Economie
Fabrica de arme Cugir angajează 300 de muncitori
Ministrul Economiei Varujan Vosganian a anunțat angajarea a 300 salariați la Fabrica de Arme Cugir.
Ministrul Economiei Varujan Vosganian a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că Fabrica de Arme Cugir a încheiat recent un contract de livrare de arme ușoare către o țara membră NATO, fapt care va duce la angajarea a unui număr de cel puțin 300 de salariați.
„A doua acțiune pe care am finalizat-o ieri cu Ministerul de Finanțe este legată de Fabrica de Arme din Cugir. Fabrica are peste 600 de salariați și recent am încheiat un contract pentru dublarea activității. Fabrica de Arme Cugir produce arme ușoare. Ministerul de Finanțe este,în general, foarte reținut la crearea de noi locuri de muncă, la unități care au datorii, temendu-se, poate, pe bună dreptate,că noi angajări de personal s-ar putea să sporească pierderile. Eu am vorbit cu colegi din Ministerul Finanțelor, dat că și eu am trecut pe acolo și am o anumită sensibilitate, față de argumentale Ministerului Finanțelor. Noi am convenit, de principiu, că de fiecare data când aduc contracte suplimentare, față de capacitate să mi se permită, angajare de personal pe perioada contractului și în număr necesar pentru îndeplinirea obiectivului respectiv. Am convenit astfel, să prezentăm în Guvern, un Memorandum pe care l-am acceptat împreună cu ministerele, în ccare să angajăm 300 de persoane la Fabrica de Arme Cugir. Angajările vor fi pe perioadă mai lungă. Cei care sunt angajați acum sunt pe o perioadă care depășește ordinul de mărime, în ani. Noi sperăm că acest contract să se prelungească și persoanele să rămână definitiv angajate. E vorba de livrări de arme. În orice caz e vorba de o țara membră NATO și e vorba de armament ușor, care, în general nu-i destinat pentru a mângâia. Armament ușor înseamnă puşti, pistoale, pistoale automate s.a.m.d.”, a declarat Ministrul Economiei Varujan Vosganian.
El a ținut să mai adauge că muncitorii vor fi angajați pe termen limitat, mai ales pe perioadă derulării contractului cu țara parteneră. (C P )
Economie
Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 20 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 20 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 20 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 20 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| VALYMAR TRUCK SRL | Conducator auto transport rutier de persoane | 1 | 0768931750 |
| STAR TRANSMISSION SRL | MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI | 10 | 0258806100 |
| STAR TRANSMISSION SRL | DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA | 1 | 0258806100 |
| ALPINA TEC LOGISTIC SRL | MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR | 17 | alpinateam.hr@gmail.com |
| COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. | ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII | 1 | 0258751991 |
| MOTORHELP SERVICE | VOPSITOR AUTO | 1 | 0761133811 |
| MOTORHELP SERVICE | FEMEIE DE SERVICIU | 1 | 0761133811 |
Economie
Fabricile de armament din Cugir, vizate de reorganizarea ROMARM. Ministerul Economiei a lansat consultarea publică
Fabricile de armament din Cugir ar putea fi afectate de reforma propusă pentru industria națională de apărare. Ministerul Economiei a lansat în consultare publică un plan de reorganizare a ROMARM, care prevede transformarea companiei într-un holding industrial integrat și gruparea filialelor în clustere specializate.

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat lansarea în dezbatere publică a patru documente strategice. Acestea vizează reorganizarea ROMARM, monitorizarea investițiilor industriale derulate prin programul SAFE, valorificarea resurselor minerale și promovarea turistică a României.
ROMARM ar putea deveni un holding industrial integrat
În ceea ce privește industria de apărare, propunerea urmărește transformarea ROMARM dintr-un intermediar comercial într-o structură capabilă să coordoneze mai eficient activitatea filialelor sale.
Planul prevede reorganizarea celor 15 filiale în clustere specializate, precum armament, industrie navală și cercetare. Totodată, este propus un sistem dualist de conducere, format dintr-un consiliu de supraveghere și un directorat.
Potrivit analizei Ministerului Economiei, ROMARM deține în prezent participații mai mici de 20% în majoritatea filialelor, ceea ce limitează capacitatea companiei de a funcționa ca un grup industrial integrat.
Reforma urmărește consolidarea coordonării între unitățile de producție, eficientizarea activității și reducerea influenței politice asupra managementului.
Ce se poate schimba pentru fabricile de armament din Cugir
Pentru unitățile de producție din Cugir, aflate în portofoliul industriei naționale de apărare, reorganizarea ROMARM ar putea însemna schimbări în modul de coordonare și integrare industrială.
Cu toate acestea, documentul aflat în consultare publică nu precizează ce modificări concrete ar urma să fie aplicate fabricilor din Cugir și nici în ce cluster ar putea fi incluse acestea.
Impactul asupra producției, investițiilor și structurilor de conducere va depinde de deciziile luate în etapa de implementare. În acest moment, propunerea nu reprezintă o decizie finală privind viitorul unităților din oraș.
Irineu Darău: Reforma ar putea dura trei-patru ani
Ministrul interimar al Economiei a subliniat că reorganizarea presupune un proces de durată, care trebuie asumat la nivelul statului.
„Statul român, nu un politician sau altul, este cel care trebuie să se angajeze la un proces de trei-patru ani de zile”, a declarat Irineu Darău.
Potrivit acestuia, transformarea ar putea presupune fuziuni, măsuri de eficientizare și reorganizarea companiilor în clustere de activitate.
Monitorizarea investițiilor prin programul SAFE
Un alt document lansat în dezbatere publică vizează monitorizarea investițiilor realizate prin programul SAFE și verificarea obligațiilor privind localizarea producției în România, asumate prin acordurile de cooperare industrială.
Ministerul propune un mecanism de urmărire a angajamentelor privind realizarea producției pe plan național, astfel încât investițiile să contribuie efectiv la dezvoltarea economiei românești.
Reorganizarea ROMARM și monitorizarea investițiilor din industria de apărare sunt prezentate drept măsuri pentru consolidarea capacității industriale a României și reducerea dependenței de importuri.
Cele patru documente de politică publică sunt disponibile pe site-ul Ministerului Economiei. Propunerile urmează să fie analizate în cadrul consultării publice, iar reorganizarea ROMARM se află, deocamdată, în etapa de proiect.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia

pettar
09.06.2013 la 0:43
Memorandumul privea 2 uzine, FA Cugir si Metrom Brasov, totalizand 300 de salariati noi angajati (40 angajati erau propusi la Metrom). Ajunsi la mana lui Gherghina intr-o discutie la Finante acestia i-a santajat cerand renuntarea la nucleu. FAC a cedat, in timp ce reprezentantii Metrom nu au fost de acord. Poate ne spune „Armeanul ce-l destept” ce a rezolvat el cu Voinea? Cum poate sa cedeze santajului si apoi sa se laude? Dar cei din Cugir ce zic? Angajari pe pierderi sa fie falimentata uzina, care oricum este datoare vanduta la UM Cugir? Nu va aminteste de campania lui Crisan care promitea angajarea a 700 de oameni ? Atentie la acest „dar” primit de la cei care ne conduc !