunul zilei de 8 martie 2026, în cadrul ciclului de activități cultural-catehetice dedicate familiei, în parohia Acmariu, protopopiatul Sebeș, a avut loc un eveniment intitulat „Mama – stâlpul familiei”, menit să încredințeze femeia, în slujirea ei ca mamă și soție, că este o prezență specială în viața familiei.

La acest atelier catehetic, tăticii au lăsat „treburile casnice” pentru a pregăti, alături de cei mici, un gest de recunoștință pentru soțiile lor. Cadoul pregătit de cei mari și cei mici a constat în confecționarea unei flori din petale înscrise cu calitățile mamei, o scrisoare clasică pe care se aștern gânduri de recunoștință, o brățară, dar și un „săculeț” cu gânduri de încurajare pentru soția/mama (un „seif” pentru zile mai grele). Darul a sensibilizat și le-a amintit mamelor de noblețea și demnitatea care trebuie să încununeze toată truda, dragostea și sacrificiile cu care își înconjoară familiile.
Acest eveniment a realizat un cadru călduros al manifestării iubirii conjugale, părintești și frățești, o experiere a dragostei lui Dumnezeu în sânul familiei, prin atenția, gingășia, dedicarea și comunicarea dintre membrii familiei, pentru a semăna bucurie și a creiona zâmbetul pe buzele ființei mult iubite, mama – stâlpul familiei lor.
Pr. Alexandru-Gheorghe Matei
Ştiri din zonă
Incendiu de vegetație uscată, izbucnit la Săliștea Deal. Intervin pompierii militari din Sebeș
Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, în localitatea Săliștea Deal, pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată în loc. Săliștea-Deal. Din informațiile primite arde vegetatie uscată (arbuști) la marginea unei păduri, pe o suprafață de aproximativ 1 hectar. Forțe alocate: 1 x APIC, SVSU Sălistea și angajați ai Ocolului Silvic”, a transmis ISU Alba.
Ştiri din zonă
Bărbat de 59 de ani din Săliștea trimis în judecată, după ce a condus băut și fără permis un autoturism neînmatriculat, cu care a provocat un accident rutier
Dosarul unui bărbat de 59 de ani din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, urmează să se judece la Judecătoria Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, conducerea fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În după-amiaza zilei de 15 februarie 2025, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, ar fi lovit un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și ar fi plecat de la fața locului.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul de 58 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație, numărul de înmatriculare montat pe autoturism fiind atribut unui alt autoturism.
Bărbatul a fost identificat de polițiști și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,82 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Luni, 2 martie 2026, un judecător de cauză preliminară a constatat că Judecătoria Alba Iulia este competentă să judece infracţiunea cu care a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și a dispus începerea judecății.
-
Mondenacum 7 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 10 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 4 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 11 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 10 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025
