În data de 3 februarie 2016 s-au împlinit 12 ani de când am decis să îmi asum responsabilitatea publică şi politică, acceptând invitaţia organizaţiei PNL Cugir de a candida la primăria oraşului.

De atunci şi până în prezent mi-am pus întreaga mea capacitate pentru a demonstra că se poate face performanţă administrativă şi politică oriunde, chiar şi acolo unde lucrurile par iremediabil pierdute. Trebuie doar să îţi doreşti acest lucru şi să nu te abaţi de la câteva principii simple, dintre care consider esenţial să respecţi ordinea priorităţilor pe care le deserveşti: interesul public, urmat de interesul de partid şi abia la urmă, după ce acestea au fost atinse, să te gândeşti la interesul personal. Ion I.C. Brătianu spunea că “un partid politic nu poate fi un instrument de rezolvare a intereselor şi ambiţiilor personale, ci de promovare şi satisfacere a nevoilor generale.”

Am văzut de multe ori acest principiu încălcat cu seninătate. Mi-aş dori să pot spune că am fost surprins de fiecare dată, însă nu am fost. Ceea ce totuşi m-a surprins constant a fost că cei care puneau interesele proprii sau de partid înaintea interesului public se aşteptau (cu aceeaşi seninătate) să aibă rezultate electorale.

Este cazul celor care au renunţat la alegerile în două tururi, deşi orice om normal înţelege că interesul general este acela de a avea oameni reprezentativi şi legitimi în funcţiile publice. Alţii, străini de orice principiu deontologic şi ignorând criteriile de competenţă, şi-au angajat soţiile, copii, nepoţii, etc. în cabinete, cu toate că mult mai mulţi oameni din rândul propriului partid sau din societate puteau ocupa cu profesionalism aceste funcţii. Unii au crezut că pot lua decizii ca pe moşia lor, fiind superficiali cu nevoile, aşteptările şi părerile celor ce contează cu adevărat. Nu puţini au fost cei care s-au preocupat de propria îndestulare, mai multe decât de problemele celorlalţi şi pe urmă cereau votul populaţiei, trimiţând tinerii la campanie “door to door”.

Sunt câteva dintre multele motive care mă determină să mă întreb: în ce direcţie o luăm? Oare putem înţelege ce ne-au învăţat Bratienii cu privire la performanţa politică sau lăsăm politica celor care cred că pot câştiga voturi cu altfel de “principii”? Dacă alegem a doua variantă, atunci să ne amintim că problema cu voturile este foarte grea: s-ar putea să le câştigi, însă vine timpul când trebuie să ştii foarte clar ce faci cu ele, altfel te vor zdrobi. Deci nu voturile sunt miza! Voturi s-au mai câştigat, promisiuni s-au mai făcut, alianţe, chiar neaşteptate, s-au mai construit, dar în acelaşi timp s-au risipit speranţe, au crescut amăgiri, s-a pierdut încredere.

Fără nici cea mai mică intenţie demagogică, va spun că SPER că trăim alte vremuri. Vreau să cred că electoratul s-a maturizat, că este mai exigent cu oamenii politici, că tacticile parşive şi mincinoase nu mai prostesc decât o mică parte a societăţii.

Într-adevăr, oamenii ne-au transmis deja mesajele cu privire la nevoia de schimbare, au amendat ce s-a întâmplat în politica de până acum. După mult timp, am auzit din nou vocea tinerilor care cer schimbarea profundă. E timpul să ne întrebăm: ce facem noi cu această nevoie de schimbare? Ţinem cu adevărat cont de ea sau doar ne prefacem? Vom asculta în continuare glasul celor care opun rezistenţă la schimbare, sau îi vom asculta pe cei mulţi care au nevoie de altceva?

La rândul lor, oamenii trebuie să înţeleagă că nu-şi mai permit să fie indiferenţi la viaţă politică, pentru că somnul raţiunii naşte monştri. Am auzit de multe ori afirmaţia “nu mă interesează politica”. Ba chiar am auzit şi politicieni care spun “eu nu fac politică”(??). Convingerea mea este că pe toţi trebuie să ne preocupe politica, pentru că prin politică se trasează direcţii, se iau decizii cu impact general. Am văzut cât ne-a costat uşurinţa cu care o parte importantă a electoratului şi-a vândut votul pentru o porţie de cârnaţ cu fasole sau pentru o găleată. Ne-a costat nici mai mult, nici mai puţin de 26 de ani. De aceea, e timpul ca cetăţenii să se întrebe: schimbarea trebuie să se producă doar în politică sau trebuie să înceapă cu fiecare în parte, pornind de la atitudinea faţă de vot până la decizia de a te implica activ atunci când crezi că poţi face ceva pentru binele comun?

Vă întreb pe voi, cei care activaţi în partide politice, dar mai ales, pe voi, cei care priviţi spre scena politică şi speraţi o dată la patru ani că lucrurile se vor schimbă: QUO VADIS? SUNTEM PE DIRECŢIA CARE TREBUIE?

Tu ce zici? Ar fi timpul să spui ceva…..

Adrian Teban, un om cu aspirații liberale