Rămâi conectat

Sport

Echipa de fotbal Metalurgistul Cugir va pune în vânzare începând de astăzi abonamente pentru Liga a 3-a

Cugir INFO

Publicat

în

performanta-alba-iulia-metalurgistul-cugirMetalurgistul Cugir va pune în vânzare începând de astăzi abonamente pentru sezonul competițional de Liga a 3- a 2013-2014! Pretul unui bilet la meciurile de acasa ale echipei Metalurgistul Cugir este de 5 ron iar posesorii de bilete vor sta la tribuna a II-a (tribuna dinspre fabrica).

• 5 lei biletul în tribuna a doua

La Tribuna I vor sta doar posesorii de abonamente pretul acestora fiind:

Sector C, D – 50 ron – acces la toate meciurile sezonului 2013-2014 sectoare din lateralele tribunei I, loc personal delimitat pe bancuta;

• Sector A, B – 65 ron – acces la toate meciurile sezonului 2013-2014 sectoare dinspre centrul tribunei I, loc personal delimitat pe bancuta;

• Tribuna Oficiala – 100 ron – acces la toate meciurile sezonului 2013-2014 sectorul din centrul tribunei I, loc personal pe scaun, partial acoperit. Mentionam ca in urma lucrarilor de modernizare ale arenei intreaga tribuna I va fi acoperita si toti abonatii vor beneficia de loc personal pe scaun din retur (momentant doar abonatii de la tribuna oficiala au locuri pe scaune) !

ABONAMENTELE se pun in vanzare langa fosta alimentara ,, Zaharia ” in stanga intrarii actualului magazin ,, La doi pasi “ ! Intrarea se face pe o usa alba de termopan unde vor fi afisate preturile ! Orarul de vanzare este de Luni pana Vineri intre 8.30 – 15.30 !

Pe e altă parte, gruparea de sub Drăgana şi-a lansat site-ul oficial – www.metalurgistulcugir.ro

Până atunci, vineri, 6 septembrie, Metalurgistul Cugir va juca pe Stadionul “Cetate” din Alba Iulia întâlnirea cu CS Ineu, contând pentru etapa a 2-a a Ligii a 3-a, de la ora 17.00




Sport

Atletul cugirean Vasile Hârjoc, locul VII la Campionatul Mondial de Atletism din Coreea de Sud

Cugir INFO

Publicat

în

Campionatul Mondial de Atletism pe Pistă se desfășoară în aceste zile la Daegu, în Coreea de Sud, reunind sportivi din 103 țări de pe toate continentele. Competiția are loc în perioada 20 august – 2 septembrie 2026.

România este reprezentată de un lot format din 11 sportivi, înscriși la mai multe probe și categorii de vârstă, de la +35 până la +80 de ani. Județul Alba este reprezentat la categoria +70 de ani de atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir.

Prima probă pentru atletul cugirean a avut loc duminică, 23 august, acesta concurând la 10.000 de metri. Vasile Hârjoc a încheiat cursa cu timpul de 51 de minute și 54 de secunde, ocupând locul al VII-lea în clasamentul categoriei +70 de ani, din 44 de participanți.

În clasamentul pe echipe, România s-a clasat pe poziția a șaptea. Primele trei locuri au fost ocupate de Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii și Australia.

Sportivul cugirean a explicat că temperaturile ridicate și umiditatea mare din Daegu au făcut ca proba să fie una deosebit de solicitantă pentru toți concurenții. Potrivit acestuia, efortul depus a fost considerabil, iar mai mulți alergători au trecut linia de sosire fără rezerve energetice.

Pentru Vasile Hârjoc urmează o nouă provocare pe 27 august, când va lua startul în proba de 5.000 de metri pe pistă. Ultima probă este programată pe 2 septembrie și va fi cea de 6.000 de metri cros.

Vom reveni cu rezultatele atletului cugirean de la următoarele probe.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

Cugireanul Ilie Arion, un nou succes în etapa a IV-a a Grand Prix-ului de șah clasic de la Arad

Cugir INFO

Publicat

în

După succesul obținut la concursul de Grand Prix de la Alba Iulia, juniorul Ilie Arion, din Cugir, a continuat seria rezultatelor foarte bune cu o nouă performanță la etapa a IV-a de Grand Prix, competiție de șah clasic desfășurată la Arad.

Într-un concurs foarte disputat, la finalul celor nouă runde, Ilie Arion a acumulat 7 puncte, rezultat care i-a adus clasarea pe pozițiile 4-11 și, implicit, o nouă prezență între premiații competiției.

Performanța obținută la Arad îi aduce juniorului un plus de 12 puncte ELO, reușind astfel să treacă de pragul de 2.000 de puncte, un reper important în evoluția sa sportivă.

Următoarea etapă de Grand Prix va avea loc la Craiova, în perioada 12-13 septembrie 2026, și va fi o competiție de șah rapid.

Rezultate importante la Congresul Mondial de Compoziție Șahistă

Pe plan internațional, șahiștii din România au participat la competițiile de rezolvare a problemelor de șah (dezlegări) și de compoziție șahistă organizate în cadrul Congresului Mondial de Compoziție Șahistă, desfășurat în perioada 8-15 august 2026, la Magdeburg, în Germania.

„Pe plan extern am avut competiții de rezolvări de probleme de șah (dezlegări) și compoziție șahistă, cu ocazia Congresului Mondial de Compoziție Șahistă desfășurat în perioada 8-15 august 2026 în Magdeburg (Germania)”, a declarat maestrul Ovidiu Crăciun.

Din delegația României au făcut parte juniorul Alexandru Mihălcescu, participant din partea României, alături de Mihnea Costachi și Dinu Ioan Nicula, în competiția pe echipe a concursului de dezlegări. Ovidiu Crăciun a concurat în turneul open de dezlegări și în competițiile de compoziție șahistă.

Pentru Alexandru Mihălcescu, concursul de la Magdeburg a reprezentat un nou prilej de a demonstra că se află într-o perioadă de creștere. Acesta și-a adus o contribuție consistentă la rezultatul echipei României, iar la finalul celor două zile de concurs a acumulat un plus de 53 de puncte, ajungând la un coeficient valoric de 2114 puncte.

Juniorul își propune ca la următoarele competiții majore, respectiv Campionatul European, care va avea loc anul viitor la Alba Iulia, în perioada 28-30 mai, și Campionatul Mondial, programat în Grecia, să se apropie de obținerea titlului de maestru FIDE.

Un rezultat excepțional a fost obținut de Mihnea Costachi, din Alba Iulia. Acesta a încheiat competiția pe locul 5 la individual și și-a realizat o normă de mare maestru internațional, titlu care, potrivit informațiilor prezentate, nu a mai fost obținut de niciun jucător din România la concursurile de dezlegări.

O altă premieră a congresului a fost atribuirea titlului de antrenor internațional de dezlegări campionului mondial în compoziție Vlaicu Crișan, cunoscut și comunității din Cugir, unde participă cu regularitate la competițiile de dezlegări.

Printre competițiile oficiale de compoziție s-a numărat și Quick Composing, o probă care testează creativitatea participanților într-un timp limitat – de această dată, doar patru ore – și pe baza unei teme impuse.

După jurizare, problema realizată de Ovidiu Crăciun a fost apreciată cu locul al doilea în clasamentul final, confirmând încă o dată valoarea șahiștilor și compozitorilor români prezenți la competiția internațională.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir