Învăţământ - Cultură
Experiențele de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir i-au adus titlul de Școala eTwinning pentru a treia oară consecutiv
Obținerea acestui titlu a venit după o destul de grea perioadă de pandemie, în care a fost nevoie de adaptare în ceea ce privește lucrul în proiecte. A contat însă acea experiență online, pe platformă, datorită faptului că eTwinning este comunitatea virtuală a cadrelor didactice din spațiul european care lucrează în proiecte, iar de curând parte integrantă recunocută oficial Erasmus+.
După cum susține prof. Nicoletta Huștiuc – Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir – (Grădinița cu Program Normal Vinerea), chiar dacă proiectele eTwinning nu sunt finanțate, este foarte mult de lucru, se lucrează conform curriculumului național, programelor în vigoare, proiectele fiind integrate în curriculum, fapt pentru care la final orice proiect poate fi premiat. Astfel, Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir prin cadrele sale de excepție care muncesc asiduu în acest tip de proiecte au obținut rezultate. Anul trecut prof. Nicoletta Huștiuc – 4 certificate de calitate, prof. Luminița Enescu -3 certificate de calitate, iar prof. Diana Ignat-1 certificat de calitate. Bineînțeles lor li se alătură copii, elevi și părinți și alte cadre didactice care sunt înscrise pe platformă și participă la diverse evenimente eTwinning.
„Pentru toată munca aceasta am avut posibilitatea să aplicăm pentru Certificat de Școală eTwinning, pe care îl mai obținusem ca școală în 2 serii, consecutiv. Acest certificat se acordă pe o perioadă de 2 ani consecutiv, dar bineînțeles activitatea eTwinning crește în această perioadă. Cred că e unul din singurele locuri, alături de Erasmus+, unde ,,se merge pe cinstite,, și munca este recunoscută. Este unul din atuuurile pentru care rămân și lucrez cu mare interes în acest tip de proiecte. Zilele trecute am avut bucuria să aflu că în urma aplicației pentru acest titlu, o aplicație la care anul acesta am lucrat o lună, datorită faptului că s-a modificat platforma și cerințele sunt mai mari, dovezi au fost necesare mai multe, linkuri, capturi de ecran, toată munca din perioada online atât în ceea ce privește activitatea propriu zisă în proiecte, premierea lor cât și diseminarea, siguranța online, totul la nivel de clasă apoi de școală, de cicluri de învățământ în parte”, susține prof. Nicoletta Huștiuc.
După cum am aflat, anul acesta Grădinița cu Program Normal Vinerea a lucrat doar în 3 proiecte, deoarece platforma a fost mult timp în mentenanță. Aceste proiecte sunt: ,,Smile at math,,-stage 2, ,,First step to literacy,, unde școala este fondatoare alături de Turcia, cu parteneri din Spania, Grecia, Republica Moldova și ,,Animal Plan@Est,,,. proiect unde există parteneriat alături de Turcia, dar este un proiect doar cu ambasadori eTwinning, Erasmus, Scientix.
„Concluzia? Suntem fericiții posesori ai titlului de Școală eTwinning pentru a 3- oară consecutiv, și printre foarte puținele școli din județ cu acest titlu. Din totalul de 144 școli din România care au depus pentru acest titlu(doar cine face proiecte de acest fel poate depune), în județul Alba sunt doar Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir și Liceul Tehnologic Aiud, la ambele fiind oameni devotați eTwinning, ambasadori eTwinning, dovadă că sunt adevărate vorbele ,,omul sfințește locul”, deși nu toată lumea crede așa. Dar nu toată lumea contează. Etwinning e un pas înainte, un plus, care a dat mare valoare și aplicației noastre pentru acreditarea Erasmus pe care școala a obținut-o. Mulțumim, eTwinning! Mulțumim Erasmus+!”, a dorit să transmită profesoara de la Gimnazială nr.3 Cugir.
Domnia s a ținut să aducă mulțumiri conducerii școlii care întotdeauna i-a sprijinit în realizarea acestor proiecte și în participarea la competiții cu aceste proiecte.
„Indemn toți colegii dascăli, cititori ai presei să se înscrie pe platforma eTwinning și nu vor regreta. Este muncă, dar sunt și rezultate, cu toate că nu financiare, dar satisfacția lucrului bine făcut e uneori importantă. Alegeți eTwinning și nu veți regreta! Mulțumesc eTwinning și tuturor colegelor care au înțeles importanța integrării unor astfel de proiecte în educația școlară și preșcolară”, a conchis Nicoletta Huștiuc.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Profesoara Nicoletta Huștiuc din Cugir, la întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus
În perioada 5–8 august 2026, în stațiunea „Venus” din Constanța, a avut loc întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning, un eveniment care reunește cadre didactice implicate activ în comunitatea eTwinning și care oferă, de la an la an, un important prilej de formare, schimb de experiență și colaborare.

La această întâlnire au participat și reprezentantele județului Alba: prof. Nicoletta Huștuc, de la Colegiul Național „David Prodan”, prof. Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, și prof. Georgeta Bădău, de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.
Ambasadorii eTwinning sunt profesori care au experiență în realizarea și coordonarea proiectelor educaționale online și care s-au implicat activ în comunitatea eTwinning. Pentru a deveni ambasadori, cadrele didactice au parcurs etape de formare, au participat la cursuri și au trecut prin probele necesare, acumulând astfel competențe și experiență pe care le pot împărtăși ulterior cu alți profesori.
Proiectele eTwinning sunt proiecte educaționale colaborative în care profesori și elevi din școli din România și din alte țări europene lucrează împreună, utilizând instrumente digitale. Prin intermediul acestor proiecte, elevii comunică, colaborează, realizează produse comune și descoperă noi culturi și perspective, în timp ce își dezvoltă competențe digitale, creative, lingvistice și sociale.
Pentru profesori, eTwinning reprezintă o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte școli și țări, de a face schimb de experiență și de a descoperi metode și instrumente moderne care pot fi integrate în activitatea didactică.
Întâlnirea din acest an a inclus activități pe ateliere, sesiuni de lucru și discuții dedicate proiectelor eTwinning. Ambasadorii au analizat experiențele de până acum, au discutat despre aspectele care pot fi îmbunătățite și au împărtășit idei și exemple de bune practici.
Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat și „noutățile eTwinning”, precum și modificările care trebuie cunoscute de profesorii care își doresc să dezvolte proiecte de calitate și să obțină recunoaștere la nivel european. Au fost abordate și aspecte legate de parteneriate și de regulile care trebuie respectate în cadrul proiectelor.
Întâlnirea anuală a fost, astfel, nu doar un moment de formare, ci și unul de reflecție asupra activității desfășurate până acum și de identificare a unor noi direcții de dezvoltare a comunității eTwinning.
„În județul Alba, ambasadorii eTwinning au un rol important în promovarea programului la nivel județean. Profesorii care doresc să afle mai multe despre eTwinning, să inițieze un proiect, să găsească parteneri sau să își dezvolte competențele în domeniul colaborării online pot beneficia de sprijinul ambasadorilor.
De asemenea, instituțiile de învățământ care doresc să organizeze activități de informare, prezentări sau ateliere eTwinning îi pot invita pe ambasadorii județeni, printr-o programare prealabilă”, a relatat prof. Nicoletta Huștiuc
Potrivit doamnei prof., activitatea comunității eTwinning din Alba poate fi urmărită și în mediul online, prin paginile și grupurile de Facebook „eTwinning la școală”, „eTwinning Alba”, unde sunt promovate proiecte, activități, oportunități și noutăți din domeniul educației europene.
Participarea profesorilor Nicoleta Huștuc, Corina Voicu și Georgeta Bădău la Întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning reprezintă o nouă oportunitate de a aduce în școlile din județul Alba informații actualizate, idei și exemple de bune practici.
„Prin implicarea lor, ambasadorii eTwinning contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale deschise către colaborare, inovare și schimb de experiență, oferindu-le profesorilor și elevilor posibilitatea de a se conecta cu școli din România și din Europa și de a transforma învățarea într-o experiență bazată pe colaborare și comunicare. Multumimm eTwinning Romania si ANPCDEFP pentru aceste oportunitati”, a conchis profesoara Nicoletta Huștiuc.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Schimbare de directori la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir
Prin Decizie a Inspectoratului Școlar Județean Alba, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, prof. Ionuț Iancu și directorul adjunct – prof. Mihai Jurj – Școala Gimnazială „Iosif Pervain” (unitate arondată liceului tehnologic amintit) își pierd mandatele începând cu anul școlar 2026- 2027.

ISJ Alba, nu a explicat cauzele care au condus la această măsură, dar conform unor informații (pe surse) între Iancu și Jurj ar fi existat unele disensiuni (profesionale) care se perpetuau de mai multă vreme.
În locul acestora au fost numiți: Prof. Rodica Gălățeanu – prof. de Limba Română (la Liceul Tehnologic) și Mihaela Stoica – prof. de Biologie la (Școala „Iosif Pervain”)

Într-o postare pe pagina sa de facebook, prof. Ionuț Iancu consemnează:
„Niciodată nu voi putea să răsplătesc prin cuvinte încrederea celor care au muncit cu mine în echipă, în acești ani! Îmi voi încheia mandatul de director după aproape un deceniu la acest liceu și trebuie să mulțumesc pentru tot: colegilor ce m-au înțeles și i-am simțit aproape, partenerilor din oraș că nu m-au refuzat când am vrut să facem activități comune, agenților economici că m-au sprijinit, părinților, adulților și elevilor că au avut încredere în ceea ce facem concret la această școală!
Dacă un singur om a zâmbit mai mult și a avut încredere în locul unde eu am fost pus și a văzut altfel rolul educației și al managerului, cred că mi-am atins menirea, pentru toate timpurile ce le-am traversat.
Mă întorc cu normă întreagă la ceea ce știu să fac cel mai bine și pentru care m-am pregătit întreaga viață: să fiu profesor de română și să-i îndrum pe adolescenți pe cărările cunoașterii.
A fost o onoare pentru mine să reprezint acest liceu”
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
