Rămâi conectat

Actualitate

Eroii căzuți acum 33 de ani în Cugir, comemorați la troița din fața Primăriei

Cugir INFO

Publicat

în

Astăzi s-au împlinit 33 de ani de la evenimentele din 21 decembrie 1989, în urma cărora Cugirul a devenit al doilea oraș LIBER de COMUNISM, după Timișoara.

Ceremonia de comemorare a eroilor martiri ai Revoluției a debutat la ora 12.00, la sediul Poliției Orașului Cugir, locul unde în urmă cu exact 33 de ani, în seara de 21 decembrie, își pierdeau viața cei doi lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne: comandantul Miliției de la aceea vreme, căpitan Valentin Pop, și subalternul său subofițerul Ilie Staicu. În aceea seară tragică, cei doi polițiști au fost linșați de persoane, care n-aveau nimic în comun cu revoluționarii.În memoria acestora, a fost oficiată o slujbă religioasă de pomenire, la care au luat parte oficialități județene și locale, reprezentanții ai asociațiilor de revoluționari, ai formațiunilor politice, angajați sau foști colegi ai celor doi polițiști, alături de famiile îndoliate.

Evenimentele consacrate comemorării eroilor căzuți pentru libertate în 21 decembrie 1989 au continuat, la ora 14.00 la Troița amplasată în fața Primăriei Cugir. Momentul a fost deschis prin intonarea Imnului de Stat al României, în acordurile Fanfarei de Copii a Centrului Cultural Cugir.

După slujba de pomenire a avut loc depunerea de coroane de flori din partea Instițuției Prefectului Alba, Consiliului Județean Alba, Primăria și Consiliul Local Cugir, Asociația de revoluționari „21 Decembrie 1989” Cugir, Alba Iulia și Orăștie, și din partea partidelor politice, asociații și organizații ale societății civile.

Constantin PREDESCU




Actualitate

A murit Noja Paladia, considerată cea mai vârstnică persoană din România. Cugireanca avea 111 ani

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanca Noja Paladia, considerată oficial cea mai vârstnică persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documentată a țării, a murit la vârsta de 111 ani.

Născută la 20 iulie 1915, Noja Paladia a trăit mai bine de un secol, traversând două războaie mondiale și mai multe perioade istorice care au marcat România.

Longevitatea sa a fost documentată și reconfirmată de Gerontology Research Group (GRG), organizație internațională specializată în verificarea vârstelor extreme. Potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții comunității locale, Paladia Noja a fost inclusă în clasamentele mondiale ale celor mai longevive persoane în viață și a fost considerată cea mai vârstnică persoană din regiunea Balcanilor.

De-a lungul vieții, femeia a rămas legată de comunitatea din Cugir și de familie, ajungând să fie cunoscută pentru longevitatea sa. A lăsat în urmă urmași din patru generații și a beneficiat până în ultimele sale zile de sprijinul familiei.

Moartea sa marchează dispariția unei persoane care a devenit, prin vârsta atinsă și povestea de viață, un reper pentru comunitatea locală.

Familia îndoliată a primit mesaje de condoleanțe din partea celor care au cunoscut-o și a comunității locale.

Dumnezeu să o odihnească în pace!




Citește mai mult

Actualitate

Incendiu la un service auto de pe strada Victoriei. Intervin pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, în orașul Cugir, pe strada Victoriei, la o hală cu destinația de service auto. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri pentru stingerea focului.

Potrivit informațiilor preliminare, Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul pompierilor militari acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir.

ACTUALIZARE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la atelierul auto, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir