Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Echipajul Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, câstigător la faza zonală a concursului „Sanitarii pricepuți” – 2022

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 9 mai, s-a desfășurat faza zonală a Concursului de Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor „Sanitarii pricepuți”, eveniment găzduit de Școala Gimnazială Iosif Pervain din Cugir, la care s-au aliniat trei echipaje reprezentând unitățile de învățământ gimnazial din oraș.

Organizat de Crucea Roșie filiala Alba, concursul a fost jurizat de către Ana Maria Danciu, reprezentant Crucea Roșie filiala Alba, Marin Pârva, președinte Crucea Roșie subfiliala Cugir și Claudiu Ciugudean, asistent medical la Spitalul de Urgență Alba.

În urma parcurgerii celor două probe: teoretică și practică în care elevii și-au demonstrat deprinderile  necesare efectuării manevrelor de acordare a primului ajutor în diferite situaţii, clasamentul a fost următorul:

Locul I – Școala Gimnazială Singidava Cugir – coordonator prof. Stela Predescu

Locul al II-lea Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir – coordonator prof. Mihaela Stoica

Locul al III-lea – Școala Gimnazială Iosif Pervain Cugir – coordonator prof. Mihaela Stoica

Echipajul clasat pe locul I, format din elevii: Maria Drăgan, Andreea Cârjean, Maria Bodron, Carina Avram, Bogdan Avram și Denisa Gurgui, va participa la etapa județeană a concursului.

Le dorim mult succes, în continuare!

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Profesoara Nicoletta Huștiuc din Cugir, la întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus

Cugir INFO

Publicat

în

În perioada 5–8 august 2026, în stațiunea „Venus” din Constanța, a avut loc întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning, un eveniment care reunește cadre didactice implicate activ în comunitatea eTwinning și care oferă, de la an la an, un important prilej de formare, schimb de experiență și colaborare.

La această întâlnire au participat și reprezentantele județului Alba: prof. Nicoletta Huștuc, de la Colegiul Național „David Prodan”, prof. Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, și prof. Georgeta Bădău, de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Ambasadorii eTwinning sunt profesori care au experiență în realizarea și coordonarea proiectelor educaționale online și care s-au implicat activ în comunitatea eTwinning. Pentru a deveni ambasadori, cadrele didactice au parcurs etape de formare, au participat la cursuri și au trecut prin probele necesare, acumulând astfel competențe și experiență pe care le pot împărtăși ulterior cu alți profesori.

Proiectele eTwinning sunt proiecte educaționale colaborative în care profesori și elevi din școli din România și din alte țări europene lucrează împreună, utilizând instrumente digitale. Prin intermediul acestor proiecte, elevii comunică, colaborează, realizează produse comune și descoperă noi culturi și perspective, în timp ce își dezvoltă competențe digitale, creative, lingvistice și sociale.

Pentru profesori, eTwinning reprezintă o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte școli și țări, de a face schimb de experiență și de a descoperi metode și instrumente moderne care pot fi integrate în activitatea didactică.

Întâlnirea din acest an a inclus activități pe ateliere, sesiuni de lucru și discuții dedicate proiectelor eTwinning. Ambasadorii au analizat experiențele de până acum, au discutat despre aspectele care pot fi îmbunătățite și au împărtășit idei și exemple de bune practici.

Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat și „noutățile eTwinning”, precum și modificările care trebuie cunoscute de profesorii care își doresc să dezvolte proiecte de calitate și să obțină recunoaștere la nivel european. Au fost abordate și aspecte legate de parteneriate și de regulile care trebuie respectate în cadrul proiectelor.

Întâlnirea anuală a fost, astfel, nu doar un moment de formare, ci și unul de reflecție asupra activității desfășurate până acum și de identificare a unor noi direcții de dezvoltare a comunității eTwinning.

„În județul Alba, ambasadorii eTwinning au un rol important în promovarea programului la nivel județean. Profesorii care doresc să afle mai multe despre eTwinning, să inițieze un proiect, să găsească parteneri sau să își dezvolte competențele în domeniul colaborării online pot beneficia de sprijinul ambasadorilor.

De asemenea, instituțiile de învățământ care doresc să organizeze activități de informare, prezentări sau ateliere eTwinning îi pot invita pe ambasadorii județeni, printr-o programare prealabilă”, a relatat prof. Nicoletta Huștiuc

Potrivit doamnei prof., activitatea comunității eTwinning din Alba poate fi urmărită și în mediul online, prin paginile și grupurile de Facebook „eTwinning la școală”, „eTwinning Alba”, unde sunt promovate proiecte, activități, oportunități și noutăți din domeniul educației europene.

Participarea profesorilor Nicoleta Huștuc, Corina Voicu și Georgeta Bădău la Întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning reprezintă o nouă oportunitate de a aduce în școlile din județul Alba informații actualizate, idei și exemple de bune practici.

„Prin implicarea lor, ambasadorii eTwinning contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale deschise către colaborare, inovare și schimb de experiență, oferindu-le profesorilor și elevilor posibilitatea de a se conecta cu școli din România și din Europa și de a transforma învățarea într-o experiență bazată pe colaborare și comunicare. Multumimm eTwinning Romania si ANPCDEFP pentru aceste oportunitati”, a conchis profesoara Nicoletta Huștiuc.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Schimbare de directori la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Prin Decizie a Inspectoratului Școlar Județean Alba, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, prof. Ionuț Iancu și directorul adjunct – prof.  Mihai  Jurj – Școala Gimnazială „Iosif Pervain” (unitate arondată liceului tehnologic amintit) își pierd mandatele începând cu anul școlar 2026- 2027.

ISJ Alba, nu a explicat cauzele care au condus la această măsură, dar conform unor informații (pe surse) între Iancu și Jurj ar fi existat unele disensiuni (profesionale) care se perpetuau de mai multă vreme.

În locul acestora au fost numiți: Prof. Rodica Gălățeanu – prof. de Limba Română (la Liceul Tehnologic) și Mihaela Stoica – prof. de Biologie la (Școala „Iosif Pervain”)

Într-o postare pe pagina sa de facebook, prof. Ionuț Iancu consemnează:

Niciodată nu voi putea să răsplătesc prin cuvinte încrederea celor care au muncit cu mine în echipă, în acești ani! Îmi voi încheia mandatul de director după aproape un deceniu la acest liceu și trebuie să mulțumesc pentru tot: colegilor ce m-au înțeles și i-am simțit aproape, partenerilor din oraș că nu m-au refuzat când am vrut să facem activități comune, agenților economici că m-au sprijinit, părinților, adulților și elevilor că au avut încredere în ceea ce facem concret la această școală!

Dacă un singur om a zâmbit mai mult și a avut încredere în locul unde eu am fost pus și a văzut altfel rolul educației și al managerului, cred că mi-am atins menirea, pentru toate timpurile ce le-am traversat.

Mă întorc cu normă întreagă la ceea ce știu să fac cel mai bine și pentru care m-am pregătit întreaga viață: să fiu profesor de română și să-i îndrum pe adolescenți pe cărările cunoașterii.

A fost o onoare pentru mine să reprezint acest liceu”

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir