Actualitate
Drept la replică: RER Vest şi Retim Ecologic Service nu sunt încă responsabile pentru colectarea deşeurilor din Cugir
Cu privire la articolul publicat în data de 5 iulie 2019 pe site-ul dvs., cugirinfo.ro, intitulat „La Cugir s-a schimbat operatorul de salubrizare, prețurile îi ard la buzunare pe cetățeni, însă gunoiul tot neridicat rămâne…”, pentru că prezintă informaţii inexacte, din care cititorii ar putea înţelege că asocierea RER Vest şi Retim Ecologic Service ar fi vinovată pentru disfuncţionalităţile din salubrizarea oraşului, ne vedem nevoiţi să facem următoarele precizări, pentru corecta informare a publicului:
– asocierea RER Vest şi Retim Ecologic Service este operatorul de salubritate desemnat în urma licitaţiei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris” Alba, dar nu a început efectiv activitatea, şi nu din culpa companiilor asociate, ci pentru că Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos nu este funcţional, nefiind finalizată licitaţia pentru desemnarea unui operator;
– în prezent, responsabilitatea colectării deşeurilor din Cugir o deţine fostul operator de salubritate, care va presta acest serviciu până când asocierea RER Vest şi Retim Ecologic Service va primi de la ADI „Salubris” Alba dispoziţia pentru demararea activităţii;
– tarifele pe care asocierea RER Vest şi Retim Ecologic Service le vor practica nu au fost stabilite arbitrar, ci prin hotărâri aprobate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris” Alba şi de primăriile implicate.
Pentru ca cetăţenii să cunoască realitatea asupra problemei pe care redacţia dvs. aţi supus-o atenţiei publice, vă rugăm să publicaţi aceste precizări şi, astfel, să vă asiguraţi că cititorii dvs. primesc informaţia corectă şi nealterată. Totodată, solicităm ca aceste precizări să fie publicate şi pe pagina de Facebook a redacţiei dvs., astfel încât mesajul să ajungă la cât mai mulţi dintre cititorii dvs.
De asemenea, în viitor, vă rugăm să ţineţi cont că vă stăm la dispoziţie cu orice informaţie privind activitatea RER Vest şi Retim Ecologic Service în Cugir, şi vă îndemnăm să ne contactaţi, tocmai pentru a evita ca informaţii nereale să ajungă în spaţiul public.
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
Actualitate
Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir
Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.
Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.
De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.
Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:
-
Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;
-
Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;
-
Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.
Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia