Rămâi conectat

Economie

După o pauză de trei săptămâni, salariaţii Fabricii de Arme Cugir s-au întors la lucru

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

ing. Mircea TrifanDupă o binemeritată vacanţă de sărbători de aproape trei săptămâni, angajaţii Fabricii de Arme Cugir şi-au începul de luni activitatea întreruptă pe data de 20 decembrie 2013.

Societatea cugireană de armament, un important agent economic al oraşului, aflată pe un trend ascendent, ia startul în noul an cu satisfacţia  importantelor împliniri din 2013, an în care producţia societăţii a crescut cu sută la sută faţă de anul anterior, realizând după multă vreme profit, fapt ce a situat-o printre unităţile cele mai viabile din Romarm. “Anul care a început nu va fi deloc uşor, va însemna pentru unitatea noastră un an mobilizator care ne cere să acţionăm exemplar, în vederea realizării contractelor încheiate cu partenerii externi şi interni. Avem contracte asigurate până în 2016, ceea ce înseamnă producţie şi export de multe milioane de dolari, o situaţie favorabilă pentru Cugir, fapt ce confirmă că salariaţii vor avea de lucru şi implicit locuri de muncă stabile pe termen lung’’, ne-a declarat managerul general al societăţii, ing. Mircea Trifan.
Potrivit managerului general, noua echipă de conducere a fabricii a asigurat locuri de muncă pentru mai bine de 300 de cugireni, are un  program de investiţii care să asigure retehnologizarea producţiei, program menit să conducă la îmbunătăţirea procesului de fabricaţie din unele sectoare de activitate. “Şi pentru că am păşit în noul an, vreau să-i asigur pe salariaţi că pot avea încredere în conducerea Fabricii de Arme, că ştim şi dorim să facem lucruri bune, astfel încât societatea noastră să fie una modernă, profitabilă şi să creeze noi locuri de muncă pentru cugireni. Tuturor le dorim sănătate, bucurii, împliniri, speranţe şi “La mulţi ani!”, a conchis Mircea Trifan.




Economie

Locuri de muncă în Șibot, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Șibot au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 6 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Șibot, valabilă la data de 6 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Șibot, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Șibot la data de 6 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
BRUTĂRIA MATEI HOREA S.R.L. BRUTAR 1 anca_matei04@yahoo.com
ZIUA LEMNARULUI S.R.L. FEMEIE DE SERVICIU 1 corneliu.danison@gmail.com



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 6 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 6 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 6 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 17 alpinateam.hr@gmail.com
SC KEVIN DESIGN SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET 1 0762147301



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir