Actualitate
Dublă prezentare de carte, la Centrul Cultural Cugir
Centrul Cultural Cugir a găzduit, la finele acestei săptămâni, o dublă prezentare de carte a două cugirence.
În prezența unui public călduros și mai ales a reprezentanților editurii Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, seara a fost un deliciu dedicat literaturii. Cugirencele Maria Trif și Eugenia Petruse au beneficat de sprijinul editurii clujene pentru noile publicații, astfel la evenimentul care a avut loc la Centrul Cultural a fost prezentă editoarea Nadia Farcaș, însoțită de scriitorii și criticii literari Eugen Cojocaru și Victor Măruțoiu. Momentele muzicale au fost asigurate de către Corina Ofelia Corpodean.
Maria Trif a revenit în fața publicului cu al patrulea volum de versuri intitulat Verde-Târziu, un volum apreciat de critici, considerat a fi o evoluție importantă în lirica autoarei. În mod deosebit a fost remarcată esența și spiritul patriotic al unora dintre poeme, dar și culoarea proaspătă și matură a poemelor din volum.
Prozatoarea Eugenia Petrușe a fost prezentă pentru prima dată în fața publicului cugirean cu microromanul Furtuni, a doua carte a autoarei, un volum de proză socială foarte bine primit de critici. Cel mai probabil nu vom aștepta prea mult continuarea acestor scrieri și desigur reîntâlnirea cu publicul cugirean.
Atmosfera evenimentului deschis de către Diane Dobrean, director al Centrului Cultural Cugir, în calitate de gazdă, a fost cât se poate de elevată prin prisma discursurilor invitaților, presărate cu un umor fin care a adus zâmbetul pe fețele participanților. Nu a lipsit nici tonul prietenesc dat de familiile și prietenii autoarelor, dar și de cercul de iubitori ai literaturii de la poalele Drăganei.
De menționat este și faptul că un eveniment similar a avut loc cu o zi înainte, respectiv joi, 28 aprilie la Cluj-Napoca, în cadrul Bibliotecii Județene Octavia-Goga. La prezentarea clujeană a volumelor cugirencelor noastre, au mai participat poetul, prozatorul și criticul literar Silviu Guga, fondator și editor coordonator al revistei Cenaclul de la Păltiniș, revistă în care poeta Maria Trif a publicat de mai multe ori, dar și Radu Părpăuță, scriitorul ieșean care a semnat prefața romanului Furtuni al Eugeniei Petruse.
Două evenimente în două locații care au adus tuturor celor prezenți bucuria frumosului oferit de autoare și întregit de toți cei prezenți, oameni de literatură și publicul care a fost unul extrem de călduros și receptiv.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Nunta de Aur 2026, la Cugir: cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în acest an sunt invitate la festivitatea din 1 octombrie
Cuplurile din Cugir care au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie sunt invitate să se înscrie la o nouă ediție a evenimentului „Nunta de Aur”, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Festivitatea va avea loc în data de 1 octombrie 2026 și este dedicată soților care au parcurs împreună o jumătate de secol de viață, devenind exemple de devotament, fidelitate și stabilitate pentru comunitate.
Administrația locală îi invită pe toți cei care se încadrează în această categorie să se înscrie pentru a participa la ceremonia oficială.
„Nunta de Aur” este, totodată, un prilej de recunoaștere publică a valorilor pe care aceste familii le-au transmis generațiilor următoare și a unei povești de viață construite împreună, de-a lungul a cinci decenii.
Cum se fac înscrierile
Dosarul poate fi depus de către cuplurile sărbătorite, dar și de copiii sau nepoții acestora, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, etajul 1.
Înscrierile se pot face și online, prin transmiterea documentelor la adresa de e-mail centrulculturalcugir@gmail.com.
Pentru înscriere sunt necesare:
- actele de identitate ale ambilor soți;
- certificatul de căsătorie.
Termenul-limită pentru înscrieri este 25 septembrie 2026.
Organizatorii pregătesc pentru „mirii de aur” o festivitate specială, care va include momente artistice și surprize dedicate cuplurilor care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de căsnicie.
Evenimentul reprezintă una dintre manifestările prin care comunitatea din Cugir își arată aprecierea față de seniorii orașului și față de familiile care au rămas împreună de-a lungul unei jumătăți de secol.
Actualitate
Noi rasteluri pentru biciclete, montate în fața școlilor din Cugir și Vinerea, odată cu începutul anului școlar 2026-2027
Începutul noului an școlar 2026/2027 aduce o schimbare concretă pentru elevii din Cugir și Vinerea. Prin proiectul Just Streets, dedicat dezvoltării mobilității urbane, au fost achiziționate și montate rasteluri pentru biciclete în toate școlile și liceele din oraș și din localitatea Vinerea.

Investiția face parte din demersurile administrației locale pentru încurajarea transportului alternativ și crearea unor condiții mai bune pentru cei care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare către școală.
Noile rasteluri sunt destinate atât elevilor care folosesc bicicleta pentru deplasarea zilnică, cât și tuturor celor care își doresc un oraș mai accesibil, mai sigur și mai prietenos cu mobilitatea alternativă.
Reprezentanții echipei Just Streets Cugir precizează că rastelurile au fost montate recent, iar în perioada următoare vor fi realizate ultimele ajustări necesare pentru asigurarea unei utilizări cât mai sigure și eficiente.
Prin aceste măsuri, proiectul Just Streets urmărește să contribuie la dezvoltarea unei mobilități urbane moderne și sustenabile, în care mersul pe bicicletă să reprezinte o alternativă accesibilă pentru locuitorii orașului.
Just Streets Cugir – mobilitate, siguranță și oportunități pentru un oraș mai prietenos cu oamenii.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia

