Rămâi conectat

Actualitate

Expoziție și conferință tematică, în deschiderea celei de-a XII-a ediții a Festivalului Cetăților Dacice, de la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 20 iunie 2025, la Cugir a avut loc vernisarea expoziției MORMÂNTUL PRINȚULUI DAC DE LA CUGIR și conferința DACII DE IERI ȘI POVESTEA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC DE LA CUGIR au marcat astăzi debutul celei de a XII-a ediții a Festivalului Cetăților Dacice care va avea loc la Cugir în aceste zile.

S-a vorbit despre trecut și prezent, despre istorie și planuri de viitor, iar specialiștii au adus în atenția publicului prezent detalii necunoscute și fascinante despre cetatea dacică de la Cugir și despre patrimoniul arheologic național.

„O șansă în plus să aflăm mai multe despre istoria locului în care trăim și să învățăm despre trecutul nostru.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui frumos proiect și vă invităm să vizitați expoziția inedită care va fi deschisă în zilele următoare publicului după următorul program:

– sâmbătă 21 iunie – 10.00-20.00
– duminică 21 iunie – 10.00-12.00

Vă așteptăm cu drag!”, au transmis organizatorii.




Actualitate

Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.

Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.

Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.




Citește mai mult

Actualitate

Presiune redusă la apa potabilă în Cugir, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii orașului Cugir, în special cei din zonele înalte ale cartierului Cindeni și din zona Râul Mic, se confruntă cu o scădere a presiunii apei potabile, în urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție.

Anunțul a fost făcut de SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Cugir, care precizează că echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp.

Potrivit operatorului, reluarea alimentării cu apă în condiții normale este estimată pentru ora 12:30.

Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării apei potabile, pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. În această situație, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la revenirea parametrilor de calitate în limite normale.

Eventualele probleme sau zonele afectate pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, respectiv vineri, între orele 08:00 și 14:00.

În afara acestui program, sesizările pot fi transmise Dispeceratului Sucursalei Cugir, la numărul de telefon 0258 751 139.

Reprezentanții SC APA CTTA SA Alba își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir