Actualitate
Duminică, 2 iulie 2023: Etapa a III-a a Festivalului-concurs „Cultură Pentru Cultură”, în Poiana cu Goruni din Vinerea
Cea de-a III-a etapă a festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ”, ediția a XVI-a, va avea loc duminică, 2 iulie 2023, de la ora 12.00, în Poiana cu Goruni de la Vinerea.
Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri CULTURĂ PENTRU CULTURĂ este cel mai important proiect de cercetare, conservare, promovare și valorificare a Patrimoniului Cultural imaterial din județul Alba.
Vino și degustă din bucatele tradiționale preparate special pentru acest eveniment, adu-ți aminte sau fă cunoștință cu meșteșugurile tradiționale practicate de bunii și străbunii noștri, pășește în interioarele de gospodărie tradițională reconstituite și nu în ultimul rând, cântă și dansează alături de tinerii și bătrânii satului într-o nouă ediție, ediția a XVI-a, a Festivalului CULTURĂ PENTRU CULTURĂ, primul proiect de acest gen din România, unic în Europa.
Comunitățile din mediul rural se vor întrece și se vor prezenta, în fața publicului și membrilor juriului, cu soliști și grupuri vocale, rapsozi și poeți populari, soliști și grupuri instrumentale, obiceiuri tradiționale, reconstituirea interiorului de gospodărie tradițională, dansuri și minorități naționale, gastronomie și meșteșuguri tradiționale.
Juriul concursului CULTURĂ PENTRU CULTURĂ reunește personalități marcante din domeniul Patrimoniului Cultural imaterial din România:
• etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, membru în juriul talent-show-ului ,,Vedeta populară” – TVR1.
• etnolog, realizator și prezentator al emisiunii ,,Tezaur folcloric” la Televiziunea Română.
• cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române.
• maestru coregraf, inițiator al Festivalului Internațional de Folclor CIOFF de la Aiud, membru al Asociației Coregrafilor din România.
Vino și fii alături de noi în cea mai frumoasă întânire cu tradiția din județul Alba!
Proiectul cultural-artistic și educativ Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri CULTURĂ PENTRU CULTURĂ este organizat de Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” și Consiliul Județean Alba.
Actualitate
Bărbat de 41 de ani din Cugir, condamnat la închisoare pentru infracțiuni rutiere. A fost dus în Penitenciarul Aiud
Un bărbat de 41 de ani din Cugir a fost reținut de polițiști și încarcerat, după ce Judecătoria Alba Iulia a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni la regimul rutier.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, miercuri, 15 iulie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir l-au depistat și reținut pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, urmărit în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis în aceeași zi de Judecătoria Alba Iulia.
Acesta a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.
După reținere, bărbatul a fost escortat și depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, unde își va executa pedeapsa dispusă de instanță.
Actualitate
Viiturile au provocat pagube pe strada Râul Mare din Cugir. Circulația a fost reluată pe un singur sens
Ploile torențiale înregistrate într-un interval scurt de timp, pe fondul avertizării meteorologice Cod Portocaliu transmise prin sistemul RO-ALERT, au provocat viituri rapide pe versanții din zona străzii Râul Mare din Cugir.

Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, aluviunile formate din pietriș, crengi și bucăți de lemn au colmatat podețele și au blocat temporar circulația rutieră. Viiturile au produs, de asemenea, pagube materiale, fiind afectate garduri, curți și gospodării situate pe strada Râul Mare, între kilometrii 4 și 6. Au fost înregistrate afectări și pe terenul aferent Uzinei de Apă, în zona barajului.

În urma sesizărilor primite, autoritățile au mobilizat echipe de intervenție pentru deblocarea drumului și decolmatarea rigolelor de scurgere. La acțiune au participat membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), personal al Serviciului Public de Gospodărire Locală, echipe din cadrul Serviciului de Administrare a Domeniului Public și Privat, precum și angajați ai S.C. APA CTTA S.A., care au intervenit cu utilaje specifice.

Intervenția s-a desfășurat cu buldoexcavatoare, tractoare și un vehicul specializat Unimog, având ca obiectiv principal redeschiderea căilor de acces. În prezent, drumul este practicabil, însă circulația se desfășoară pe un singur sens de mers până în zona Canciu.
Reprezentanții administrației locale au precizat că lucrările de înlăturare a efectelor produse de viituri vor continua în perioada următoare, până la curățarea completă a zonei și readucerea acesteia la starea inițială.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
